În acest articol, vom explora în detaliu subiectul Anna Maria Ortese și vom analiza diferitele sale aspecte dintr-o perspectivă critică și obiectivă. Anna Maria Ortese este un subiect care a generat un mare interes și dezbatere în societatea modernă și este important să îl examinăm în detaliu pentru a înțelege impactul său asupra vieții noastre de zi cu zi. Pe parcursul acestui articol, vom aborda diferite puncte de vedere și opinii cu privire la Anna Maria Ortese și vom oferi o viziune cuprinzătoare și echilibrată, care să permită cititorului să-și formeze propria opinie asupra subiectului. De la origini până la implicațiile sale viitoare, vom aprofunda în toate nuanțele lui Anna Maria Ortese pentru a oferi o imagine de ansamblu completă a acestui subiect atât de relevant astăzi.
Anna Maria Ortese | |
![]() | |
Date personale | |
---|---|
Născută | [4][5][6][7][8] ![]() Roma, Regatul Italiei[9][4] ![]() |
Decedată | (83 de ani)[10][11][4] ![]() Rapallo, Liguria, Italia[9][4] ![]() |
Înmormântată | cimitero monumentale di Staglieno ![]() |
Cetățenie | ![]() ![]() ![]() |
Ocupație | scriitoare jurnalistă poetă ![]() |
Limbi vorbite | limba italiană[5] ![]() |
Activitatea literară | |
Activă ca scriitoare | 1937-1987 |
Limbi | limba italiană ![]() |
Opere semnificative | L’infanta Se Polta, Il Mare Non Bagna Napoli |
Note | |
Premii | Premiul Strega[1] Premiul Viareggio[1] prix du meilleur livre étranger[2] Premio Ceppo Pistoia[3] Premio Saint-Vincent per il giornalismo ![]() |
Modifică date / text ![]() |
Anna Maria Ortese (n. , Roma, Regatul Italiei – d. , Rapallo, Liguria, Italia) a fost o prozatoare, tomancieră și poetă italiană. Ea a fost cel mai bine cunoscută pentru povestirea „Il Mare Non Bagna Napoli” (1953), în care a descris condițiile cumplite de viață din Napoli după cel de-al Doilea Război Mondial. Ea a spus odată: „scriem pentru că noi căutăm companie, apoi publicăm pentru că primim niște bani”.
S-a născut la Roma ca al cincilea din cei șase copii ai lui Vaccá Beatrice și Oreste Ortese. Tatăl ei lucra pentru guvernul Italian, iar familia s-a mutat frecvent.[12] În ianuarie 1933, fratele ei, Emmanuel, de care era foarte apropiată, a murit în Martinica, unde nava pe care lucra a acostat. Moartea sa a determinat-o să scrie.
Primele ei poezii au fost publicate în revista La Sierra Lettering. Scrierile ei au fost bine primite, iar ea a fost încurajată să scrie în continuare. În anul următor, aceeași revistă a publicat prima povestire, „La Pellerossa”. În 1937, Massimo Bontempelli, scriitor pentru La Bompiani și mentor al lui Ortese, a publicat o altă povestire, „Angelici dolori”. Deși această poveste a primit recenzii favorabile, ea a atras critici din partea proeminenților critici literari Falqui și Vigorelli.
În ciuda începutului promițător, inspirația și motivația ei s-au diminuat. În 1939 a călătorit de la Firenze la Veneția, unde a găsit un loc de muncă pe post de corector la ziarul local Il Gazzetino. Odată cu apropierea celui de-al Doilea Război Mondial, Ortese a revenit la Napoli, unde a locuit iarăși cu familia ei. Acolo și-a găsit inspirația să scrie. La sfârșitul războiului, Anna a lucrat ca scriitoare pentru revista Sud.
Părinții ei au murit în 1950 și 1953. În acest timp, ea a publicat o a doua și a treia carte: L'infanta sepolta și Il mare non bagna Napoli. Cea de-a doua carte menționată era alcătuită din cinci capitole, în care erau descrise condițiile cumplite de viață din Napoli după război. Cartea a devenit extrem de apreciată și a fost distinsă cu Premiul Viareggio. Filmul Un paio di occhiali a fost realizat după primul capitol al romanului, fiind prezentat la Bienala de la Veneția în 2001.
De la mijlocul anilor 1950 până la sfârșitul anilor 1960, Anna a călătorit și a scris intens. S-a întors la Milano în anul 1967 și a scris o carte, Poveri e semplici, pentru care a fost distinsă cu Premiul Strega.[13]
În ultimii ani, Ortese a devenit tot mai izolată până la vârsta de șaptezeci și cinci de ani, când s-a mutat la Rapallo pentru a locui cu sora ei. La vârsta de 80 de ani, ea a început să corespondeze cu Beppe Costa, care a încurajat-o să publice Il treno russo. Curând după aceea, Anna a acceptat propunerea de a republica multe dintre vechile ei romane. Unul dintre ele, L'iguana, a fost tradus în franceză și publicat de editura Gallimard în 1988. Un altul, Il cardillo addolorato, a ajuns în topul cărților de ficțiune în limba italiană.[14] În 1987 a fost publicată colecția de proză A Music Behind the Wall: Selected Stories.[15]
A murit la vârsta de 84 de ani, în casa ei din Rapallo în martie 1998. Opera ei a beneficiat de recunoaștere internațională abia după moartea ei.[16]
|title=
(ajutor)
|title=
(ajutor)
|title=
(ajutor)