Comuna Sic, Cluj

Sic
Szék
—  comună  —
Biserica de lemn din Sic (monument istoric)
SicSic (România)Localizarea satului pe harta României
Coordonate: 46°55′47″N 23°53′47″E ({{PAGENAME}}) / 46.92972°N 23.89639°E
Țară	România
Județ	Cluj
SIRUTA	59416
Atestare	1291
Reședință	Sic
Sate componente	Sic
Guvernare
- Primar	Ioan Sallai​ (IND, 1996)
Suprafață
- Total	56,37 km²
Altitudine	294 m.d.m.
Populație (2021)
- Total	2.234 locuitori
- Densitate	49 loc./km²
Fus orar	EET (+2)
- Ora de vară (DST)	EEST (+3)
Cod poștal	407540
Prefix telefonic	+40 x64
Prezență online
site web oficial
Localizarea comunei în județul ClujLocalizarea comunei în județul Cluj
Sic pe Harta Iosefină a Transilvaniei, 1769-1773 (Click pentru imagine interactivă)Sic pe Harta Iosefină a Transilvaniei, 1769-1773 (Click pentru imagine interactivă)
Modifică date / text

Sic (în maghiară Székakna, Szék, în trad. "Scaun de judecată", în germană Sechen, Secken, Sickau, Marktstuhl) este o comună în județul Cluj, Transilvania, România, formată numai din satul de reședință cu același nume.

Așezare

Comuna Sic este situată în partea de nord-est a județului Cluj, la distanță de 60 km de Cluj-Napoca și 15 km de Gherla. Comuna se extinde pe o suprafață de 56,4 kmp și are în componență doar satul Sic, atestat documentar din anul 1291, când era considerat oraș liber regesc.

Demografie

Conform recensământului efectuat în 2021, populația comunei Sic se ridică la 2.234 de locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2011, când fuseseră înregistrați 2.459 de locuitori. Majoritatea locuitorilor sunt maghiari (91,18%), cu minorități de români (4,83%) și romi (1,3%), iar pentru 2,6% nu se cunoaște apartenența etnică. Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt reformați (70,81%), cu minorități de adventiști (9,89%), romano-catolici (5,33%), ortodocși (4,39%), penticostali (3%) și fără religie (1,97%), iar pentru 3,22% nu se cunoaște apartenența confesională.

Politică și administrație

Comuna Sic este administrată de un primar și un consiliu local compus din 11 consilieri. Primarul, Ioan Sallai​, politician independent, este în funcție din 1996. Începând cu alegerile locale din 2020, consiliul local are următoarea componență pe partide politice:

	Partid	Consilieri	Componența Consiliului
	Uniunea Democrată Maghiară din România	7
	Alianța Maghiară din Transilvania	2
	Partidul Național Liberal	1
	Filep Alexandru	1

Evoluție istorică

De-a lungul timpului populația comunei a evoluat astfel:

Istoric

Exploatări de sare cunoscute din antichitate sunt și cele de la Sic. Romanii lucrau numai la suprafață, în gropi patrulatere, până la o adâncime de 12-15 m, de unde sarea se putea scoate ușor pe punți alunecoase și cu aparate simple de ridicat, după care o părăseau și începeau alta. Așa au extras romanii sarea peste tot în Ardeal, iar excavațiile părăsite au devenit lacuri.

Volker Wollmann în monografia sa asupra mineritului subliniază prezența în imediata apropiere a zăcămintelor de sare, de fiecare dată, a unei fortificații romane. Castrul roman de la Gherla a apărat exploatările de sare de la Ocna Dej, Sic, Cojocna și Pata, castrul fiind poziționat între acestea.

Primul document scris legat de localitatea Sic datează din 1291 și amintește de "hospites nostri de Zek".

Localitatea s-a dezvoltat pozitiv în secolele XIV-XVI, favorizată de prezența în subsol a sării geme, multă vreme intens exploatată. Sarea a fost extrasă din trei mine subterane și transportată cu căruțele la Dej, de unde era dusă cu plutele pe Someș și apoi depozitată la Satu Mare sau în Ungaria.

Sic a beneficiat de multe privilegii acordate de Matia Corvin în 1471, apoi de Gheorghe Rakoczi I în 1636. Ulterior, localitatea a pierdut treptat privilegiile.

