Gabriel Narutowicz
În lumea de astăzi, Gabriel Narutowicz a fost subiectul unui interes și dezbatere crescând în diverse domenii. Încă de la înființare, Gabriel Narutowicz a captat atenția experților, academicilor, cercetătorilor și a publicului larg, generând o serie de discuții și reflecții asupra impactului, relevanței și posibilelor implicații ale acestuia. Diferitele abordări și perspective cu privire la Gabriel Narutowicz au dat naștere unui corp extins de cunoștințe și informații care variază de la aspecte istorice și culturale până la probleme științifice și tehnologice. În acest sens, acest articol urmărește să ofere o viziune cuprinzătoare și multidisciplinară a Gabriel Narutowicz, abordând diverse aspecte și abordări care ne permit să aprofundăm înțelegerea și sensul său astăzi.
.svg){kind=small}
Gabriel Narutowicz (n. , Telšiai, Gubernia Kovno(d), Imperiul Rus – d. , Varșovia, Polonia) a fost un profesor polono-lituanian[4] de inginerie hidroelectrică la Universitatea din Zurich, Elveția, Ministrul Lucrărilor Publice din Polonia (1920–21), Ministrul Afacerilor Externe (1922) și primul președinte din A Doua Republică Poloneză.
Familie
Gabriel Narutowicz s-a născut într-o familie nobilă polono-lituaniană în Telšiai, Lituania, care era o parte din Imperiul Rus (după împărțită de mai devreme a Uniunii statale polono-lituaniene). Tatăl său, Jan Narutowicz, a fost un judecător local și un arendaș din satul Samogiția, Brėvikiai. Ca urmare a participării lui la Revoluția poloneză din 1863 împotriva Imperiului Rus, el a fost condamnat la un an de închisoare; el murit când Gabriel avea doar un an.
Mama lui Gabriel, Wiktoria Szczepkowska, a fost a treia soție a lui Jan. După moartea soțului ei, ea și-a crescut fii singură. O femeie educată, fascinată de filosofia Epocii Luminilor, ea a avut o mare influență în dezvoltarea viziunea lui Gabriel și a fraților săi asupra lumii. În 1873 ea s-a mutat la Liepāja, Letonia, astfel încât copiii ei nu au fost nevoiți să învețe la o școală rusă, deoarece după revolta din 1863, procesul de rusificare s-a intensificat.
După ce Lituania și-a recâștigat independența în 1918, fratele lui Gabriel Narutowicz, Stanisław Narutowicz, a devenit un cetățean lituanian. Spre sfârșitul Primului Război Mondial, Stanisław a devenit un membru din Consiliul Lituaniei, parlamentul lituanian provizoriu. El a semnat Declarația de Independență a Lituaniei pe 16 februarie 1918.
Alegeri
După ce a pierdut alegerile, Gabriel Narutowicz a continuat să fie Ministru al Afacerilor Externe în guvernul lui Julian Nowak. El a fost surprins de faptul că în luna decembrie a fost ales să fie unul dintre candidații la alegerile prezidențiale. Chiar Józef Piłsudski îl descuraja să candideze la alegeri. La început a vrut să refuze propunerea membrilor Partidului Popular Polonez „Wyzwolenie” (poloneză Polskie Stronnictwo Ludowe “Wyzwolenie - PSL “Wyzwolenie”) dar în cele din urmă a acceptat.
La acea vreme (conform Constituția Poloniei din 1921) președintele era ales de Adunarea Națională (poloneză Zgromadzenie Narodowe – Seim și Senat). Nu a existat nici un câștigător după primul tur de scrutin. În runda următoare, candidatul socialist, Ignacy Daszyński, a fost eliminat,[5] dar oricum nimeni nu a câștigat. Următorii candidați care au fost eliminați din scrutin sunt: candidatul grupărilor unite ale minorităților naționale, Jan Baudouin de Courtenay[6] și Stanisław Wojciechowski (susținut de o parte din stânga).[7] În ultima rundă, care trebuia să fie decisivă, au rămas doi candidați: contele Maurycy Zamoyski (având legături cu mișcarea de dreapta Democrația Națională) și Gabriel Narutowicz (susținut de unele partide de stânga și minorități naționale).
