Leny Caler

În lumea de astăzi, Leny Caler a devenit un subiect de mare relevanță și interes pentru o mare varietate de oameni. De la profesioniști la entuziaști, Leny Caler a captat atenția multora datorită multiplelor sale fațete și impactului său asupra diferitelor aspecte ale vieții de zi cu zi. Fie la nivel personal, profesional sau social, Leny Caler s-a dovedit a fi un subiect demn de analizat si reflectat. În acest articol, vom explora în detaliu diferitele dimensiuni ale Leny Caler și relevanța sa în lumea de astăzi. De la istoria sa până la implicațiile sale viitoare, ne vom scufunda într-o analiză exhaustivă care încearcă să facă lumină asupra acestui subiect fascinant.

Leny Caler
Date personale
Născută1904 Modificați la Wikidata
București, România Modificați la Wikidata
Decedată (88 de ani) Modificați la Wikidata
Berlin, Germania Modificați la Wikidata
Cetățenie România Modificați la Wikidata
Ocupațieactriță
muziciană Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba română Modificați la Wikidata
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Leny Caler (n. 1904, București, România – d. , Berlin, Germania) a fost o actriță și cântăreață de muzică ușoară din România. A fost unul dintre cele mai cunoscute personaje feminine din perioada interbelică.

Biografie

Leny (sau Leni) Caler născută la Lugansk in Imperiul Rusiei la data 21 martie 1904 deoarece tatăl ei a fost cântăreț de operă și a avut concerte și turnee în Rusia țaristă și a copilărit până în 1916 la Focșani, conform lui Lucian Predescu din Enciclopedia Cugetarea din 1940.

Prima căsătorie a fost în 1945 cu Erich Kurt Willy Otto, de origine germană, care a decedat pe front în 1945. Au avut un fiu împreună, George Otto, care o va moșteni după decesul ei. S-a recăsătorit cu Herbert Nikolaus, de care a divorțat în aprilie 1959. A emigrat în Israel în 1961 din cauza dificultăților de adaptare la ideologia comunistă impusă cu forța. Olga Nikolaus a ajutat-o să ajungă în Berlinul de Vest, RFG.[1]

Cariera artistică

Îndemnată de actrița Maria Ventura să aleagă scena,[2] Leny Caler a absolvit conservatorul particular de artă dramatică al actorului Alexandru Mihăilescu. După ce Mihail Sebastian și Mircea Ștefănescu, doi tineri cronicari de teatru la acea vreme, au remarcat-o în D'ale carnavalului a lui I.L. Caragiale și în Amor veghează de Robert de Flers și Caivallet, a fost angajată prin 1924 (?) de Lucia Sturdza Bulandra la Teatrul „Regina Maria”. La solicitarea actorului Ion Iancovescu de a-i fi parteneră în noul său Teatru „Fantasio”, Leny Caler a părăsit compania Bulandra pentru o stagiune, și apoi a colaborat cu „Teatrul Nostru” al lui Sică Alexandrescu. În stagiunea 1934-1935 la Teatrul Regina Maria, compania d-nei Bulandra, a devenit co-asociată, compania numindu-se „Bulandra-Maximilian-Storin-Leny Caler”.[3]

Leny Caler a jucat atât roluri feminine, cât și în travesti.[4] Tudor Arghezi a remarcat-o și i-a dedicat o „Inscripție” în Bilete de papagal,[5] iar Elly Roman a compus cântece de muzică ușoară pentru vocea ei,[6] pe care le-a înregistrat la casa de discuri londoneză His Master's Voice.

Fiind evreică, Leny Caler a avut de suferit din cauza legislației antisemite, dar Liviu Rebreanu, directorul Teatrului Național și șef la Direcția Teatrelor i-a permis lui Caler să joace la Teatrul Barașeum.[7]

În 1944 a înființat împreună cu George Vraca Teatrul Victoriei, unde director artistic era logodnicul ei, Scarlat Froda. A colaborat cu mulți regizori ai epocii, printre care Sică Alexandrescu (care a protejat-o și el în timpul războiului)[8] și Soare Z. Soare.

Personajul Corina din piesa lui Mihail Sebastian, Jocul de-a vacanța, a fost scris pentru ea,[9] iar Camil Petrescu a folosit-o ca model pentru mai multe personaje din operele sale.[10] Ultimul spectacul din București a fost la Teatrul Bulandra la 23 martie 1956 cu premiera piesei Trei Generații. S-a exilat la Berlin în RFG din 1965 până la finalul vieții pe 2 februarie 1992. Un premiu de actorie este numit în cinstea ei.[11]

Cărți

  • Artistul și oglinda, București, 2004

Distincții

Referiri la Leny Caler

  • Mihail Sebastian, Convorbiri cu: Istrate Micescu, Tudor Arghezi, Radu D. Rosetti, C-tin Argetoianu, C-tin Stere, Liviu Rebreanu, Leny Caler, Universal Dalsi, București, 2002
  • Marea iubire a lui Mihail Sebastian, piesă de teatru în regia Dianei Mihailopol [13]

Note

  1. ^ „Povestea frumoasei Leny Caler, actrița care i-a vrăjit pe faimoșii scriitori Camil Petrescu și Mihail Sebastian”. adevarul.ro. . Accesat în . 
  2. ^ Ionescu, Dana, Interbelici în alb-negru (în engleză), Yorick.ro 
  3. ^ Berzuc, Iolanda. „Leny Caler, portretul unei artiste” (PDF). pp. 73–77. Accesat în . 
  4. ^ Olivotto, Alexandra. „Sinii fata cu emanciparea femeilor”. cotidianul.ro. Arhivat din original la . Accesat în . 
  5. ^ „Caietul cultural Nr. 9”. Observator Cultural. Accesat în . 
  6. ^ „Ioana Pârvulescu - Leni Caler și încurcatele povești interbelice, în România Literară, nr. 43/2002”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  7. ^ „Liviu Rebreanu: o conștiință politică vulnerabilă - Fundatia Romania Literara”. www.romlit.ro. Arhivat din original la . Accesat în . 
  8. ^ http://www.ushmm.org/research/center/presentations/.../chapter_13.pdf
  9. ^ „Jurnal intim - Fundatia Romania Literara”. www.romlit.ro. Arhivat din original la . Accesat în . 
  10. ^ „Camil Petrescu, trofeu al frumoaselor vanitoase” (în Romanian). jurnalul.ro. Accesat în . 
  11. ^ http://stiri.rol.ro/dar-din-dar-se-face-haz-decernarea-premiilor-pacala-si-harababura-marca-geo-saizescu-168017.html
  12. ^ Decretul Prezidiului Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne nr. 578 din 3 noiembrie 1956 pentru conferirea titlurilor de „Artist al poporului din Republica Populară Romînă” și „Artist emerit al Republicii Populare Romîne” unor artiști dramatici, publicat în Buletinul Oficial al Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne, anul V, nr. 31, 3 decembrie 1956, p. 256.
  13. ^ „Reprezentanti ai teatrului mondial vin la Festivalul Babel - HotNews.ro”. . Accesat în . 

Bibliografie

Lectură suplimentară

Legături externe