Aurel Martin

În lumea de astăzi, Aurel Martin este o problemă care a căpătat o mare relevanță în societate. De câțiva ani, Aurel Martin a devenit un punct de interes pentru cercetători, companii și guverne, generând dezbateri ample despre implicațiile și consecințele sale. Importanța lui Aurel Martin a fost reflectată în diferite domenii, de la politică la tehnologie, cultură și economie. În acest articol, vor fi discutate diferite abordări și perspective asupra Aurel Martin, cu scopul de a înțelege mai bine impactul său astăzi și în viitor.

Aurel Martin
Date personale
Născut Modificați la Wikidata
Jibou, România[1] Modificați la Wikidata
Decedat (67 de ani)[1] Modificați la Wikidata
București, România Modificați la Wikidata
Cetățenie România Modificați la Wikidata
Ocupațieistoric literar​
critic literar​
traducător
specialist în literatură​ Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba română Modificați la Wikidata
Activitate
StudiiUniversitatea Babeș-Bolyai
PatronajEditura Minerva[2]
Luceafărul[1]  Modificați la Wikidata
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Aurel Martin (n. , Jibou, Sălaj, România – d. , București, România) a fost un istoric literar, critic literar și traducător român.

Biografie

S-a născut la 15 mai 1926 în familia plutonierului major de jandarmi Teodor Martin și al soției sale, Ana (n. Bora). A absolvit cursurile Școlii Normale din Blaj în 1945, după care a lucrat un an ca învățător rural în județul Sălaj (1945-1946) și a urmat cursurile Facultății de Litere și Filosofie din cadrul Universității din Cluj (1946-1950), unde i-a avut ca profesori pe Dumitru Popovici, Ion Breazu, Iosif Pervain, Liviu Rusu ș.a. A lucrat un an ca redactor la Almanahul literar din Cluj (1950-1951), apoi a urmat cursurile Școlii de Literatură „Mihai Eminescu” din București (1951-1952).[3]

A fost cooptat în învățământul superior, mai întâi ca preparator la Institutul de Istorie Literară și Folclor al Academiei Române (1952-1954), unde a lucrat sub îndrumarea lui George Călinescu,[4] iar apoi ca lector la Institutul Pedagogic din București (1954-1958). A lucrat în paralel și în presă ca redactor la Viața militară (1952-1954), redactor-șef adjunct la Tînărul scriitor (1954-1957) și redactor la Luceafărul (1958).[3]

Ca urmare a faptului că a contribuit involuntar la multiplicarea și difuzarea clandestină a unor poezii scrise de foști legionari, Aurel Martin a fost arestat în noaptea de 24 decembrie 1958.[5] Era vorba de o antologie a poeților legionari apărută în străinătate și adusă în țară de la Paris de către scriitorul Demostene Botez.[6] El comentase critic poeziile din acea antologie, la indicațiile partidului, în revistele Contemporanul și Tînărul scriitor.[5][6] Cartea a fost împrumutată, cu acordul lui Demostene Botez (care nu a mai recunoscut acest lucru la anchetă), secretarului tehnic al unei reviste, iar acesta din urmă a multiplicat și difuzat clandestin câteva poeme. Aurel Martin a fost deținut timp de un și jumătate în celulele Ministerului de Interne de pe strada Uranus și a fost anchetat de Securitate. A fost judecat de Tribunalul Militar București pentru uneltire contra ordinii sociale, dar a fost achitat din lipsă de probe (sentința 44/15 februarie 1960).[6]

Aurel Martin a revenit, după eliberare, în redacția revistelor Luceafărul (până în 1967) și Gazeta literară (1963-1967). În paralel, a lucrat ca redactor principal la Editura Politică (1963-1968), redactor-șef la Editura Enciclopedică (1968-1969) și director al Editurii Minerva (1969-1989).[3] Este pensionat forțat de la Editura Minerva pentru că a permis apariția unor lucrări ce nu corespundeau cu ideologia partidului.[7]

Activitatea literară

Aurel Martin a debutat publicistic cu critică literară în paginile ziarului Lupta Ardealului din Cluj (1949) și a publicat periodic în revistele Almanahul literar, Viața militară, Tînărul scriitor, Gazeta literară, Luceafărul, România literară, Viața Românească, Steaua, Tribuna etc. A desfășurat o bogată activitate de critic și istoric literar, publicând mai multe volume de analiză a operelor literare românești clasice și moderne, colaborând la coordonarea generală a Micului dicționar enciclopedic (1972; ed. II, 1979) și îngrijind și prefațând ediții variate din operele lui Barbu Ștefănescu Delavrancea (1954; 1957), Nicolae Filimon (1964), Dimitrie Bolintineanu (1965; 1972), Mihai Eminescu (1970; 1973; 1974; 1978; 1980; 1981), Tudor Arghezi (1977), Dumitru Popovici (1972), Mihu Dragomir (1965; 1967; 1974), Ștefana Velisar-Teodoreanu (1969), Eugen Jebeleanu (1981; 1985) ș.a. A obținut Premiul Uniunii Scriitorilor în 1974, pentru vol. Metonimii.[3]

Opera

  • Poeți contemporani, vol. I-II, București, 1967-1971;
  • Romanian Literature, New York, 1972;
  • Introducere în opera lui N. Filimon, București, 1973;
  • Metonimii, București, 1974;
  • Pro Patria, București, 1974;
  • Acolade, București, 1977;
  • Paranteze, București, 1981.

Traduceri

  • Mihail Alekseev, Soldații, roman, vol. I-II, în colaborare cu Grigore Tatus, București, 1957;
  • András Sütő, Dragoste, nu te pripi, comedie într-un act, București, 1961;
  • László Gagyi, Cina de onoare, comedie într-un act, București, 1962;
  • János Szász, Șase băieți și o fată, moment dramatic, București, 1962.

Note

  1. ^ a b c (PDF) http://bibliotecadeva.eu:82/periodice/romlit/1995/01/romania_literara_1995_01_1.pdf  Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  2. ^ https://romanialiterara.com/2019/09/z-ornea-in-arhivele-securitatii/  Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  3. ^ a b c d Aurel Sasu, Dicționar biografic al literaturii române M-Z, vol. II, Ed. Paralela 45, București, 2004, p. 57. ISBN: 973-697-758-7
  4. ^ Marian Popa, Dicționar de literatură română contemporană, Editura Albatros, București, 1977, pp. 363-364.
  5. ^ a b Alex. Ștefănescu, „Scriitori arestați (1944-1964) Arhivat în , la Wayback Machine.”, în România literară, anul XXXVIII, nr. 23, 15-21 iunie 2005.
  6. ^ a b c Cicerone Ionițoiu, Victimele terorii comuniste. Arestați, torturați, întemnițați, uciși. Dicționar, Vol.6: Dicționar M., Lucrare revizuită de dr. Mihaela Andreiovici. Editura Mașina de scris, 2004, pp. 121-122. ISBN 973-8491-10-X.
  7. ^ Ion Buzași, „Jurnalul unui editor Arhivat în , la Wayback Machine.”, în România literară, anul XLVI, nr. 35, 22-28 august 2014.