Edgar al Scoției
În articolul de astăzi vom vorbi despre Edgar al Scoției, un subiect care a generat un mare interes în ultima vreme. Edgar al Scoției este un subiect care ridică dezbateri și controverse, deoarece are perspective multiple și opinii contradictorii. Pe parcursul acestui articol vom explora diferite aspecte legate de Edgar al Scoției, analizând impactul acestuia asupra societății, evoluția sa în timp și relevanța sa în contextul actual. În plus, vom aprofunda în posibilele implicații ale Edgar al Scoției și diferitele poziții care există în această problemă. Citiți mai departe pentru a afla tot ce trebuie să știți despre Edgar al Scoției!
| Edgar al Scoției | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | 1074 |
| Decedat | 8 ianuarie 1107 Edinburgh, Scoția |
| Înmormântat | Abația Dunfermline |
| Părinți | Malcolm al III-lea al Scoției Margareta de Wessex |
| Frați și surori | Matilda a Scoției[1] Mary of Scotland, Countess of Boulogne[1] David I al Scoției[1] Duncan al II-lea al Scoției Ethelred of Scotland Alexandru I al Scoției[1] Edmund al Scoției[1]  |
| Copii | William fitz Duncan |
| Ocupație | politician |
| Apartenență nobiliară | |
| Familie nobiliară | Casa Dunkeld |
| Regele Scoției | |
| Domnie | 1097–1107 |
| Predecesor | Donald al III-lea al Scoției |
| Succesor | Alexandru I al Scoției |
Modifică date / text  | |
Edgar (n. 1074 – d. , Edinburgh, Regatul Scoției) a fost rege de Alba din 1097 până în 1107. A fost al patrulea fiu al lui Malcolm al III-lea al Scoției și a Margaretei de Wessex, însă primul care a fost considerat eligibil pentru tron după moartea tatălui său.
Guvernarea
Edgar și-a început domnia la începutul anului 1095, după asasinarea fratelui său vitreg Duncan al II-lea al Scoției la sfârșitul anului 1094, de către Mael Petair de Mearns, un susținător al unchiului său, Donald al III-lea al Scoției. Fratele sau mai mare, Edmund, a trecut de partea lui Donald, probabil în schimbul unui domeniu feudal și a recunoașterii sale ca moștenitor a lui Donald.
Edgar a primit sprijin din partea lui William al II-lea Rufus așa cum primise și Duncan înaintea sa. Cu toate acestea, regele englez era ocupat cu o revoltă condusă de Robert de Mowbray, Conte de Northumbria, care pare să fi avut suportul lui Donald și a lui Edmund. Rufus a mers într-o campanie în nordul Angliei, în timp ce Edgar a câștigat controlul celor din Lothian.
Pretențiile lui Edgar au fost susținute de frații săi, Alexandru și David, și de unchiul lor Edgar Atheling.
William Rufus a petrecut întregul an 1096 în Normandia, teritoriu cumpărat de la fratele său Robert Curthose, iar până în 1097, Edgar a primit sprijin care a dus la înfrângerea lui Donald și Edmund într-o campanie condusă de Edgar Atheling.
Edgar nu a fost moștenitor în prima linie deoarece Duncan al II-lea a avut un fiu legitim și moștenitor, pe William Fitz Duncan. Odată cu eliminarea lui Donald și a lui Eduard, Edgar a devenit regele Scoției necontestat iar domnia sa nu a întâlnit crize majore. În 1098, Edgar a semnat un tratat cu Magnus Barefoot, regele Norvegiei, stabilind granița dintre scoțieni și norvegieni în vest.
Edgar a murit la Edinburgh pe 8 ianuarie 1107 și a fost îngropat la Abația Dunfermline. Necăsătorit și fără copii, el l-a recunoscut pe fratele său Alexandru ca succesor. Edgar i-a acordat de asemenea și lui David o feudă în Cumbria (terenurile fostului Regat Strathclyde) cât și părți din sudul Lothianului.
Referințe
- Barrow, G. W. S., The Kingdom of the Scots. Edinburgh University Press, Edinburgh, 2003. ISBN 0-7486-1803-1
- Duncan, A. A. M., The Kingship of the Scots 842–1292: Succession and Independence. Edinburgh University Press, Edinburgh, 2002. ISBN 0-7486-1626-8
- Hudson, Benjamin T., The Prophecy of Berchán: Irish and Scottish Highkings in the early Middle Ages. Greenwood Publishing Group, 1996. ISBN 0-313-29567-0
- Oram, Richard, David I: The King Who Made Scotland. Tempus, Stroud, 2004. ISBN 0-7524-2825-X
- Orderic Vitalis, The ecclesiastical history of England and Normandy. 1853 translation by Thomas Forester, Francois Guizot, and Leopold Victor Delisle. Volume 3, page 14.