Claude Cohen-Tannoudji
Medalia Premiului Nobel
Claude Cohen-Tannoudji (n. 1 aprilie 1933, Constantina, Algeria franceză) este un fizician francez, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 1997 împreună cu Steven Chu și William Phillips pentru dezvoltarea metodelor de răcire și captare a atomilor cu ajutorul laserilor.
Date biografice
Cohen Tannoudji s-a născut în 1933 la Constantine, pe atunci Algeria franceză, ca fiu al lui Abraham Cohen-Tanoudji si Sarah, născută Sebbah, evrei sefarzi, originari din Peninsula Iberică și apoi Tanger, și care s-au stabilit mai întâi în Tunisia, și apoi în Algeria. Numele Cohen evocă pe strămoșii preoți din Israelul antic, iar Tannoudji înseamnă „din Tanger”.
După terminarea studiilor secondare la Alger in 1953, Cohen-Tannoudji a plecat la Paris și a studiat la École Normale Supérieure. Printre profesorii săi s-au numărat Henri Cartan, Laurent Schwartz și Alfred Kastler. Studiile i-au fost intrerupte de încorporarea în armată, când a servit vreme de 28 luni, mai mult decât de obicei din cauza Războiului in Algeria.În 1960 si-a reluat studiile de doctorat, pe care l-a încheiat în 1962 sub îndrumarea lui Alfred Kastler și a lui Jean Brossel.
După examenul de agregare din 1957, Cohen-Tannoudji a lucrat la École Normale Supérieure. Ulterior a fost numit profesor titular la catedra de fizică atomicǎ la College de France.
Viața privată
În 1958 Cohen-Tannoudji s-a căsătorit cu Jacqueline Veyrat, profesoara de liceu, cu care are trei copii.
Premii și onoruri
- 1996 Medalia de aur a CNRS
- 1997 - Premiul Nobel pentru fizică
Note
- ^ a b „Claude Cohen-Tannoudji”, Gemeinsame Normdatei, accesat în 27 aprilie 2014
- ^ Lista profesorilor de la Collège de France (PDF)
- ^ a b c Leidse Hoogleraren, accesat în 19 iunie 2019
- ^ Notable Names Database
- ^ https://www.ae-info.org/ae/User/Cohen-Tannoudji_Claude Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
- ^ https://www.theses.fr/1986PA066393 Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
- ^ Ordem Nacional do Mérito Científico (în portugheză), Instituto Brasileiro de Informação em Ciência e Tecnologia], 16 august 2018, accesat în 14 ianuarie 2021
- ^ http://www.cnrs.fr/fr/recherche/prix/medaillesor.htm Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
- ^ https://www.cnrs.fr/fr/personne/claude-cohen-tannoudji-0 Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
- ^ The Nobel Prize in Physics 1997 (în engleză), nobelprize.org, accesat în 14 ianuarie 2021
- ^ Table showing prize amounts (PDF) (în engleză), Fundația Nobel, aprilie 2019, accesat în 14 ianuarie 2021
- ^ https://harveypz.net.technion.ac.il/harvey-prize-laureates/ Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
- ^ https://www.sfpnet.fr/prix/prix-jean-ricard Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
- ^ https://www.optica.org/get_involved/awards_and_honors/awards/award_descriptions/charlestownes/ Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
- ^ Décret du 25 mars 2016 portant élévation aux dignités de grand'croix et de grand officier (în franceză), 27 martie 2016
- ^ https://www.iop.org/about/awards/silver-subject-medals/thomas-young-medal-and-prize-recipients Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
- ^ a b https://www.ae-info.org/ae/Member/Cohen-Tannoudji_Claude/CV Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
- ^ Honorary Doctors of the Faculty of Science and Technology (în engleză), Universitatea Uppsala
- ^ https://comihistocnrs.hypotheses.org/2706 Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
- ^ Julius Edgar Lilienfeld Prize, accesat în 6 octombrie 2018
- ^ https://www.legifrance.gouv.fr/affichTexte.do?cidTexte=JORFTEXT000032295671&dateTexte=&categorieLien=id Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
- ^ Hedersdoktorer vid KTH (în suedeză), Universitatea Tehnică Regală
- ^ a b Claude Cohen-Tannoudji, Encyclopædia Britannica Online, accesat în 9 octombrie 2017
- ^ a b Claude Cohen-Tannoudji, Brockhaus Enzyklopädie
- ^ Who's Who in France
- ^ Autoritatea BnF, accesat în 10 octombrie 2015
- ^ „Premiul Nobel pentru Fizică 1997. Comunicat de presă”. Academia Regală de Științe a Suediei. 15 octombrie 1997. Accesat în 2008-04-14. Verificați datele pentru: |date= (ajutor)