Glosar de istorie
Acest glosar conține termeni din domeniul istoriei, arheologiei, heraldicii, numismaticii și vexilologiei.
Multe cuvinte sunt arhaisme, care se găsesc în cronici, letopisețe și în diverse documente vechi.
Au fost omise semnificațiile care nu aparțin domeniilor menționate.
↑ 0–9 A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z ↓
A
Ab - Ad
Abdicarea lui
Napoleon (6 aprilie 1814)
- conducătorul unei mănăstiri
catolice;
- titlu onorific acordat unui preot catolic.
- originar din regiunea, țara în care trăiește;
- persoană care face parte din populația primitivă a unei țări.
Acropola din
Atena
- acoladă - (în Evul Mediu) moment din ceremonialul de învestire a unui cavaler constând într-o îmbrățișare și o lovitură ușoară pe umăr, dată celui învestit cu latul spadei.
- acolat - (în heraldică, despre scuturi) care este înclinat unul spre celălalt.
- Acordul de procentaj - înțelegere încheiată în 1944, la Moscova, între Stalin și Winston Churchill, care prevedea împărțirea Europei de sud-est în sfere de influență.
- Acordul Sykes–Picot - înțelegere secretă, în timpul Primului Război Mondial, între guvernele Angliei și Franței, cu aprobarea Imperiului Rus, care venea să definească sferele de influență și control asupra Imperiul Otoman.
- acrolit - statuie ale cărei extremități sunt făcute din piatră sau din marmură, iar corpul din alte materiale.
- acropolă - partea fortificată a unui oraș din Grecia antică, așezată la înălțime și adăpostind principalele edificii publice.
- acta
- colecție de documente, registre privitoare la o anumită persoană, instituție sau problemă;
- (în
Imperiul Roman, mai ales în forma
acta diurna) documente oficiale care conțineau deciziile, dispozițiile
Senatului,
magistraților sau
împăratului; erau afișate în mai multe exemplare, fiind cea mai veche formă de
ziar.
-
ofițer al
armatei romane însărcinat cu aprovizionarea și distribuția hranei, precum și cu înregistrarea operațiilor militare;
-
scrib care redacta procesele-verbale ale discursurilor pronunțate în
Senatul roman sau în adunările politice.
- actuarius - (în Imperiul Roman) subofițer (sau libert) cu funcții contabilicești, privind inventarele și aprovizionarea unei unități militare.
- Actul de navigație - lege votată de Parlamentul Regatului Unit în 1651, prin care se permitea intrarea în Anglia a mărfurilor coloniale numai pe vase engleze sau aparținând țărilor de unde provenea marfa.
- Acțiunea Vama - vezi Operațiunea Trandafirul.
- aculturație - asimilarea de către o grupare sau un popor a elementelor unei culturi străine, renunțând parțial sau total la cea proprie.
- adăoșag - (în Țările Române) impozit suplimentar perceput în epoca fanariotă, care se adăuga la vădrărit, pogonărit și văcărit.
- administrație - totalitatea serviciilor publice însărcinate cu aplicarea legilor și a deciziilor guvernamentale.
- adstrat - totalitatea elementelor străine care pătrund într-o limbă după constituirea acesteia.
- aditon, uneori adyton - (în Grecia antică) încăpere secretă a unui templu grecesc, rezervată îndeosebi unor funcții religioase.
- adunare ad-hoc - (sau divan ad-hoc) una din adunările speciale, reprezentative și consultative, care s-au întrunit în 1857 la Iași și București, și au cerut unirea Țărilor Române sub un principe străin.
- adunarea norodului - nume sub care este cunoscută oastea lui Tudor Vladimirescu în Revoluția de la 1821 și care avea și rol legislativ.
- Adunarea stărilor - instituție care cuprindea pe reprezentanții tuturor claselor și categoriilor sociale privilegiate și care avea atribuții politice, juridice, militare, administrative și fiscale.
- adunarea țării - instituție politică alcătuită din reprezentanții stărilor sociale libere, cu atribuții politice, administrative și fiscale.
- Adunare obștească - organ de conducere în Transilvania medievală, format din nobili și clerici, care rezolva probleme judecătorești, de stabilire a vămilor, de reglementare a raporturilor dintre biserică și nobilime etc.
Ae - An
A.E.I.O.U. Inscripție pe Steiner Tor din
Krems (
Austria)
- titlu acordat unor comandanți de oaste din
Imperiul Otoman;
- titlu acordat în
Țările Române comandantului pazei unui
oraș.
-
taluz de pământ,
pietre sau
arbori ridicat în scop de apărare a
orașelor,
castrelor, taberelor militare
romane;
-
terasament constituind drumul de strajă adosat zidului de incintă al
castrelor romane de piatră;
- terasă de pământ,
lemn sau alte materiale, ridicată la baza
zidurilor asediate pentru amplasarea
mașinilor de luptă.
Agora din
Efes
- piață publică într-un oraș al
Greciei antice în care se țineau adunările publice.
