Acest articol va aborda Antipsihotic tipic dintr-o perspectivă largă și profundă, cu scopul de a oferi cititorului o viziune completă și detaliată asupra acestui subiect. Importanța lui Antipsihotic tipic în societatea actuală este de netăgăduit, așa că este esențial să ne adâncim în sensul, originea, dezvoltarea și repercusiunile sale. Printr-o analiză exhaustivă și riguroasă, se urmărește să facem lumină asupra diferitelor aspecte care gravitează în jurul Antipsihotic tipic, oferind informații relevante și actualizate care ne permit să înțelegem relevanța sa astăzi. De asemenea, vor fi explorate diferite puncte de vedere și opinii ale experților în materie, pentru a îmbogăți dezbaterea și a oferi o viziune plurală și îmbogățitoare despre Antipsihotic tipic.
Antipsihotice tipice | |
![]() Structura chimică a clorpromazinei | |
Modifică date / text ![]() |
Antipsihoticele tipice sau clasice sunt o clasă de medicamente antipsihotice care au fost dezvoltate în jurul anilor 1950 pentru a fi utilizate în tratamentul psihozelor (în special al schizofreniei). Mai sunt uneori indicate în mania acută și în agitație. Prima subclasă de antipsihotice atipice au fost fenotiazinele, cu primul reprezentat denumit clorpromazină (a fost descoperit din întâmplare).[1] Ulterior au fost descoperite și: butirofenonele, difenilbutilpiperidinele și tioxantenele.
Spre deosebire de antipsihoticele atipice (generația mai nouă de antipsihotice), cele tipice prezintă un risc mai mare de a induce reacții adverse extrapiramidale, precum sunt: parkinsonismul (rigiditatea musculară), akatizia, diskinezia tardivă, etc.[2]