Gabriel Popescu (gravor)

Astăzi, ne confruntăm cu un subiect extrem de relevant, care a captat interesul a milioane de oameni din întreaga lume. Gabriel Popescu (gravor) a generat o mare dezbatere și a stârnit nenumărate opinii și reflecții într-o varietate de contexte și domenii. Este un subiect care a devenit o parte fundamentală a conversației publice, atât în ​​sfera politică, cât și în cea culturală. De aceea este esențial să aprofundăm acest subiect, să-i explorezi implicațiile și să analizăm în detaliu semnificația sa în societatea actuală. În acest articol, căutăm să facem lumină asupra Gabriel Popescu (gravor) și să abordăm diferite perspective care ne permit să înțelegem importanța și impactul său asupra lumii în care trăim.

Gabriel Popescu
Date personale
Născut1866 Modificați la Wikidata
Decedat1937 (71 de ani) Modificați la Wikidata
Ocupațiegravor Modificați la Wikidata
Activitate
Domeniu artisticgravură
Profesor pentruGheorghe Naum  Modificați la Wikidata
Mișcare artisticăSindicatul Artelor Frumoase, Salonul Oficial de pictură și sculptură  Modificați la Wikidata

Gabriel Popescu (n. 3 aprilie 1866, Vulcana Pandele - d. 15 aprilie 1937, Vulcana Pandele), fiu de preot, cu un parcurs educațional impecabil, cu pregnante valențe artistice dovedite pe parcursul studiilor, a devenit cel dintâi gravor român cu studii în domeniu, fondator și titular vreme de mai multe decenii al catedrei de gravură a Școlii Naționale de Arte Frumoase din București. Solitar și discret, temeinic și fin cunoscător al naturii umane, expresiv și impecabil în execuție, Gabriel Popescu a lăsat arta să vorbească pentru el. Datorită calităților sale excepționale, a primit mai multe distincții și medalii la diferite expoziții, a fost prețuit și încurajat de însuși Majestatea Sa, regele Carol I al României. A stăpânit toate tehnicile gravurii (acvaforte, dăltița, ac sec, acvatina) arătând un interes deosebit pentru posibilitățile fiecăreia în parte, dar a excelat și în alte domenii, realizând timbre, medalii și plachete. Își odihnește veșnicia în satul natal, lângă biserica în care a slujit și tatăl său.[1]

Galerie

Vezi și

Referințe

  1. ^ Irina Cirstina (1.07.2021). „Revista Bibliotecii Academiei Române” (PDF) (în ro/en). Complexul Național Muzeal Curtea Domnească Târgoviște. Accesat în 31 martie 2022.  Verificați datele pentru: |date= (ajutor)

Legături externe