- adunare a poporului care se ținea în această piață.
- populație
indo-europeană așezată în
Peloponez, unde a dat naștere
civilizației miceniene; locuitori antici ai
Ahaiei;
- una dintre cele patru ramuri ale vechilor
greci;
- denumire a vechilor
triburi grecești în textele lui
Homer.
- aisimneți - (în Grecia antică) denumire dată căpeteniilor alese în momentele de criză, care primeau puteri depline în cetate pentru a da legi și a înfăptui reformele necesare.
- ajutorniță - taxă din secolul al XVIII-lea, plătită de posesorii de vite din Principatele Române.
- akcea (din turcă akçe; vezi: aspru) - monedă otomană.
- akinakes - spadă scurtă sau pumnal folosit de sciți, perși sau sarmați.
- alai - suită formată din căpetenii de oști și demnitari, care însoțea sau întâmpina un domnitor.
- alar:
- (în
Roma antică) care făcea parte din flancurile unei
armate; vezi și ală;
- (la plural) trupe de
cavalerie care asigurau flancurile.
- semiluna sau steaua din vârful
minaretului unei
moschei;
- steag
turcesc, primit de domnii
români cu ocazia învestirii, ca simbol al suzeranității.
- alexandrin - care ține de civilizația elenistică din Alexandria sau de epoca elenistică.
- Alianța celor trei împărați - alianță politică cu caracter defensiv între Alexandru II al Rusiei, Franz Joseph I al Austro-Ungariei și Wilhelm I al Germaniei.
- alișpan - (în trecut) funcționar administrativ în Transilvania, corespunzând subprefectului.
- almee - cântăreață și dansatoare care anima în trecut în Egipt (și în general în Orient) petrecerile personalităților.
- alobrogi - popor războinic galic, din Antichitate, trăitor între râul Isère, Ron și Alpii de Nord.
- alodiu - (în vestul Europei, în feudalismul timpuriu) proprietate funciară scutită de orice obligații vasalice (spre deosebire de feudă) și transmisibilă urmașilor.
- alogen - de origine străină, venit din altă parte.
- alteță - titlu acordat principilor și principeselor dintr-o casă domnitoare.
- Amenințarea roșie - vezi Panica roșie.
- amficțion - membru al unei amficționii.
- amficționie - uniune de triburi sau asociație de orașe-state în Grecia antică, grupate în jurul unui sanctuar comun, unde se află tezaurul, având ca scop apărarea intereselor comune și a rezolvării diferendelor survenite între ele.
- amfipteră - (în heraldică) figură reprezentând un șarpe sau un dragon înaripat.
- amforoidion - (în Antichitate) vas mic în formă de amforă, dar cu fundul plat
- amforă:
- vas de formă ovoidală sau sferică, în care, în
Antichitate, se păstrau anumite
alimente;
- veche
unitate de măsură pentru
lichide care corespundea, în perioada
romană, cu cea 26 de
litri.
- eroare de
cronologie; fixare a unui eveniment la altă dată decât cea reală;
- trăsătură care nu corespunde spiritului timpului; idee, comportare învechită.
Arbalete tipice
cavalerilor de Malta
- (în
Roma antică) serviciu de aprovizionare cu produse agricole, creat de
Augustus pentru aprovizionarea
orașelor, a provinciilor și a
armatei;
- totalitatea cotelor (de hrană) distribuite periodic populației
Romei;
-
impozit cunoscut și sub denumirea de annone militaris, perceput în natură sau în
bani, în principal de la populația rurală;
- (în
Imperiul Bizantin) rație de hrană a
soldaților.
- Anonymus - notarul anonim al regelui Béla al III-lea al Ungariei (1173-1196), autor al cronicii maghiare Gesta Hungarorum , în română: „Faptele Ungurilor”. Paul Lazăr Tonciulescu, autorul celei mai recente traduceri în limba română a Cronicii Notarului Anonymus, Faptele Ungurilor, susține că autorul Cronicii ar fi notarul regelui Béla I (1061 - 1063).
- Anschluss - termen care desemnează anexarea Austriei de către Germania nazistă la 12 martie 1938.
- Antanta - alianță anglo-franco-ruso-etc. înființată în timpul Primului Război Mondial împotriva Puterilor Centrale; altă denumire: Tripla Înțelegere.
- Antanta anglo-rusă - pact încheiat în 1907 între Anglia și Rusia, prin care acestea își reglementau sferele de influență în Orientul Mijlociu.
- Antanta Cordială - pact anglo-francez încheiat la 8 aprilie 1904, care a pus capăt mai multor dispute coloniale, în special în nordul Africii.
- anteriu - haină boierească lungă, pe care o purtau în trecut boierii români și care se îmbrăca peste cămașă, se încingea cu un brâu și peste care se punea giubeaua (vezi și caftan).
- Antichitate - epocă din istoria lumii începând cu primele documente scrise (mileniul al III-lea î.Hr.) până la 476 d.Hr. (căderea Imperiului Roman de Apus).
