Vasile Vîșcu

Vasile Vîşcu
Date personale
Născut	7 mai 1940[1] Chetrosu, raionul Drochia, Republica Moldova[1]
Decedat	20 mai 2010 (70 de ani)[2]
Înmormântat	Cimitirul Central din Chișinău[2]
Cetățenie	Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste  Republica Moldova
Ocupație	politician om de stat economist autobiograf​
Limbi vorbite	limba română
Viceprim-ministru în Republica Sovietică Socialistă Moldovenească
În funcție 1981 – 9 aprilie 1985[1]
Guvern	Guvernul Ion Ustian
Deputat în Sovietul Suprem al RSS Moldovenești
În funcție 1971 – 1985
Premii	Ordinul Steagul Roșu al Muncii Ordinul Insigna de Onoare
Partid politic	Partidul Liberal din Moldova (2003–2010) КПСС (până la 9 aprilie 1985)
Alma mater	Lvivskîi torhovelno-ekonomicinîi universîtet][1]
Modifică date / text

Vasile Vîșcu (sau Vâșcu, n. 7 mai 1940, Chetrosu, raionul Drochia, Republica Moldova – d. 20 mai 2010) a fost un economist și om de stat moldovean, care a fost vicepreședinte al Consiliului de Miniștri al RSS Moldovenești în perioada 1981–1985. Vasile Vîșcu a fost autorul Manifestului pentru moldoveni și moldovence din 1984, ce promova utilizarea limbii române, motiv pentru care a fost destituit, arestat, condamnat și închis într-o colonie penală (GULAG) din Nijni Taghil.

Vasile Vîșcu s-a născut pe 7 mai 1940 în Chetrosu, județul Soroca. Tatăl său, Costache, a fost soldat în Armata Română și a murit pe front, iar Vasile a fost crescut de mama sa, care nu s-a recăsătorit.^[3]

Vasile Vîșcu a absolvit, în 1960, Institutul Comercial-Economic din Liov, apoi este promovat în cadrul Comsomolului.^[4] În 1965 a fost ales prim-secretar al Comitetului raional Frunze al comsomolului din Chișinău, apoi secretar al doilea și prim-secretar al Comitetului orășenesc Chișinău al Comsomolului. în 1971 a fost ales deputat în Sovietul Suprem al RSS Moldovenești, iar din 1973 a fost membru al CC al PCM. Între anii 1976 și 1979 a îndeplinit funcția de președinte al Conducerii Uniunii Cooperației de Consum din RSS Moldovenească.

În 1981 a fost numit vicepremier în guvernul condus de Ion Ustian. Dezamăgit de predominanța limbii ruse în Moldova, în detrimentul limbii native a populației, el a hotărât să lanseze, în 1984, un manifest anonim, intitulat Manifest către moldoveni și moldovence:

Manifestul mai cerea transferul regiunii Cernăuți și a Bugeacului de la RSS Ucraineană la RSS Moldovenească.^[6]

Urmărirea lui Vîșcu a început încă de la publicarea manifestului, din 1984. Dar, deoarece URSS încerca, măcar de fațadă, să se reformeze, dar și pentru a nu îl martiriza, Vîșcu nu a fost anchetat pentru atitudini antisovietice, ci pentru „abuz în serviciu”. În 9 aprilie 1985 a fost demis din funcția de vicepremier și exclus din PCUS, iar a doua zi a fost arestat.^[7] Conform avocatului lui Vîșcu, Boris Druță, el nu a avut parte de un proces corect.^[8] Anchetarea lui Vîșcu a fost supervizată de Victor Smirnov, secretarul II al CC al PCM. Brutalitatea lui Smirnov față de intelectualii basarabeni (printre care și Vîșcu) a fost consemnată chiar și de Ivan Bodiul în autobiografia sa, Vospominania, care îl cataloga drept călău.^[9]

Vîșcu a fost condamnat la 14 ani de detenție în regim strict într-un GULAG din Nijni Taghil. În 1986, o echipă de documentariști a vrut să facă un film despre Vîșcu, catalogat drept „cel mai vestit mafiot din URSS”, dar Vîșcu a refuzat vehement. A acceptat totuși să dea un interviu de două ore regizorului moldovean Igor Talpa, însă acesta a păstrat doar trei minute, care îl puneau pe Vîșcu într-o lumină negativă.^[10]

În 1990, la inițiativa lui Mircea Snegur către Mihail Gorbaciov și a unui grup de deputați ai poporului din URSS – Mihai Cimpoi, Timofei Moșneaga, Nely Chiriac, Eugen Doga, s-a decis reducerea termenului lui Vîșcu până la 10 ani. Vîșcu a fost eliberat în 1992, după 7 ani, și s-a întors în Moldova, dar nu a fost reabilitat din punct de vedere legal,^[11] deși s-au încercat demersuri în acest sens, inclusiv de președinții Snegur și Lucinschi.^[12][13]

După eliberare, Vîșcu a fondat o firmă de asigurări și a fost consilier pentru probleme economice al primarului din Chișinău, Serafim Urechean.^[14]

În 2003, la invitația lui Mihai Ghimpu, s-a înscris în Partidul Liberal, dar nu a mai ocupat o funcție politică.^[15] Tot în 2003 a publicat și o autobiografie, intitulată Bătălia pentru Libertate.^[16]

Vasile Vîșcu a decedat pe 20 mai 2010, fiind înmormântat în Cimitirul Central din Chișinău. În necrologul din 2010 publicat de AȘM, se menționează, între altele, că „deținutul politic Vasile Vâșcu a ieșit totuși învingător din confruntarea cu teroarea istoriei: a supraviețuit GULAG-ului sovietic, a intrat în istorie drept singurul moldovean, demnitar de stat de rang înalt, care a avut curajul să facă agitație antisovietică în apărarea conaționalilor săi, a intrat în istorie ca autor al sloganului «Unire, moldoveni!» cu care-și încheia în 1984 «Manifestul politic», ca personalitate temerară și vizionară a anticipat cu patru ani Renașterea Națională din anul 1989”.^[17] Printre semnatarii necrologului se află: Gheorghe Duca, Eugen Doga, Mihai Cimpoi, Teodor Furdui, Dumitru Matcovschi, Vasile Anestiadi, Haralambie Corbu, Andrei Andrieș, Valeriu Canțer, Gheorghe Ghidirim, Gheorghe Tâbârnă, Luminița Dumbrăveanu, Vlad Pohilă.