Valeriu Valentineanu

În acest articol, vom explora subiectul Valeriu Valentineanu în profunzime, analizând originile sale, impactul său asupra societății de astăzi și posibilele implicații pentru viitor. Valeriu Valentineanu este un subiect care a captat atenția experților și a publicului larg, generând dezbateri și reflecție în diferite domenii. De-a lungul anilor, Valeriu Valentineanu a evoluat și s-a adaptat circumstanțelor în schimbare, influențând generații întregi și lăsând amprenta istoriei. Printr-o abordare multidisciplinară, vom aborda diverse perspective asupra Valeriu Valentineanu, de la relevanța sa în trecut până la relevanța sa în lumea contemporană, oferind astfel o viziune cuprinzătoare care ne permite să înțelegem mai bine importanța și rolul său în societatea actuală.

Valeriu Valentineanu
Date personale
Născut Modificați la Wikidata
Sânmihaiu de Sus, Cluj, Austro-Ungaria Modificați la Wikidata
Decedatnoiembrie 1977 (90 de ani) Modificați la Wikidata
ÎnmormântatCimitirul Bellu Modificați la Wikidata
Cetățenie România Modificați la Wikidata
Ocupațieactor de teatru​
actor de film Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba română Modificați la Wikidata
Alte premii
Artist emerit al României
Ordinul Muncii (1953) Modificați la Wikidata
Prezență online
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Valeriu Valentineanu, menționat și V. Valentineanu,[1] (n. , Sânmihaiu de Sus, Cluj, Austro-Ungaria – d. noiembrie 1977) a fost un actor român de teatru și film, distins cu titlul de Artist Emerit (1954).[2][3][4]

A fost actor la Teatrul Tineretului, dar a activat la Teatrul Național „I. L. Caragiale” din București.[1]

Biografie

Elvira Godeanu, George Vraca, Aura Buzescu și V. Valentineanu în Marșul nupțial de Henry Bataille, 1942.

Valeriu Valentineanu s-a născut la 18 iunie 1887[4] în satul Sânmihaiu (astăzi Mihai Viteazu), care făcea parte atunci din comitatul Turda-Arieș al Austro-Ungariei, iar în prezent face parte din județul Cluj al României.[5][6] A urmat cursurile Conservatorului de Artă Dramatică, la clasa maestrului Constantin Nottara, făcând figurație ca „bursier” la Teatrul Național din București, alături de alți viitori artiști ca Ion Iancovescu, Constantin Toneanu, Grigore Mărculescu, Ovid Brădescu, Nae Săvulescu, Alice Cocea, Elvira Popescu, Sonia Cluceru și alții.[7] A debutat, împreună cu Elvira Popescu, în anul 1914 pe scena Teatrului Național din București,[4][8] sub directoratul lui George Diamandy, în piesa O viață pierdută de Ella Negruzzi.[8]

A jucat toată perioada interbelică pe scena Teatrului Național, interpretând roluri precum Armand Duval din Dama cu camelii după Alexandre Dumas fiul (în stagiunea 1930–1931, alternativ cu Nicolae Brancomir)[9][10] și Lordul Windermere din Evantaiul doamnei Windermeere de Oscar Wilde (în primăvara anului 1931).[11] În primăvara anului 1939 a fost solicitat de actrița și regizoarea Marietta Sadova să joace rolul Ștefan Valeriu în piesa Jocul de-a vacanța (1936) de Mihail Sebastian, cu ocazia unui turneu care urma a fi efectuat prin România în perioada 8 aprilie – 1 mai 1939.[12] Turneul respectiv nu a mai avut loc deoarece Nicolae Soreanu, care urma să joace rolul Bogoiu, avea un alt angajament, iar Valentineanu nu a fost cedat de Camil Petrescu, noul director al Teatrului Național.[12]

Valentineanu a continuat să joace pe scena Teatrului Național din București în anii celui de-al Doilea Război Mondial,[13] interpretând printre altele în stagiunea 1941–1942 rolurile Hamlet din piesa omonimă a lui William Shakespeare (premiera la 22 octombrie 1941; a concurat pentru acest rol cu George Calboreanu și George Vraca)[14] și Claude Morillot din Marșul nupțial de Henry Bataille (premiera la 8 decembrie 1941).[15][16] A participat, de asemenea, alături de alți artiști ca George Vraca, George Gregorian, A. Pop Marțian, Sorana Țopa, Mihai Popescu, Marioara Voiculescu, Nicolae Brancomir, Marietta Anca, Grigore Mărculescu, George Demetru, Marietta Sadova, Ion Anastasiad și Nicu Dimitriu, la o șezătoare literară închinată armatei și eroismului românesc, organizată la 22 iunie 1942 sub patronajul lui Mihai Antonescu, vicepreședintele Consiliului de Miniștri, recitând cu acel prilej versuri și proză.[17]