- Antichitatea clasică - perioadă din istoria occidentală, cuprinsă între anii 800 î.Hr. și 330 d.Hr, civilizația greco-romană, în general mediteraneeană; altă denumire: epoca clasică.
- Anticomintern (Pactul ~) - alianță militară încheiată în 1936 între Germania nazistă și Japonia.
- antipapă - uzurpator al papalității, care își exercită ilegal autoritatea de papă.
- antipat - proconsul (care avea și funcție de judecător).
- antiunionist - (persoană) care este împotriva unirii a două țări, a două provincii sau religii; (persoană) care era împotriva unirii Principatelor Române.
- antropogeneză - procesul apariției și dezvoltării omului, a speciei umane; antropogenie.
- antropogonie - studiu asupra originii umanității.
- antropologie - știință care studiază originea, evoluția și diversele tipuri fizice ale omului și raselor umane.
- antrustion - la franci și la merovingieni, un om liber, care jurase fidelitate regelui și îl însoțea în campaniile războinice.
Ap - Ar
- apanaj - (în Evul Mediu) domeniu feudal acordat de suverani pentru întreținerea membrilor familei regale.
- aparatcic - funcționar al unei instituții, organizații din fosta URSS, aflat la un post de conducere.
- aparitor:
- (în
Antichitatea romană) nume generic dat slujbașilor publici (
lictori,
scribi, secretari, crainici etc.) care însoțeau pe
magistrații romani, pe
preoți, ca și pe
împărat; persoană care purta acest nume;
- (în
Evul Mediu) mic slujbaș (aprod, pedel) la unele instituții (judecătorii,
universități etc).
- apeduct roman - ansamblu de canale artificiale, uneori suspendate pe arcade înalte, lungi de mai mulți kilometri, care transportau apa în oraș.
- apella - adunarea poporului în Sparta, din care făceau parte toți cetățenii cu drepturi depline trecuți de 30 de ani, care hotăra pacea și războiul și care desemna, prin aclamații, eforii, membrii gerusiei și pe cei doi regi.
- apex - (în Roma antică) bonetă a flaminilor.
- apocrif - atribuit în mod fals unui autor, neautentic.
- apocrisiar - (în Imperiul Bizantin și în Imperiul Otoman) persoană însărcinată cu transcrierea în provincii a răspunsurilor și a edictelor emise de împărat sau de sultan.
- apostazie - renegare publică a unei credințe religioase, doctrine etc. (vezi și abjurare).
- apoteoză - solemnitate, festivitate prin care un erou sau un împărat era zeificat.
- Aprobate - colecție de legi votată de dieta Transilvaniei în perioada lui György Rákóczi al II-lea și care au consolidat regimul feudal în această regiune.
- aprod
- dregător al curții domnești în
Țările Române;
- fiu de
boier care slujea la curtea domnească;
- slujbaș care păzea sălile și introducea publicul în unele instituții.
- arbaletă - armă de aruncat săgeți sau proiectile, formată dintr-un arc montat pe un suport, acționat manual sau printr-un mecanism; altă denumire: arcubalistă.
- arbaletrier - ostaș care lupta cu arbaleta.
- arbănaș - vezi arnăut.
- arbore genealogic - reprezentare, sub formă ramificată, a ascendenților sau descendenților unei persoane.
- arc - armă (primitivă) de aruncat săgeți, alcătuită dintr-o vargă flexibilă ușor încovoiată și o coardă prinsă de extremitățile vergii.
- arcan - funie lungă, răsucită din păr de cal, cu un laț la unul din capete, folosită ca armă de luptă sau la vânătoare.
- Arcașii lui Ștefan - organizație antisovietică din Basarabia din perioada 1945 - 1947.
Soldat purtător de
muschetă și
archebuză
- archebuză - armă de foc, precursoare a muschetei, utilizată în Evul Mediu.
- arcubalistă - vezi arbaletă.
- arenar - (în Roma antică) nume dat gladiatorilor care luptau în arenă.
- arenarie - nume dat catacombelor romane, considerate greșit, în momentul descoperirii, drept cariere de nisip.
- arenă - (în Roma antică) spațiu circular așternut cu nisip, cu rumeguș etc. din mijlocul unui amfiteatru antic, unde se desfășurau reprezentațiile și luptele.
- arendaș - persoană care are în folosință o proprietate funciară și exploatează veniturile realizate de pe urma acesteia pe un anumit termen.
- areopag - consiliu și tribunal suprem în Grecia antică, cu sediul pe colina lui Ares.
- areopagit - membru al areopagului.
- arheografie - disciplină istorică ce se ocupă cu descoperirea și publicarea textelor antice.
- argat - servitor, slugă angajată (în trecut) pentru muncile agricole, creșterea vitelor sau pentru muncile din gospodăria stăpânului.
- arhaic - care aparține vremurilor străvechi, specific acestor vremuri.
- arheocivilizație - civilizație a unei societăți arhaice.