Narutowicz a câștigat datorită voturilor celor de stânga, minorităților naționale (care s-au opus mișcării Democrația Națională) și Partidului Popular Polonez „Piast” (poloneză Polskie Stronnictwo Ludowe “Piast” – PSL “Piast”), care (contrar așteptărilor), în ultimul tur de scrutin l-au sprijinit pe Narutowicz, nu pe candidatul de dreapta, Zamoyski. În cele din urmă, Narutowicz a primit 289 de voturi și Zamoyski - 227. Narutowicz a fost ales primul președinte din A Doua Republică Poloneză.
Victorie lui Narutowicz în alegeri a fost o surpriză pentru cei de dreapta. În urma alegerii lui Narutowicz, grupurile catolice și naționaliste au început o campanie agresivă împotriva lui. Printre altele, ei l-au acuzat a fi un ateu și un mason. Unele segmente ale presei l-au numit „președintele evreu”. Cei din dreapta, susținuți de generalul Józef Haller,[8] de asemenea, au criticat relațiile sale cu Józef Piłsudski și sprijinul său asupra politicilor lui Piłsudski. Ca manifestarea a opoziției lor față de depunerea jurământului de președinte, membrii din mișcarea Democrația Națională au organizat demonstrații anti-guvernamentale în Varșovia.
Președinție
Gabriel Narutowicz a fost președintele Republicii Polone doar cinci zile. El și-a depus jurământul la 11 decembrie 1922. Mai devreme, în aceeași zi, adversarii alegerii sale au încercat să-l împiedice pe președintele ales să ajungă la Seim prin blocarea străzilor și aruncarea de noroi în cortegiul său. Narutowicz se simțea stânjenit de convingerea larg răspândită că el a fost un politician de stânga. El a devenit candidat al Partidului Țărănesc polonez „Wyzwolenie” din întâmplare; de asemenea nu se aștepta ca el să câștige alegerile (în primul tur de scrutin Narutowicz a câștigat doar 62 de voturi; în timp ce Maurycy Zamoyski – 222).
În timpul primei sale zile de la preluarea mandatului, Gabriel Narutowicz s-a întâlnit cu reprezentanții Partidului Creștin Democrat și Cardinalul Aleksander Kakowski. Narutowicz și-a dat seama că ar fi imposibil să formeze un guvern majoritar în Parlament, așa că a făcut o încercare de a crea un guvern dincolo de domeniul de aplicare al Parlamentului. Ca un gest a politicii de dreapta, el a oferit postul de ministru al Afacerilor Externe recentului său oponent, Maurycy Zamoyski.
Asasinare
La doar cinci zile după preluarea mandatului, pe 16 decembrie 1922, Narutowicz a fost asasinat în timp ce participa la o expoziție de artă, în Galeria Națională de Artă „Zachęta”. Asasinul a fost un pictor, Eligiusz Niewiadomski, care a avut legături cu aripa dreaptă a Partidului Național Democrat. Uciderea lui Narutowicz a fost punctul culminant al unei campanii de propagandă agresivă împotriva lui. Asasinul a fost condamnat la moarte și executat în afara Cetății din Varșovia la 31 ianuarie. O parte a taberei de dreapta l-au perceput ca pe un erou.
Uciderea primului președinte al celei de-A Doua Republici Polone și propagandă agresivă împotriva lui au dezvăluit efemeritatea mecanismelor democratice din Polonia din acea vreme. Decembrie 1922 a relevat un mare sentiment de intoleranță și naționalism în societatea poloneză.
Asasinarea lui Narutowicz a fost tema principală a filmului polonez 1977 Moartea Președintelui (poloneză Śmierć prezydenta), regizat de Jerzy Kawalerowicz.
