Hans Bellmer

Hans Bellmer
Date personale
Nume la naștereHans Hermann Bellmer Modificați la Wikidata
Născut13 martie 1902 Modificați la Wikidata
Katowice, Polonia Modificați la Wikidata
Decedat24 februarie 1975 (72 de ani) Modificați la Wikidata
Paris, Région parisienne, Franța Modificați la Wikidata
ÎnmormântatCimitirul Père-Lachaise
Grave of Bellmer-Zürn] Modificați la Wikidata
Cauza decesuluicauze naturale (peritonită) Modificați la Wikidata
Cetățenie Franța
 Germania Modificați la Wikidata
Ocupațiepictor
sculptor
fotograf
artist grafic
ilustrator
desenator Modificați la Wikidata
Locul desfășurării activitățiiBerlin
Paris Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba germană Modificați la Wikidata
Activitate
Domeniu artisticfine-art photography]  Modificați la Wikidata
Mișcare artisticăsuprarealism  Modificați la Wikidata
Site oficialhttp://www.hans-bellmer.com  Modificați la Wikidata
Prezență online
site web oficial

Hans Bellmer (n. 13 martie 1902, Katowice, Polonia – d. 24 februarie 1975, Paris, Région parisienne, Franța) a fost un artist plastică de origine germană, gravor și fotograf, foarte cunoscut pentru păpușile în mărime naturală, ce evocau fetele în perioada pubertății, produse pe la mijlocul anilor 1930. Istoricii artei și fotografiei l-au considerat ca fiind un fotograf și artist plastic suprarealist.

Biografie

Bellmer s-a născut în orașul Kattowitz, la acel moment oraș al Imperiului German (acum Katowice, Polonia). Până în anul 1926, acesta lucrase ca desenator la propria companie de publicitate, unde își inițiase proiectul cu păpuși ca mijloc de opoziție a fascismului impus de Partidul Nazist, declarând că el nu va iniția lucrări menite să ofere sprijin noului stat german. Fiind reprezentate de forme mutante și poziții neconvenționale, păpușile acestuia au fost direcționate direct spre cultul corpului perfect care era intensificat în Germania. Bellmer a fost influențat în arta sa de către lucrările publicate ale lui Oskar Kokoschka (Der Fetisch, 1925).

Schiţă pentru seriile
"Die Puppe", 1932

Proiectul lui Bellmer este de asemenea analizat din prisma evenimentelor din viața personală, inclusiv întâlnirea unei tinere verișoare pe nume Ursula în anul 1932 (și probabil multe alte frumuseți inaccesibile), participarea la spectacolul bazat pe Poveștile lui Hoffman de Jacques Offenbach (în care un bărbat se îndrăgostește în mod tragic de o păpușă mecanică) și primirea unei cutii cu jucăriile lui vechi.

După aceste evenimente, Hans a început să construiască primele sale manechine. Lucrările lui Bellmer constau în sexualizarea explicită a unei păpuși ca o tânără fată. Acesta incorporase principiul articulației în bilă, fiind inspirate de o pereche de păpuși de lemn articulate din Muzeul Kaiser Friedrich.

În anul 1935 vizitează Parisul și realizează contacte cu persoane precum Paul Éluard, însă se întoarce la Berlin deoarece soția sa Margarete era pe moarte din cauza tuberculozei.

Lucrări

Cartea lui Bellmer, lansată anonim în anul 1934, Păpușa (Die Puppe), produsă și publicată privat în Germania, conține 10 fotografii alb-negru al primei păpuși ale acestuia, într-o serie de "tableaux vivants"(poze vii). Cartea nu i-a acordat credit, acesta lucrând izolat, iar fotografiile acestuia au rămas aproape necunoscute în Germania. Cu toate acestea, munca lui Hans Bellmer a fost declarată ca fiind „degenerată” de către Partidul Nazist, și a fost forțat să părăsească Germania și să se stabilească în Franța în anul 1938. Munca acestuia a fost bine venită în arta pariziană, în special de către suprarealiști, în frunte cu André Breton, datorită referințelor la adresa frumuseții feminine și a sexualizării formei tinere.

Minotaur hermafrodit - Hans Bellmer

Fotografiile sale au fost publicate în jurnalul suprarealist Minotaure, 5 decembrie 1934 sub titlul "Poupée, variations sur le montage d'une mineure articulée" (Papusa, variațiuni despre montajul unui minor articulat).

Prizonierat

A fost încarcerat în închisoarea Camp des Milles la Aix-en-Provence, o tabără de zidărie pentru naționaliștii germani, din septembrie 1939 până la sfârșitul Războiului Phoney din mai 1940.

După război, Ballmer trăiește pentru tot restul vieții sale la Paris. Renunță la fabricarea păpușilor, folosindu-și restul timpulului pictând tablouri cu tenta erotică, realizând gravuri, fotografii cu sexualitate explicită și imprimări ale fetelor pubescente. În 1954 o întâlnește pe Unica Zürn, care îi va deveni companion (până în momentul sinuciderii sale în anul 1970). Și-a continuat munca în anii 1960.

Vezi și

Note

  1. ^ Czech National Authority Database, accesat în 7 noiembrie 2022 
  2. ^ a b RKDartists, accesat în 23 august 2017 
  3. ^ a b Hans Bellmer, SNAC, accesat în 9 octombrie 2017 
  4. ^ a b Hans Bellmer, Internet Speculative Fiction Database, accesat în 9 octombrie 2017 
  5. ^ a b Hans Bellmer, Luminous-Lint, accesat în 9 octombrie 2017 
  6. ^ „Hans Bellmer”, Gemeinsame Normdatei, accesat în 11 decembrie 2014 
  7. ^ https://zkm.de/en/person/hans-bellmer, accesat în 30 iunie 2022  Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  8. ^ a b c d , p. 15, accesat în 21 martie 2023 
  9. ^ a b Hans Bellmer (în engleză), Bellmer, Hans
  10. ^ „Hans Bellmer”, Gemeinsame Normdatei, accesat în 31 decembrie 2014 
  11. ^ Museum of Modern Art online collection, accesat în 4 decembrie 2019 
  12. ^ a b „Hans Bellmer”, Gemeinsame Normdatei, accesat în 31 martie 2015 
  13. ^ Autoritatea BnF, accesat în 10 octombrie 2015 
  14. ^ Czech National Authority Database, accesat în 1 martie 2022 
  15. ^ Focal encyclopedia of photography: digital imaging, theory and applications ..., Michael R. Peres, pagina 243
  16. ^ It's a Doll's Life, Ariel Hirschfeld, Haaretz
  17. ^ a b c Surrealism, By Cathrin Klingsöhr-Leroy, Uta Grosenick, pagina 28
  18. ^ Webb, Peter, and Robert Short. Death, Desire and the Doll: The Life and Art of Hans Bellmer. Gardena: Solar Books, 2006, 19-21.
  19. ^ „Hans Bellmer in The Art Institute of Chicago: The Wandering Libido and the Hysterical Body”. Arhivat din original la 26 mai 2005. Accesat în 15 iunie 2010. 
  20. ^ Webb and Short, 20, 31.
  21. ^ Webb and Short, 30.
  22. ^ Webb and Short, 81.
  23. ^ Webb and Short, 148, 180

Bibliografie

Legături externe