- arheofizică - știință de graniță care preconizează, pentru cercetările arheologice, folosirea metodelor și aparatelor de care face uz geofizica.
- arheografie - vezi arhivistică.
- arheologie - știință care studiază trecutul istoric al omenirii pe baza interpretării vestigiilor (culturilor) materiale păstrate.
- istorie a
nobilimii
- registru, repertoriu al familiilor nobile dintr-o țară.
- pătură a unei
clase sociale sau a unui grup social care se bucură de privilegii;
- (în
Grecia antică) formă de
guvernare oligarhică în care puterea era deținută de un grup de persoane considerate superioare din punct de vedere moral și intelectual, identificate ulterior cu
nobilii (prin naștere);
- (în
Evul Mediu) categoria
nobililor care dețin puterea în
stat;
boierime,
nobilime.
Drapelul
Armatei Roșii
- Armata Roșie - armata creată în fostul Imperiu Rus de către noua putere a bolșevicilor, în urma Revoluției din Octombrie, cu scopul combaterii Armatei Albe. În 1946, Armata Roșie a primit numele de Armata Sovietică, pe care l-a păstrat până la destrămarea Uniunii Sovietice, în decembrie 1991.
- Armata Sovietică - Vd. supra: Armata Roșie.
- armatoli - militari greci din trupe neregulate de miliție, organizate de otomani pentru a aplica autoritatea sultanului într-un district administrativ.
- armășel - soldat dintr-o unitate de artilerie comandată de marele armaș.
- arme - ansamblul semnelor heraldice proprii unei steme, unui blazon etc.
- armistițiul lui Dumnezeu (Pacea lui Dumnezeu) - (în Evul Mediu) perioadă de întrerupere, dictată de Biserică, a războaielor private sau a exercițiilor de pedeapsă.
- armoarii - arme, semne simbolice adoptate ca emblemă de o familie nobilă, de un oraș etc, blazon.
- armorial - care se referă la armoarii, la blazon, la embleme, la steme; colecție de armoarii (ca mărturie a nobleței).
- armură - (în Antichitate, Evul Mediu) îmbrăcăminte metalică pentru protecția războinicilor.
Arnăut într-o
acuarelă de
Amadeo Preziosi (cca. 1866)
As - Az
-
bancnotă fiduciară emisă în timpul
Revoluției franceze.
- alte asignate:
- fără nicio legătură cu Revoluția franceză, în
Imperiul Rus, au fost emise, între
1760-
1849, așa-numitele assignațiia;
- între
1798-
1799, în
Republica Romană, forțele revoluționare franceze au emis asignate, denumite în
italiană: assegnati;
- în
1919, în
Regatul României, după proclamarea Unirii Banatului cu România, la
Timișoara au fost emise asignate cu valoarea nominală de 10
filleri;.
- în Regatul României, au fost emise asignate, pentru sprijinirea populației nevoiașe în timpul iernii, cu valoarea nominală de 100 de
lei.
- asimilație (asimilare) - integrarea unui grup social sau național, însoțită de dispariția caracteristicilor proprii (limbă, tradiții), deznaționalizare.
- asiriologie - ramură a arheologiei care se ocupă cu studiul vestigiilor culturilor din spațiul mesopotamian.
- askari - soldat indigen din vechile trupe germane și italiene.
- Asociația Transilvană pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român - (ASTRA) organizație culturală a românilor din Transilvania înființată în 1861 și care a avut un important rol cultural și politic în lupta pentru eliberarea națională a românilor transilvăneni, pentru menținerea unității naționale și pregătirea Marii Uniri din 1918.
- aspron - monedă bizantină de electrum emisă, pentru prima oară, la 1093, de împăratul Alexios I Comnen.
- aspru - monedă otomană ce a circulat și în Țările Române (vezi și: akcea, beșlic, icosar, irmilic).
- assize:
- (în
Evul Mediu) adunări care reuneau pe suzeran și
vasalii săi, în cadrul cărora se discutau probleme juridice, administrative etc. sau erau adoptate hotărâri; hotărâre juridică sau administrativă adoptată la astfelde adunare;
-
tribunal care judeca
crimele.
- astar - pânză groasă care servea drept căptușeală de haine sau pentru împodobit caii domnești.
- ASTRA - vezi Asociația Transilvană pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român.
- așezare - (în arheologie) loc pe care se păstrează urme de locuire ale oamenilor din vechime.
- așezare militară - sistem de organizare al trupelor în Imperiul Rus în perioada 1810 – 1857, care a combinat serviciul militar cu munca în domenii productive, în special în agricultură.
- așezământ - (termen învechit) dispoziție dată de un împărat, de un domnitor etc; exemplu: așezământul organic.
- ataman - căpetenie de cazaci.
- atelier monetar roman - atelier unde erau fabricate monede romane, în Roma Antică.
- atemporal - care nu este legat de condiții determinate de timp, de un moment istoric dat.
- ateneu - templu dedicat zeiței Atena.
- atestare documentară (a unei localități) - prima menționare scrisă a acelei localități.
