În lumea de astăzi, Petru Creția a câștigat o mare relevanță în diverse domenii ale vieții de zi cu zi. De la apariția sa, Petru Creția a atras atenția multor oameni datorită impactului și influenței sale în diferite aspecte. Există mai mulți factori care au contribuit la popularitatea sa, precum importanța sa în mediul de lucru, relevanța sa în societate, impactul asupra tehnologiei sau influența asupra culturii contemporane. În acest articol, vom explora în continuare rolul pe care Petru Creția îl joacă astăzi și modul în care a reușit să capteze interesul atâtor oameni din întreaga lume.
Petru Creția | |
![]() | |
Date personale | |
---|---|
Născut | 21 ianuarie 1927 Cluj |
Decedat | (70 de ani) București |
Căsătorit cu | Gabriela Creția ![]() |
Cetățenie | ![]() ![]() |
Ocupație | filolog, clasicist, traducător, eminescolog, profesor universitar |
Limbi vorbite | limba română[1] ![]() |
Activitate | |
Studii | Universitatea din București |
Modifică date / text ![]() |
Petru Creția (n. , Cluj, România – d. , București, România) a fost un profesor de limba greacă, traducător al operei lui Platon, autor, eminescolog, filosof și eseist român.
S-a născut la Cluj, ca fiu al unui funcționar, Aurel Creția, și al soției acestuia, Călina Creția (înainte de căsătorie, Humița). A studiat limbile clasice la Universitatea din București, în perioada 1946-1951.[2]
Din 1952 până în 1971 a urmat o carieră universitară: a fost asistent, apoi lector la Secția de Limbi Clasice a Facultății de Litere din București, unde a ținut cursuri de filologie greacă, alături de soția sa, Gabriela Creția, profesoară la aceeași facultate. Între 1971 și 1975 a fost cercetător la Institutul de Filozofie al Academiei Române. Din 1975 a editat, alături de Dumitru Vatamaniuc și un grup de auxiliari de la Muzeul Literaturii Române, sub egida Academiei Române, ediția națională a operei complete a poetului Mihai Eminescu. Din 1971 a coordonat, în colaborare cu Constantin Noica, ediția Platon la Editura Științifică și Enciclopedică. După 1989 a condus revista de istorie literară Manuscriptum.[3]
A fost unul din ultimii vorbitori din balconul Pieței Universității, înaintea mineriadei din 13-15 iunie 1990.[4]