În lumea lui Schinel, există nenumărate aspecte care merită să fie explorate și analizate cu atenție. De la origini și până la relevanța sa astăzi, Schinel a fost subiect de fascinație și dezbatere. În acest articol vă veți porni într-o călătorie prin diferitele aspecte care alcătuiesc Schinel, de la implicațiile sale socioculturale până la impactul său asupra vieții de zi cu zi. Prin reflecție și analiză profundă, vei descoperi complexitatea și importanța lui Schinel în lumea modernă. Pregătește-te să-ți extinzi orizonturile și să te cufunzi într-un univers de cunoaștere și descoperire!
Schinel | |
---|---|
![]() | |
Cnicus benedictus | |
Clasificare științifică | |
Regn: | Plantae |
Diviziune: | Magnoliophyta |
Clasă: | Magnoliopsida |
Ordin: | Asterales |
Familie: | Asteraceae |
Specie: | Cnicus |
Nume binomial | |
Cnicus benedictus L, 1753 | |
Modifică text ![]() |
Schinel (Cnicus benedictus) este o plantă de cultură din familia Asteraceae, originară din Europa de Est, cunoscută sub mai multe denumiri populare: iarbă amară, șofran sălbatic, scai amar.[1]
Plantă de cultură, cu tulpină dreaptă și înaltă de până la 1 m, simplă sau ramificată, acoperită cu spini, de culoare verzuie sau brun-roșiatică în partea superioară. Frunzele alterne, alungit lanceolate, cu nervuri proeminente; flori galbene tubuloase, grupate în antodii terminale și fructe achene brun-gălbui. Înflorește din luna iunie și până în august.[2]
În scopuri medicinale se recoltează părțile aeriene în perioada înfloririi.
Sescviterpene (cnicina, benedictinaartemisiifolina și salonitenolidul), fitosteroli și glicozidele lor, acizi grași, mucilagii, taninuri, acizi rezonici, acid nicotinic, vitamina B1, săruri (potasiu, magneziu, calciu).[1]
Intern:
Extern:
Intern: în anorexie și hiperaciditate gastrică; în tulburări digestive și stări inflamatorii ale stomacului; în boli ale ficatului și în cele ale căilor respiratorii.
Extern: în arsuri, degerături și ulcerații ale pielii.[1]