Arbore genealogic
| Kazimierz Ludwik Piłsudski | Rozalia z Puzynów | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| Kazimierz Piłsudski | Anna z Billewiczów | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| Antoni Billewicz | Helena z Michałowskich | Piotr Paweł Piłsudski | Teodora Urszula z Butlerów | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| Jan Narutowicz | Wiktoria ze Szczepkowskich | Zofia Zubow | Maria z Billewiczów | Józef Wincenty Piłsudski | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| Gabriel Narutowicz | Stanisław Narutowicz | Joanna z Billewiczów | Bronisław Piłsudski | Maria z Koplewskich | Józef Piłsudski | Aleksandra ze Szczerbińskich | Adam Piłsudski | Kazimierz Piłsudski | Jan Piłsudski | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| Kazimierz Narutowicz | Wanda Piłsudska | Jadwiga Piłsudska | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Vezi și
Referințe
- ^ „Gabriel Narutowicz”, Gemeinsame Normdatei, accesat în
- ^ Czech National Authority Database, accesat în
- ^ IdRef, accesat în
- ^ Bitter glory: Poland and its fate, 1918 to 1939; p.179
- ^ Hr. Zamoyski 228 de voturi, Wojciechowski 152, Narutowicz 151, Baudouin de Courtenay 10, Ignacy Daszyński 1
- ^ 5 voturi
- ^ 146 voturi
- ^ Demonstranții au spus: Rodacy i towarzysze broni! Wy, nie kto inny, swoją piersią bohaterską osłanialiście, jakby twardym murem, granice Rzeczypospolitej, rogatki Warszawy (...) W dniu dzisiejszym Polskę tę, o która walczyliście, sponiewierano. Odruch was jest wskaźnikiem, iż oburzenie narodu, którego jesteście rzecznikiem, rośnie i wzbiera jak fala! – cyt. za: Włodzimierz Kalicki, Jak fala, „Gazeta Wyborcza”, „Duży Format”, 10 decembrie 2007
Bibliografie
- Richard M. Watt, Bitter Glory: Poland and Its Fate, 1918 to 1939, New York, Simon & Schuster, 1979, ISBN 0-671-22625-8.
- Wapiński, Roman (). Narodowa Demokracja 1893-1939. Wrocław: Zakład Narodowy Imienia Ossolińskich. ISBN 83-04-00008-3.
- Andrzej Ajnenkiel, Gabriel Narutowicz w: Prezydenci Polski, 1991, ISBN 83-7059-000-4.
- Antoni Giza, Gabriel Narutowicz w: Ministrowie Polski Niepodległej 1918–1945, 2001, ISBN 83-7241-146-8.
- Marek Ruszczyc, Gabriel Narutowicz. Strzały w "Zachęcie", 1987, ISBN 83-216-0619-9.
- Format:Cytuj książkę pełny tekst Arhivat în , la Wayback Machine.
- Franciszek Bernaś, Ofiary fanatyzmu, 1987
- Dariusz Matelski, Losy insygniów władzy Drugiej Rzeczypospolitej (11 grudzień 1922 – 22 grudzień 1990), Wojskowość – bezpieczeństwo wychowanie. Księga jubileuszowa profesora Lecha Wyszczelskiego w 70. rocznicę urodzin, t. II, Red. Małgorzata Wiśniewska, Siedlce 2012, s. 59-78, il.
| Birouri guvernamentale | ||
|---|---|---|
| Predecesor: Konstanty Skirmunt |
Ministru Afacerilor Externe a Republicii Polone 1922 |
Succesor: Aleksander Skrzyński |
| Funcții politice | ||
| Predecesor: Józef Piłsudski (Șef de stat) |
Președinte al Republicii Polone 1922 |
Succesor: Maciej Rataj (Interimar) |
| A doua Republica Polonă (1918–1939) | Józef Piłsudski (Șeful Statului) • Gabriel Narutowicz • Maciej Rataj (interimar) • Stanisław Wojciechowski • Maciej Rataj (interimar) • Ignacy Mościcki |  |
|---|---|---|
| Guvernul polonez în exil (1939–1990) | ||
| Republica Polonă comunista "Polonia Populară" (1944–1952) | ||
| Republica Populară Polonă (1952–1989) | ||
| Republica Populară Polonă (1989–1990) | ||
| A treia Republica Polonă (1990–prezent) | ||
