Inconstant Moon

În zilele noastre, Inconstant Moon este un subiect care a captat atenția multor oameni din întreaga lume. Odată cu progresul tehnologiei și globalizarea, Inconstant Moon a devenit o problemă de relevanță universală care afectează diferite sectoare ale societății. Fie la nivel personal, profesional sau social, Inconstant Moon a generat dezbateri pe scară largă și a stârnit interesul experților și fanilor deopotrivă. În acest articol, vom explora în detaliu impactul Inconstant Moon și vom discuta implicațiile sale asupra vieții noastre de zi cu zi. De la origini și până la evoluția sa actuală, Inconstant Moon reprezintă un fenomen relevant care merită să fie înțeles în întregime.

„Inconstant Moon”
AutorLarry Niven  Modificați la Wikidata
Titlu original„Inconstant Moon”
Țara primei aparițiiRegatul Unit  Modificați la Wikidata
Limbălimba engleză  Modificați la Wikidata
Genștiințifico-fantastic  Modificați la Wikidata
EditurăVictor Gollancz Ltd  Modificați la Wikidata
Data publicării  Modificați la Wikidata
Modifică date / text Consultați documentația formatului

„Inconstant Moon” este o povestire științifico-fantastică din 1971 scrisă de Larry Niven. Povestirea a apărut inițial în colecția de 14 povestiri All the Myriad Ways (Ballantine Books). „Inconstant Moon” a primit Premiul Hugo pentru cea mai bună povestire în 1972.[1]

Inconstant Moon este și titlul unei colecții de povestiri din 1973 care conține povestirea titulară și povestirile: "Bordered in Black", "How the Heroes Die",[2] "At the Bottom of a Hole",[3] "One Face"[4] și "Death by Ecstasy".

Prezentare

Atenție: urmează detalii despre narațiune și/sau deznodământ.

Stan, naratorul, observă că Luna este mai strălucitoare ca niciodată. Oamenii pe care îi întâlnește la începutul povestirii încep să laude frumusețea crescută a Lunii, dar le lipsește fondul științific pentru a înțelege cauza acesteia. Cu toate acestea, naratorul consideră că Soarele a devenit o novă, iar partea Pământului aflată în lumină ar fi fost deja distrusă, iar aceasta ar fi ultima noapte a vieții sale. El o sună apoi și o vizitează pe prietena sa Leslie, presupunând că nici ea nu știe ce se întâmplă, dar ea își dă seama singură atunci când Jupiter strălucește cu întârziere; apoi cei doi se bucură de ultima lor noapte petrecută în oraș, înainte de a începe ploaia și vântul.

Mai târziu, Stan își dă seama că mai este o altă posibilitate. În cazul în care are dreptate, ei încep să caute proviziile adecvate și caută un refugiu față de dezastrele naturale care apar în apartamentul înalt al lui Leslie. A doua posibilitate se dovedește a fi cea corectă: Pământul a fost „lovit” doar de o enormă flacără solară - de departe cel mai grav dezastru din istoria omenirii, cei mai mulți (dacă nu chiar toți) oamenii din emisfera estică sunt considerați morți, dar oamenii din America au șansa de a supraviețui cataclismului. Apa de mare vaporizată duce la ploi torențiale, uragane și inundații. Povestea se încheie într-o dimineață cenușie acoperită de nori, în care apartamentul înalt al lui Leslie a devenit o insulă printre apele care au inundat totul, dar cu naratorul întrebându-se destul de optimist „dacă copiii noștri vor coloniza Europa, Asia sau Africa”.

Adaptări

În 1996, povestirea a fost adaptată într-un episod al serialului TV The Outer Limits de scenaristul Brad Wright.

Jo Walton a scris în 1997 o poezie scurtă, "The End of the World in Duxford",[5] o "versiune neautorizată britanică"[6]

Note

  1. ^ „1972 Hugo Awards”. World Science Fiction Society. Accesat în 19 aprilie 2010.
  2. ^ Niven, Larry (octombrie 1966). „How the Heroes Die”. Galaxy Science Fiction. pp. 53–77. 
  3. ^ Niven, Larry (decembrie 1966). „Ath the Bottom of a Hole”. Galaxy Science Fiction. pp. 99–115. 
  4. ^ Niven, Larry (iunie 1965). „One Face”. Galaxy Science Fiction. pp. 171–194. 
  5. ^ Walton, Jo (). „Google Groups”. Groups.google.com. Accesat în . 
  6. ^ „Note on The End of the World in Duxford”. Web.archive.org. . Arhivat din original la . Accesat în . 

Legături externe

Vezi și