În urma invaziei tătare din 24 august 1717 au supraviețuit în acest sat numai cca 100 de locuitori.

Din anul 1730 Sic a fost considerat și tratat ca "oraș iobăgesc fiscal".

Sistarea expoatării sării la începutul secolului al XIX-lea, cauzată de concurența salinei de la Ocna Mureș, a influențat negativ dezvoltarea localității.

Din 1438 și până azi localitatea este împărțită în trei zone: Felszeg, Forroszeg si Csipkeszeg, respectiv strada I, strada II și strada III, fiecare cu specificul ei, ca și cum ar fi localități separate. Erau interzise până și căsătoriile dintre doi tineri care locuiau pe străzi diferite. Multe din vechile obiceiuri se mențin și astăzi.

Date geologice

În larga depresiune situată în preajma Dealului Cipan aflorează un important masiv de sare, a cărui cupolă mulează depresiunea. Străpungerea diapiră este dovedită prin poziția verticală (pe alocuri chiar răsfrântă) a stratelor tortonian superioare. Depresiunea se continuă spre sud, cuplându-se cu o altă cuvetă creată de ocurența masivului de sare de la Coasta.

Datorită eroziunii, masivul de sare Sic a fost treptat decopertat, mai ales în partea sa de vest, unde au fost amplasate primele exploatări de sare. Conturarea masivului de sare se poate face ținând seama de lucrările miniere vechi (la suprafață sau în subteran), de înclinarea stratelor adiacente, de distribuția pe teren a izvoarelor, eflorescențelor și vegetației saline.

Salina Sic

Harta Salinei Sic din anul 1786

Masivul are forma unui elipsoid rotunjit, cu axele aproape egale. Forma sa se deosebește tranșant de forma masivului învecinat Coasta. Dimensiunile cupolei masivului de sare Sic sunt de 1,45 km (nord-sud) și 1,425 km (est-vest), constituind una dintre cele mai mari acumulări de sare din Transilvania. Înclinarea stratelor indică evazarea masivului în profunzime. Grosimea zăcământului se apreciază la 300-400 m.

La Sic, Johann Fichtel (1780) amintește o mină conică de rezervă (adâncimea puțului 23 m, adâncimea totală a minei 60 m, 124 m circumferința tălpii). Această mină ("Ocna Albastră") s-a oprit ulterior la 105 m adâncime. Deasupra acestei mine surpate s-a format în cursul timpului lacul "Ocna Albastră".

Sarea extrasă la Sic a fost în general impură, fapt care a contribuit la abandonarea definitivă a Salinei Sic în anul 1812. Pe vremea lui František Pošepný (1871) mina era demult închisă și abandonată.

Pe teritoriul acestei localități se găsesc izvoare sărate, saramura fiind întrebuințată din vechi timpuri de către localnici.

