Dioxid de clor

Astăzi, Dioxid de clor rămâne un subiect relevant și de interes pentru o mare varietate de oameni. Odată cu progresul tehnologiei și globalizarea, Dioxid de clor a devenit un punct central de discuție în diferite domenii. Atât la nivel personal, cât și profesional, oamenii continuă să caute informații, sfaturi și opinii despre Dioxid de clor. Pe măsură ce societatea evoluează, la fel evoluează și felul în care Dioxid de clor ne influențează viețile. Prin urmare, este important să explorăm în detaliu diferitele aspecte legate de Dioxid de clor, pentru a înțelege influența acestuia asupra vieții noastre de zi cu zi și asupra lumii din jurul nostru.

Dioxid de clor
Nume IUPACDioxid de clor
Alte denumiriOxid de clor (IV)
Identificare
Număr CAS10049-04-4
PubChem CID24870
Informații generale
Formulă chimicăClO2
Aspectgaz galben-verzui
Masă molară67,45 g/mol
Proprietăți
Densitate2,757 g/dm3
Punct de topire−59 °C
Punct de fierbere11 °C
Solubilitate în apă
8 g/dm3
Presiune de vapori1 atm[1]  Modificați la Wikidata
Pericol
C : CorozivO : OxidantT+ : Foarte toxicN : Periculos pentru mediu
Coroziv, Oxidant, Foarte toxic, Periculos pentru mediu,
Fraze RR6, R8, R26, R34, R50
Fraze S(S1/2), S23, S26, S28, S36/37/39, S38, S45, S61
SGH03 :SGH04 : GazSGH05 : CorozivSGH06 : ToxicSGH09 : Periculos pentru mediul acvatic
Pericol
H270, H314, H330, H400, EUH006,
NFPA 704

0
3
4
OX
Sunt folosite unitățile SI și condițiile de temperatură și presiune normale dacă nu s-a specificat altfel.

Dioxidul de clor este un compus chimic cu formula ClO2. Este o substanță gazoasă de culoare galben-verzuie, iar la temperaturi mai mici de −59 °C are aspect de cristale portocalii. Fiind un oxid al clorului, poate fi folosit ca agent oxidant.[2]

Obținere

În laborator

În laborator, ClO2 poate fi preparat prin oxidarea cloritului de sodiu:[3]

Dioxidul de clor mai poate fi preparat și prin reacția dintre cloratul de potasiu și acidul oxalic:

Referințe

  1. ^ http://www.cdc.gov/niosh/npg/npgd0116.html  Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  2. ^ Greenwood, Norman N.; Earnshaw, Alan (). Chemistry of the Elements (ed. 2nd). Oxford: Butterworth-Heinemann. pp. 844–849. ISBN 0080379419. 
  3. ^ Derby, R. I.; Hutchinson, W. S. (). „Chlorine(IV) Oxide”. Inorganic Syntheses. Inorganic Syntheses. IV: 152–158. doi:10.1002/9780470132357.ch51. ISBN 978-0-470-13235-7.