- atlas - culegere de hărți, grafice, planșe, desene asupra unui subiect, cu scopul de a da un ansamblu coerent.
- atriu (sau atrium) - încăperea centrală a caselor romane; în Roma primitivă atriul era o curte interioară a caselor romane.
- august - epitet acordat monarhilor sau membrilor familiilor domnitoare, preamărit, slăvit.
- augustal - preot sau ofițer atașat persoanei împăratului roman, lui Octavianus Augustus.
- aulă
- (în
Imperiul Roman) curte în fața locuințelor
patricienilor, în jurul căreia erau grupate dependințele;
- Sală mare de festivități într-o instituție;
- (în
Evul Mediu) curte domnească sau împărătească.
Aureus bătut sub Augustus (circa anul
30 î.Hr.), avers: cap nelaureat, spre stânga
Carte poștală
japoneză cu drapele
Puterilor Axei
- avanpost - subunitate militară de siguranță, instalată în fața forțelor principale proprii aflate în staționare sau în apărare (vezi și avangardă).
- avers - față a unei monede sau a unei medalii, reprezentând figura unei personalității, stema țării.
- avgiu - vânător care aproviziona masa domnească în timp de pace, iar în timp de război făcea parte din tabăra domnitorului.
- avocatul poporului - instituție centrală de stat însărcinată să-i apere pe cetățeni de excesele de putere ale administrației statului.
- Axa Roma-Berlin-Tokio (sau Puterile Axei) - termen care definește înțelegerea politico-diplomatică dintre Germania, Italia și Japonia în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.
- azapi - (în Evul Mediu, în Imperiul Otoman) ostași turci (pedeștri) constituind vechea poliție otomană, care trăiau din prada de război, fiind primii expuși atacului dușmanului.
↑ 0–9 A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z ↓
B
Ba - Bi
Balistă romană
Bastion al Castello di Copertino
- (sau bairam-peșcheș) dar oferit
sultanului (și altor demnitari
turci) cu prilejul
bairamului musulman;
-
impozit excesiv impus în
Principatele Române în secolele al XVIII-lea și al XIX-lea.
- reprezentant al
domnului în
Oltenia;
- titlu purtat de
boierul care guverna
Banatul Severinului și apoi
Oltenia;
- mare
dregător domnesc în
Moldova.
- ban - mijloc de plată.
- ban - numele unei monede, de exemplu, submultiplul leului românesc.
- banalități - nume dat în Europa de Vest, în Evul Mediu, dreptului seniorului de a ține moară, cuptor, teasc și animale de reproducție, de care țăranii se foloseau plătind taxă.
- banat - dregătoria, rangul de ban în ierarhia boierească; provincie sau ținut administrat de un ban, exempe: Banatul Severinului, Banatul de Lugoj-Caransebeș.
- bancnotă - bilet la ordin, realizat de o bancă sau de altă autoritate autorizată, plătibil la purtător la cerere.
- bandă:
- (în trecut) grup de soldați care luptă sub aceeași bandieră;
- (în
heraldică) figură diagonală care reunește unghiul drept de sus al unui
scut cu unghiul stâng de jos.
- bandceramică - ceramică neolitică din Europa, care se caracterizează prin decorul de benzi incizate, excizate sau pictate.
- banderie - grup de oameni înarmați care însoțeau un nobil; (în trecut) detașament de infanterie.
- banderolă - bandă mică de stofă (ori steguleț) care fâlfâie pe vârful unui lănci, ca semn distinctiv.
- bandieră - steag al unei armate, stindard, drapel.
- banieră
- drapel militar
feudal;
-
unitate militară feudală.
- nume dat de
greci și de
romani celor de alte naționalități;
- (la plural) nume generic pentru
popoarele care au năvălit la începutul
Evului Mediu în
Europa.
- (în
Evul Mediu, în apusul și centrul
Europei) cel mai mare grad
nobiliar în ierarhia
feudală, format din cei care primiseră
feuda direct de la
rege, de care depindeau feudalii mai mici, având drepturi absolute pe
domeniile lor;
- titlu
nobiliar medieval superior
cavalerului și inferior
vicontelui.
- nume care în
Grecia antică îl desemna pe
rege;
- (în
Atena antică) titlu purtat de cel de al doilea
arhonte, care păstra între atribuțiile sale religioase vechea funcție sacră a regilor.
- titlu purtat de
împărații bizantini începând cu secolul al VII-lea.
- basilikon - în general denumit dukaton, era o monedă bizantină de argint, larg utilizată, emisă începând din prima jumătate a secolului al XIV-lea.
- basmaci - nume dat participanților la mișcarea naționalistă din regiunile Asiei Centrale împotriva dominației URSS, izbucnită în perioada Revoluției Ruse din 1917 și reprimate la sfârșitul deceniului al treilea al secolului al XX-lea.
- bastidă:
- construcție mică, provizorie, ridicată pentru a ataca o
fortificație;
- (în
Evul Mediu)
oraș fortificat pentru apărarea unui stat seniorial sau a unui
domeniul feudal.
