Giorgio de Chirico

Giorgio de Chirico
Date personale
Născut10 iulie 1888 Modificați la Wikidata
Vόlos, Tesalia⁠(d), Grecia Modificați la Wikidata
Decedat20 noiembrie 1978 (90 de ani) Modificați la Wikidata
Roma, Italia Modificați la Wikidata
PărințiEvaristo de Chirico Modificați la Wikidata
Frați și suroriAlberto Savinio Modificați la Wikidata
Căsătorit cuRaisa Samuilovna Gurevici] Modificați la Wikidata
Cetățenie Grecia
 Italia Modificați la Wikidata
Ocupațieartist
pictor
sculptor
scriitor
scenograf
ilustrator
designer de bijuterii
desenator
artist grafic Modificați la Wikidata
Locul desfășurării activitățiiParis
Atena
Ferrara
Florența
Roma
München Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba franceză
limba italiană
limba greacă modernă
limba germană Modificați la Wikidata
Activitate
Domeniu artisticpictură  Modificați la Wikidata
StudiiAcademia de Arte Frumoase din MünchenȘcoala de Arte Frumoase din Atena  Modificați la Wikidata
Profesor pentruLuca BestettiZeev Tsuk  Modificați la Wikidata
Mișcare artisticămetaphysical painting]  Modificați la Wikidata
Opere importanteThe Song of Love], The Uncertainty of the Poet], Mystery and Melancholy of a StreetModificați la Wikidata
PremiiOrdinul de Merit al Republicii Federale Germania în grad de mare cruce  Modificați la Wikidata
Site oficialhttp://www.fondazionedechirico.org/?lang=it  Modificați la Wikidata
Semnătură
Prezență online
site web oficial

Giorgio De Chirico (n. 10 iulie 1888, Vόlos, Tesalia⁠(d), Grecia – d. 20 noiembrie 1978, Roma, Italia), cunoscut și ca Népo, a fost un pictor suprarealist italian, poate cel mai enigmatic exponent al artei figurative din secolul al XX-lea.

Născut în Volos, Grecia dintr-o mamă grecoaică și un tată sicilian, de Chirico este fondatorul La scuola metafisica în arte.

Biografie

Giorgio de Chirico s-a născut la 10 iulie 1888 în orașul portuar Volos din Tessalia (Grecia), localitate de unde - potrivit legendei - argonauții au pornit în căutarea lânii de aur. Tatăl lui era sicilian iar mama lui era greacă. Tatăl lui lucra ca inginer. În 1903 se înscrie la Politehnica din Atena, secția de Belle-Arte, participând la început la cursurile de desen, apoi lucrează și pictură în ulei. Se duce adesea să picteze pe câmp în împrejurimile Atenei, sau pe dealurile golfului Falero. În urma morții tatălui său (1906), părăsește Grecia împreună cu mama și fratele mai mic, Andrea, stabilindu-se pentru un timp la München (Germania). Amândoi sunt excepțional de talentați; Andrea studiază muzica (va deveni mai târziu celebru sub numele de Alberto Savinio), în timp ce Giorgio își începe studiile la Academia de Arte Frumoase. În München admiră operele simboliste ale lui Arnold Böcklin și gravurile lui Max Klinger. Din Germania familia se mută în Italia (1908), mai întâi la Milano, de unde Giorgio pleacă la Florența, unde vizitează galeriile "Degli Uffizi" și sălile de pictură din "Palazzo Pitti". În acest timp, De Chirico pictează o serie de tablouri de inspirație böckliniană, dar - influențat de operele lui Friedrich Nietzsche - începe seria tablourilor care vor constitui preludiul picturii sale zise "metafizice".

Între 1911 și 1915, Giorgio De Chirico lucrează la Paris și, în anul 1912 expune trei pânze în cadrul "Salonului de Toamnă", apoi la "Salonul Artiștilor Independenți". Îl cunoaște pe poetul Guillaume Apollinaire, primul care va denumi tablourile lui "pictură metafizică", și frecventează cercul artiștilor Pablo Picasso, André Derain și Constantin Brâncuși. Când Italia intră în război, De Chirico este repartizat la un detașament din Ferrara. În acest timp va coresponda cu Tristan Tzara, "părintele" dadaismului, care se găsea la Zürich în Elveția.

După război, în 1918, De Chirico va locui la Florența și Roma. Pictează portrete și autoportrete, compoziții cu fructe, pești și diferite obiecte, tablouri de pură invenție, execută decoruri și costume pentru spectacole de balet. În anul 1919, are loc prima sa expoziție personală. În 1925 se întoarce la Paris și continuă seria tablourilor de fantezie și imaginație gen "Manechine stând jos", "Gladiatori", "Cai antici". Renunță treptat la pictura metafizică, îi copiază pe marii maeștri și începe să creeze într-un stil apropiat de academism.

În 1935 pleacă la New York, unde lucrează timp de optsprezece luni la tablouri cu diferite subiecte. După ce în 1939 execută schițe de decor pentru Teatrul de Operă "Covent Garden" din Londra, se stabilește pentru un timp la Milano. În 1942 se află la Florența, producția sa oscilează între tablouri în stil realist și altele de imaginație, revenind la pictura metafizică. La sfârșitul anului 1943 se mută la Roma, unde se remarcă aceleași preocupări. Execută numeroase decoruri și schițe de costume pentru Opera din Roma, Teatrul Comunal din Florența și Teatrul de Operă Scala din Milano. Este autorul unui mare număr de litografii și ilustrații pentru cărți. Giorgio de Chirico a avut și o intensă activitate publicistică referitoare la probleme de pictură și de tehnică folosită în artele plastice, într-o perioadă întinsă din 1914 până în 1961. Se stinge din viață la Roma pe 20 noiembrie 1978, la vârsta de 90 de ani.

Note

  1. ^ a b c d „Giorgio de Chirico”, Gemeinsame Normdatei, accesat în 26 aprilie 2014 
  2. ^ a b c d https://hedendaagsesieraden.nl/2019/08/12/giorgio-de-chirico/  Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  3. ^ https://www.tate.org.uk/art/art-terms/m/metaphysical-art  Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  4. ^ a b Autoritatea BnF, accesat în 10 octombrie 2015 
  5. ^ a b c d Giorgio DeChirico (în engleză), RKDartists 
  6. ^ a b c d Giorgio de Chirico (în engleză), Chirico, Giorgio de
  7. ^ a b Archivio Storico Ricordi, accesat în 3 decembrie 2020 
  8. ^ a b c d e f g h RKDartists 
  9. ^ https://fondazionedechirico.org/en/giorgio-de-chirico/  Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  10. ^ a b Giorgio de Chirico, SNAC, accesat în 9 octombrie 2017 
  11. ^ „Giorgio de Chirico”, Gemeinsame Normdatei, accesat în 31 decembrie 2014 
  12. ^ Union List of Artist Names, 14 martie 2019, accesat în 21 mai 2021 
  13. ^ Museum of Modern Art online collection, accesat în 4 decembrie 2019 
  14. ^ a b Autoritatea BnF, accesat în 10 octombrie 2015 
  15. ^ CONOR]  Verificați valoarea |titlelink= (ajutor)

Bibliografie

Legături externe