Concurența lui Calboreanu, Vraca și Valentineanu pentru rolul Hamlet a fost denumită „Bătălia celor trei Hamleți” în presa teatrală în vremii și a dat prilejul celor trei actori, care au apărut alternativ în spectacole, să exploateze fațetele diferite ale rolului și să-și valorifice astfel posibilitățile de creație: Calboreanu a interpretat personajul ca „un filosof creeat mai mult de ciudatele împrejurări : meditativ în singurătate și voit ciudat în relațiile lui cu cei dela curte”, Vraca a pus accentul pe depresia sufletească a personajului, care îl face să oscileze între viață și moarte, și l-a făcut să pară „dramatic cu sine însuși, subtil ca o flacără cu alții”, în timp ce Valentineanu a interpretat personajul ca un „om obsedat până la pierzanie de propria lui neliniște adâncit în gândurile-i negre, muncit de îndoială și uneori de o palidă resemnare”, care-și rostește monologul prăbușit într-un fotoliu.[18] Interpretarea sa, ca și a celorlalți doi concurenți, a fost elogiată de criticii de teatru: Ion Marin Sadoveanu a scris în ziarul Timpul că „lirismul d-lui Valentineanu îl cântă emoționat de multe ori, atunci când i se întinde struna...”, Romicus a consemnat în Universul că „d. Valentineanu a asigurat acestui personaj plin de prestigiu teatral, echilibrul și unitatea, ținând seama și de complexitatea structurii sale intime dramatice”, iar dramaturgul Mircea Ștefănescu a scris în Curentul că cei trei concurenți au realizat „trei interpretări cu totul deosebite, în primul rând influențate, cum era și firesc, de temperamentul și structura sufletească a fiecăruia”, care s-au caracterizat prin originalitate.[19]

A jucat peste o jumătate de secol pe scena Teatrului Național din București, interpretând un număr mare de personaje în piese celebre din dramaturgia națională și universală[4] precum Hamlet, Idiotul, Avarul și Unchiul Vania.[6] Interpretările lui V. Valentineanu s-au caracterizat prin distincție și reflexivitate.[6] El a apărut, de asemenea, în câteva filme, printre care Povara (1928), Viața învinge (1951) și Cartierul veseliei (1965).[6] A decedat în noiembrie 1977 și a fost înmormântat în 29 noiembrie 1977 la Cimitirul Bellu.[4]