- bastilie - (în Evul Mediu) construcție dintr-un sistem de fortificații; castel întărit; închisoare.
- baș-aga - comandant al unui detașament din armata otomană.
- baș-beșleagă - persoană care avea rangul de comandant suprem al ostașilor de poliție turcească în Imperiul Otoman.
- baș-boier - boier cu rang superior, care prezida divanul domnesc.
- baș-bulucbaș - (în Evul Mediu în Țările Române) căpetenie a bulucbașilor, care, ca șef al gărzii domnești, supraveghea închisoarea curții.
- bașbuzuc - (în Evul Mediu) voluntar turc care nu primea soldă și trăia din jaf.
- bașcă - (termen învechit) ridicătură de pământ întărită care proteja o fortificație; redută; încăpere subterană boltită; beci, subsol; închisoare.
- baș-ceauș - persoană care avea grad de ofițer superior (cu diferite atribuții).
- baș-ciohodar (sau baș-ciuhodar):
- prim-camerier al
sultanului în
Imperiul Otoman;
- (în
Țările Române) prim cămăraș al domnului (cu diferite funcții administrative).
- dare în natură în
Moldova, în secolele al XV-lea - al XVI-lea, constând în
miere,
unt etc.
-
taxă plătită breslei de către orice meseriaș intrat în breaslă, în
Moldova în secolele al XVII-lea - al XVIII-lea.
- băștinaș - persoană aparținând unei populații care trăiește din timp străvechi într-un anumit loc (vezi și aborigen).
Bătălia de la Posada (1330): imagine preluată din
Cronica pictată de la Viena.
- Bătălia de la Chiraleș - ciocnire militară din anul 1068, dintre armata regelui maghiar Solomon pe de o parte și trupe de pecenegi (cumani sau uzi după alte opinii) și români (ipoteză recentă) de cealaltă parte.
- Bătălia de la Podul Milvius l-a opus, la 28 octombrie 312, pe Maxentius lui Constantin. Își datorează numele de la podul Milvius, care se întindea peste Tibru, la câțiva kilometri nord-est de Roma.
- Bătălia de la Posada - un punct de cotitură strategic în istoria relațiilor dintre Țara Românească și Ungaria. Bătălia a avut loc în noiembrie 1330, între armata Țării Românești a voievodului Basarab I Întemeietorul și armata de invazie maghiară a regelui Carol Robert al Ungariei (sau Carol Robert de Anjou). Locul exact al bătăliei nu este cunoscut în mod sigur.
- Bătălia de la Termopile - fapte celebre de arme, din Antichitate, a opus o alianță a cetăților grecești Imperiului Ahemenid, în august sau septembrie 480 î.Hr.
- Bătălia Eclipsei (Bătălia de pe Halys) i-a opus pe mezi și pe lidieni la 28 mai 585 î.Hr. Bătălia s-a oprit ca urmare a unei eclipse totale de Soare percepute ca o „prevestire” de la zei care cereau încetarea luptei.
- Bătălia pentru Normandia, desfășurată între 6 iunie 1944 și 19 august 1944 (traversarea Senei) / 25 august 1944 (eliberarea Parisului), a fost purtată între forțele germane și forțele Aliaților, ca parte a celui de-Al Doilea Război Mondial.
- bătălie - ansamblu de ciocniri armate desfășurate pe spații întinse, și care implică forțe importante.
- becer - (în epoca fanariotă, în Țările Române) boier de rang inferior, însărcinat cu supravegherea bucătăriei domnești.
- becerie - bucătărie domnească.
- beden - creastă a unui zid de fortificație.
- bei:
- titlu de
noblețe atribuit în
Imperiul Otoman sau dat de
turci domnilor din
Țările Române;
- titlu nobiliar în țările din
Orientul Apropiat și
Mijlociu.
- conac în care erau găzduiți beii sau
solii otomani veniți în
Țările Române.
- vânzare forțată de
oi, făcută în favoarea
sultanului, la prețuri fixate de turci;
dijmă (de oi);
-
muncă gratuită în folosul unui bei sau al
boierilor români.
- beizadea - fiu de domn sau de principe.
- bejenie - părăsire, vremelnică, de către oameni sau o colectivitate, a (casei sau a) provinciei ori (a patriei) din cauza invaziilor dușmanilor sau a persecuțiilor politice ori a oprimării fiscale.
- belieră - verigă de care se atârnă sabia.
- Belle Époque - crononim retrospectiv care desemnează perioada marcată de progrese sociale, economice, tehnologice și politice, îndeosebi în Franța și în Belgia, care se întindea de la sfârșitul secolului al XIX-lea până la începutul Primului Război Mondial (1914).
- beneficiu - concesiune de pământ conferită de suveran unui vasal în schimbul prestării anumitor obligații, în special militare.
- Bene-Merenti - numele unei medalii românești, instituită de Carol I în 1876 și acordată personalităților culturale și științifice.