Tehnica de deschidere în trecut a ocnelor de sare din Ardeal

Înainte de deschiderea unei noi ocne de sare în Ardeal și Maramureș , se făceau deobicei foraje de explorare. Dacă până la adâncimea de 36 m (18 Klafter = 18 stânjeni) nu se intercepta sarea, se renunța la proiect, din cauza adâncimii prea mari a puțurilor. Ideal era ca solul să aibă o grosime de max. 10-12 m (5-6 stânjeni). La un rezultat pozitiv al primului foraj, se executa un al doilea, la o distanță de 6 m (3 stânjeni) de primul, pentru stabilirea exactă a grosimii stratului acoperitor deasupra celui de al doilea puț. Al doilea puț se amplasa preferențial la aceeași cotă cu primul sau cu max. 4-6 m (2-3 stânjeni) diferență de nivel față de primul puț. Un puț era rezervat pentru intrarea și ieșirea minierilor din ocne (cu ajutorul unor frânghii de cânepă), iar celălalt puț pentru extragerea sării din subteran. Puțurile se săpau cu profil patratic, fiecare latură având 2,8 m (9 pași; 1 pas = 0,3 m) până la o adâncime de 4 m (2 stânjeni) sub contactul steril-sare, după care se lărgea treptat pe următorii 4 m (2 stânjeni), cu profil tot patratic. Aici se făcea așa-numitul “fundament”, din bârne de lemn incastrate în sare, pe care se sprijinea întregul puț. Apoi se arma puțul, de jos în sus, la început cu un amestec de argilă, pleavă și lână de oaie (pentru impermeabilizarea pereților), după care cu bârne (grinzi) de lemn. Grosimea armăturilor era de 0,3 m (1 pas), astfel ca profilul efectiv al puțului se reducea în final de la 2,8 x 2,8 m la 2,5 x 2,5 m. De la nivelul steril-sare în jos pereții se căptușeau cu piele de bivol, care împiedeca contactul direct al apei cu pereții de sare. Apa care picura totuși în mină era captată și scoasă la suprafață. De la nivelul „fundamentului” în jos se săpa cu profil tot mai lărgit, conic, așa că după alți cca 8 m (4 stânjeni) cele 2 puțuri alăturate se uneau. De aici, mina lua o formă conică-ogivală cu secțiunea pe cât posibil circulară (care nu se realiza practic decât rar). Mina se declara gata pentru exploatare numai după ce un agent al administrației salinei, stând pe un bulgăre de sare în mijlocul ocnei, nu mai putea atinge tavanul ocnei cu ciocanul. Din acest moment, salariul tăietorilor de sare scădea de la 4,5 creițari (4,5 Kreuzer) pentru fiecare bloc de sare, la obișnuitul tarif de 1,5 creițari. Ocna era dată atunci oficial în funcțiune, primind totodată un nume. Costurile de deschidere ale unei ocne de sare se ridicau deobicei la peste 5.000 florini (guldeni) de argint.

Obiective de interes turistic

• Biserica reformată din Sic, inițial romano-catolică, ridicată în secolul al XIII-lea. Are câteva fragmente valoroase de frescă.
• Biserica „Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil" (1731) (edificiu cultural de interes național).
• Biserica mănăstirii franciscane din Sic
• Stufărișurile de la Sic (arie protejată)

Obiective turistice

• Stufărișurile - iazuri, heleștee (rezervație naturală ornitologică, 2 ha).

Galerie de imagini

• Planul unei ocne vechi de sare din Transilvania și Maramureș (după Johann Fichtel, 1780)
• Secțiune schematică printr-o ocnă veche de sare din Transilvania și Maramureș (după Johann Fichtel, 1780)
• comuna Sic, județul Cluj (România)
• Intrarea în satul Sic din județul Cluj
• Sic
  (strada principală)
• Biserica Reformată Calvină din Sic
• Muzeul etnografic
• Biserica romano-catolică (monument istoric)
• Biserica romano-catolică: altarul cu statuia Sfântului Ioan Nepomuk
• Biserica de lemn „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”

Note

1. ^ Atlasul localităților județului Cluj, p. 231
2. ^ x indică operatorul telefonic: 2 pentru Romtelecom și 3 pentru alți operatori de telefonie fixă
3. ^ Rezultatele alegerilor locale din 2012 (PDF), Biroul Electoral Central 
4. ^ Rezultatele alegerilor locale din 2016, Biroul Electoral Central 
5. ^ „Rezultatele recensământului din 2011: Tab8. Populația stabilă după etnie – județe, municipii, orașe, comune”. Institutul Național de Statistică din România. iulie 2013. Accesat în 5 august 2013. 
6. ^ „Rezultatele recensământului din 2021: Populația rezidentă după etnie (Etnii, Macroregiuni, Regiuni de dezvoltare, Județe, Municipii, orașe și comune)”. Institutul Național de Statistică din România. iunie 2023. Accesat în 23 august 2023. 
7. ^ „Rezultatele recensământului din 2021: Populația rezidentă după religie (Religii, Macroregiuni, Regiuni de dezvoltare, Județe, Municipii, orașe și comune*)”. Institutul Național de Statistică din România. iunie 2023. Accesat în 23 august 2023. 
8. ^ „Rezultatele finale ale alegerilor locale din 2020” (Json). Autoritatea Electorală Permanentă. Accesat în 2 noiembrie 2020. 
9. ^ Varga E. Statistică recensăminte după limba maternă, respectiv naționalitate, Sic
10. ^ Structura etno-demografică a României
11. ^ http://www.cimec.ro/Arheologie/sarea/02-LiviuDraganescu.pdf Sarea gemă din extra- și intracarpaticul României
12. ^ Mineritul metalifer, extragerea sării și carierele de piatră în Dacia Romană, Cluj-Napoca, 1996
13. ^ Sursă: „Beitrag zur Mineralgeschichte von Siebenbürgen“ de Johann Fichtel (1780)

Vezi și

• Bazinul Fizeșului (arie de protecție specială avifaunistică inclusă în rețeaua europeană Natura 2000 în România).