Distincții

Filmografie

Imagini

Note

  1. ^ a b c Decretul Prezidiului Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne nr. 43 din 23 ianuarie 1953 privind acordarea titlurilor de Artist al Poporului din Republica Populară Română, Artist Emerit al Republicii Populare Române și Maestru Emerit al Artei din Republica Populară Română și pentru conferirea Ordinului Muncii și Medaliei Muncii unor artiști și tehnicieni dela Teatrul Național „L L. Caragiale” din București, publicat în Buletinul Oficial al Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Române, anul II, nr. 3, 26 ianuarie 1953, pp. 8–9.
  2. ^ a b ***, „În numele înfloririi artei și culturii, să apărăm pacea! Adunarea oamenilor de teatru din Capitală”, în ziarul Scînteia, anul XXIV, nr. 3164, vineri 24 decembrie 1954, p. 3.
  3. ^ a b ***, „Artiștii sînt pentru triumful nobilei cauze a păcii”, în ziarul Scînteia tineretului, anul X, seria II-a, nr. 1761, vineri 24 decembrie 1954, p. 3.
  4. ^ a b c d e Anunț mortuar publicat în ziarul România liberă, anul XXXV, nr. 10294, 29 noiembrie 1977, p. 4.
  5. ^ Mircea Mâciu, Mic dicționar enciclopedic, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1986, p. 1828.
  6. ^ a b c d Marcel D. Popa, Dicționar enciclopedic, vol. VII (T–Z), Editura Enciclopedică, București, 2009, p. 318.
  7. ^ ***, „G. Mărculescu”, în C. Panaitescu (coord.), Almanahul Teatrului Românesc 1943, Societatea Națională de Editură și Arte Grafice „Dacia Traiană”, București, 1942, p. 190.
  8. ^ a b Margareta Miller Verghy, „Literatura dramatică femenină la noi”, în C. Panaitescu (coord.), Almanahul Teatrului Românesc 1943, Societatea Națională de Editură și Arte Grafice „Dacia Traiană”, București, 1942, p. 184.
  9. ^ Constantin Paraschivescu, Teatrul „Sică Alexandrescu” Brașov : monografie, Teatrul „Sică Alexandrescu”, Brașov, 2014, p. 98. ISBN: 978-973-0-17979-8
  10. ^ Ioan Massoff, Teatrul românesc: privire istorică, vol. VI, Editura Minerva, București, 1976, pp. 364–365.
  11. ^ Constantin Paraschivescu, Teatrul „Sică Alexandrescu” Brașov : monografie, Teatrul „Sică Alexandrescu”, Brașov, 2014, pp. 97 și 100. ISBN: 978-973-0-17979-8
  12. ^ a b Mihail Sebastian, Jurnal: 1935–1944, ed. a 2-a revăzută, Ed. Humanitas, București, 2016, pp. 196–197. Însemnări din 8 și 14 martie 1939.
  13. ^ ***, „Personalul Teatrului Național și Studio 1942”, în C. Panaitescu (coord.), Almanahul Teatrului Românesc 1943, Societatea Națională de Editură și Arte Grafice „Dacia Traiană”, București, 1942, p. 262.
  14. ^ ***, „Teatrul Național. Stagiunea 1941–1942”, în C. Panaitescu (coord.), Almanahul Teatrului Românesc 1943, Societatea Națională de Editură și Arte Grafice „Dacia Traiană”, București, 1942, p. 272.
  15. ^ Ion Marin Sadoveanu, „Anul teatral”, în C. Panaitescu (coord.), Almanahul Teatrului Românesc 1943, Societatea Națională de Editură și Arte Grafice „Dacia Traiană”, București, 1942, p. 38.
  16. ^ ***, „Teatrul Național. Stagiunea 1941–1942”, în C. Panaitescu (coord.), Almanahul Teatrului Românesc 1943, Societatea Națională de Editură și Arte Grafice „Dacia Traiană”, București, 1942, p. 274.
  17. ^ ***, „Teatrul Național. Stagiunea 1941–1942”, în C. Panaitescu (coord.), Almanahul Teatrului Românesc 1943, Societatea Națională de Editură și Arte Grafice „Dacia Traiană”, București, 1942, p. 283.
  18. ^ Teodor Scarlat, „Bătălia celor trei Hamleți”, în C. Panaitescu (coord.), Almanahul Teatrului Românesc 1943, Societatea Națională de Editură și Arte Grafice „Dacia Traiană”, București, 1942, pp. 145–148.
  19. ^ ***, „Teatrul Național. Stagiunea 1941–1942”, în C. Panaitescu (coord.), Almanahul Teatrului Românesc 1943, Societatea Națională de Editură și Arte Grafice „Dacia Traiană”, București, 1942, pp. 273–274.
  20. ^ Decretul regal nr. 2.847 din 23 septembrie 1942 privind conferirea ordinului „Meritul Cultural”, publicat în Monitorul Oficial, anul CX, nr. 257, Partea I-a, marți 3 noiembrie 1942, pp. 9592–9593.
  21. ^ Decretul Prezidiului Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne nr. 374 din 26 august 1954 pentru conferirea titlului de „Artist Emerit al Republicii Populare Romîne” unor oameni de artă, publicat în Buletinul Oficial al Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne, anul III, nr. 43, 6 septembrie 1954, p. 509.
  22. ^ Decretul Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România nr. 1011 din 1 noiembrie 1967 privind conferirea ordinului „Meritul Cultural” clasa I artistului emerit Valerian Valentineanu, publicat în Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România, anul III, nr. 95, Partea I, luni 6 noiembrie 1967, p. 767.

Lectură suplimentară

  • Ionuț Niculescu, „Valeriu Valentineanu la 90 de ani”, în revista Teatrul, anul XXII, nr. 8, august 1977, pp. 59–61.

Legături externe