- berat - diplomă sau brevet de învestitură dat de înalta Poartă, mai ales domnilor țărilor românești, la instalarea în domnie; verzi și firman.
- berbec - mașină de război din lemn, având un drug lung, suspendat pe lanțuri și terminat cu un vârf de fier ca un cap de berbec, întrebuințată la spargerea zidurilor și a porților unei cetăți asediate.
- berlină - trăsură închisă de mari dimensiuni, folosită în secolul al XIX-lea.
- bernă, drapel în ~ (sau pavilion în ~) - pavilion, drapel național coborât pe jumătate în semn de doliu.
- besant (sau bezant) - veche monedă de aur din Imperiul Bizantin.
- bestiar
-
gladiator care luptă cu animale în arenele
romane;
- culegere
medievală de
fabule sau povestiri
alegorice despre
animale.
- soldat
turc de
cavalerie.
- curier domnesc sau
jandarm de origine
turcă sau
tătară.
-
cavalerie înființată de
Mihai Viteazu.
- bezant - vezi besant.
- bicorn - pălărie bărbătească (de uniformă) cu două colțuri, care se poartă azi de către academicieni, diplomați, militari etc. la solemnități.
- bigă - car roman, de obicei cu două roți, tras de doi cai, folosit și la curse.
- bill - (în Anglia) proiect de lege propus parlamentului englez; lege votată de parlament.
- bilon - (în trecut) monedă divizionară, cu valoare intrinsecă, inferioară valorii sale nominale.
- bimbașă - comandant a peste 1.000 de soldați turci.
- biniș - haină boierească lungă de ceremonie, cu mânecile largi și despicate, strânsă pe bust și largă la poale, căptușită cu blană.
- biolocație - procedeu biofizic de detecție și localizare bazat pe captarea selectivă a emisiunilor energetice generate în cursul procesului de descompunere în timp a materialelor arheologice.
- bipenă - secure romană cu două tăișuri.
- bir:
-
impozitul principal perceput în statele
feudale românești de la
țărani și meșteșugari;
- vezi tribut.
Bl - Bz
Blazonul casei de
Brandenburg
- blazon - ansamblu de elemente convenționale care constituie emblema unui stat, a unei provincii, a unui oraș, a unei familii nobile, a unei bresle etc.
- blazonist - cercetător, specialist în heraldică.
- blazonare - reprezentare sau descriere în termeni heraldici a elementelor componente ale unui blazon, ale unei steme.
- Blitzkrieg - („război fulger”) Tactică utilizată de Germania la începutul celui de-Al Doilea Război Mondial și care a constat în ofensivă generalizată și atacuri rapide.
- Blocada Berlinului - blocarea accesului spre Berlinul de Vest de către URSS în perioada 24 iunie 1948 - 11 mai 1949), ceea ce a constituit un moment de criză în cadrul Războiului Rece.
- blocada continentală - măsuri decretate de Napoleon (21 noiembrie 1806) pentru a închide porturile Europei continentale comerțului Marii Britanii în scopul ruinării economiei acestei țări.
- blocadă - sistem de măsuri cu caracter diplomatic, militar sau economic, prin care se urmărește izolarea unui stat pentru a-l constrânge să accepte condițiile impuse de statele care au luat aceste măsuri (exemple: blocada continentală, Blocada Berlinului, Blocada Leningradului).
- bogasier - (în trecut) negustor de pânzeturi.
- Bogdan Iflak - denumire a Moldovei în vechile izvoare turcești; vezi și: Kara Iflak .
- boier - stăpân de moșii exploatate prin munca țărănimii dependente, beneficiind de anumite privilegii.
- boier de divan (sau cu barbă) - boier care făcea parte din divanul domnesc.
- boier de sfat - titlu dat fiecăruia dintre marii demnitari, consilieri ai domnului.
- boieresc - obligație a țăranilor dependenți de a munci în folosul boierului în schimbul unui lot de pământ care le era dat în folosință.
Bombardă franceză
- boierime - clasa feudalilor din Țările Române, care stăpânea numeroase moșii cu sate, locuite de țărani aserviți.
- bol - vas de formă emisferică, apărut în ceramica diverselor epoci istorice.
- bolniță - (în trecut) spital, infirmerie (pe lîngă o mănăstire sau un așezământ de binefacere.
- bolșevic - membru al unei grupări conduse de Lenin care urmărea obținerea și menținerea puterii prin violență.
- bolșevism - regim dictatorial instaurat în Rusia după lovitura de stat din octombrie 1917, a cărui doctrină a fost pregătită anterior de Lenin.
- Bombardamentul de la Guernica - atac aerian efectuat, la 26 aprilie 1937, de către aviația Germaniei naziste Luftwaffe, legiunea/divizia „Legion Condor”, asupra orașului basc Guernica.
- bombardă - vezi balimez.
- bonapartism - sistem de guvernare în care puterea a fost deținută de dinastia fondată de Napoleon.
- bonapartist - adept al regimului politic instaurat de Napoleon.