Bibliografie

• Simon András, Gáll Enikő, Tonk Sándor, Lászlo Tamás, Maxim Aurelian, Jancsik Péter, Coroiu Teodora (2003). Atlasul localităților județului Cluj. Cluj-Napoca: Editura Suncart. ISBN 973-86430-0-7. Mentenanță CS1: Nume multiple: lista autorilor (link)
• Dan Ghinea (2000). Enciclopedia geografică a României. București: Editura Enciclopedică. ISBN 978-973-45-0396-4. 
• Câteva observații asupra aspectelor morfologice ale locurilor de apariție a masivelor de sare în Transilvania, Ion Al. Maxim, 1961-1962.

Legături externe

• Materiale media legate de Sic la Wikimedia Commons
• Pagina Primăriei Sic
• Sarea, Timpul și Omul Arhivat în 14 octombrie 2016, la Wayback Machine.
• Sarea în societățile arhaice. Considerații generale
• Vestigiile arheologice privind exploatarea sării pe teritoriul României în perioada neo-eneolitică
• Vestigiile arheologice privind exploatarea sării pe teritoriul României în epoca bronzului
• Vestigiile arheologice privind exploatarea sării pe teritoriul României în epoca timpurie a fierului
• Exploatarea sării în Dacia romană
• Exploatarea sării în spațiul carpato-dunărean în perioada post-romană și cea a marilor migrații
• Exploatarea tradițională a sării în Transilvania
• Sarea gemă din extra- și intracarpaticul României
• Sisteme de transport și de comercializare tradițională a sării
• Dicționar de localități din Transilvania Arhivat în 18 iunie 2009, la Wayback Machine.
• Situl "Lacul Știucilor - Sic - Puini - Valea Legiilor"

Subdiviziunile administrative ale județului Cluj Reședința Cluj-Napoca Municipii Turda  · Dej  · Câmpia Turzii  · Gherla Orașe Huedin Comune Aghireșu · Aiton · Aluniș · Apahida · Așchileu · Baciu · Băișoara · Beliș · Bobâlna · Bonțida · Borșa · Buza · Căianu · Călărași · Călățele · Cămărașu · Căpușu Mare · Cășeiu · Cătina · Câțcău · Ceanu Mare · Chinteni · Chiuiești · Ciucea · Ciurila · Cojocna · Cornești · Cuzdrioara · Dăbâca · Feleacu · Fizeșu Gherlii · Florești · Frata · Gârbău · Geaca · Gilău · Iara · Iclod · Izvoru Crișului · Jichișu de Jos · Jucu · Luna · Măguri-Răcătău · Mănăstireni · Mărgău · Mărișel · Mica · Mihai Viteazu · Mintiu Gherlii · Mociu · Moldovenești · Negreni · Pălatca · Panticeu · Petreștii de Jos · Ploscoș · Poieni · Râșca · Recea-Cristur · Săcuieu · Săndulești · Săvădisla · Sâncraiu · Sânmartin · Sânpaul · Sic · Suatu · Tritenii de Jos · Tureni · Țaga · Unguraș · Vad · Valea Ierii · Viișoara · Vultureni Sate Sate din județul Cluj

Saline din România În funcțiune Salina Cacica • Salina Ocna Dej • Salina Ocna Mureș • Salina Ocnele Mari • Salina Praid • Salina Slănic • Salina Târgu Ocna Închise Salina Cojocna • Salina Coștiui • Salina Doftana • Salina Ocna Sibiului • Salina Ocna Șugatag • Salina Rona de Sus - Coștiui • Salina Turda • Salina Sic Alte articole Drumurile sării în regiunile istorice românești • Salrom