- bonetă frigiană - acoperământ pentru cap, care avea vârful îndoit și se purta în Antichitate de către frigieni și mai târziu de sclavii eliberați; în timpul Revoluției franceze a devenit un simbol al libertății.
- bonjurist - epitet acordat fiilor de boieri întorși de la studii din apusul Europei, în special din Franța, de unde veneau cu idei liberale, progresiste.
- boulangism - mișcare șovinistă din Franța de la sfârșitul secolului al XIX-lea, care urmărea restaurarea monarhiei și un război revanșard contra Germaniei.
- boxeri - nume dat participanților europeni la răscoala "Yihetuan".
- brasardă - parte a armurii care protejează brațul.
- breaslă:
- asociație cu caracter profesional specifică
evului mediu, creată pentru apărarea intereselor comune ale meșteșugarilor dintr-o anumită ramură;
- trupă de
soldați recrutată din slujbași mai mici.
- mașină de
război cu ajutorul căreia se lansau torțe aprinse;
- vechi
vas de război încărcat cu materiale inflamabile, care era împins către
corăbiile dușmane pentru a le aprinde.
- brumar - a doua lună (23 octombrie - 21 noiembrie) a calendarului republican din timpul Revoluției franceze.
- bucanier:
- denumire dată coloniștilor
francezi din
America de Nord, din secolul al XVII-lea, care se ocupau cu
vânătoarea de vite cornute sălbatice, a căror
carne o vindeau;
-
pirat, aventurier.
- bucchero - vas etrusc din argilă arsă, ornamentat cu benzi în relief și fabricat cu o tehnică specială, care îi conferă un aspect negru lucios.
- Bucefal:
-
calul lui
Alexandru cel Mare;
- denumire pentru un cal de
luptă sau de
paradă.
- act oficial emis de
papă sau de alt suveran;
- pecetea de
aur sau
argint care autentifică un act;
-
sferă mică (de
metal) purtată la gât de către copiii
patricienilor ca
talisman.
- persoană care aparține
burgheziei, ca entitate
socială,
politică,
economică;
capitalist;
- (în
Evul Mediu) locuitor al unui
burg;
orășean, târgoveț.
- burghezia de mijloc - strat social format din proprietarii de întreprinderi de mici dimensiuni, din liberi profesioniști, din personalul de conducere în industrie etc.
- burghezie - clasă socială, intermediară între nobilimea feudală și proletariat, compusă din proprietarii mijloacelor de producție și din grupuri sociale care exercită diferite meserii liberale, activități comerciale și productive etc, utilizînd munca salariată, care a luat naștere la sfârșitul Evului Mediu în procesul diferențierii micilor producători de mărfuri și al acumulărilor primitive de capital și a cărei dezvoltare înseamnă sfârșitul feudalismului; vezi și: mica burghezie, marea burghezie, burghezia de mijloc.
- burgrav - (în Evul Mediu, în Germania) comandant al unei fortărețe sau al unui oraș.
- burin - unealtă de silex folosită în preistorie la prelucrarea lemnului și a osului.
- bushido - cod de onoare, care îmbină morala confucianismului cu preceptele budismului și căruia trebuiau să i se conformeze samuraii.
- butuc:
- bucată groasă de lemn, în mijloc cu o gaură (sau cu două), în care se prindeau
picioarele,
mânile sau
gâtul prizonierilor ori
infractorilor;
- trunchi care servea
călăului pentru
decapitarea condamnaților.
Buzduganul regelui
Carol al II-lea al României
↑ 0–9 A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z ↓
C
Ca - Ce
- caballeros (sau hidalgos) - termen care desemnează mica nobilime spaniolă din secolele al XVI-lea și al XVII-lea.
- cabaniță
- mantie de
catifea pe care
sultanul o oferea noului domn al
Moldovei sau
Țării Românești;
- uniformă pentru aprozi.
- tânăr
nobil care se pregătea pentru o carieră militară;
- membru al unui partid politic din vechea
Rusie.
- regiunea situată la sudul
Dobrogei, care a aparținut
României în perioada interbelică;
- (în sens comun) regiune cuprinsă între patru laturi, pe care sunt
cetăți întărite.
- (în
Antichitate) acoperămînt de
cap, înalt, cilindric, drapat de un văl, cu care erau reprezentate unele
zeițe greco-
romane;
- (în
Grecia antică) vas de lut în formă de cupă.
- calcolitic - vezi epoca cuprului.
- caldarium - (la termele romane) încăpere de baie cu aer și apă calde.
- Calea ferată a morții - cale ferată, care leagă Birmania de Thailanda, construită în Al Doilea Război Mondial, de către prizonieri de război Aliați și de civili localnici, pentru Imperiul Japonez, în scopul consolidării Sferei de Coprosperitate a Marii Asii Orientale (vezi mai jos).
- calende - numele primei zile a fiecărei luni la romani.
- calibrare - corectare a datelor de cronologie absolută, obținute prin datarea cu carbon, pentru obiecte și situri arheologice preistorice, prin utilizarea dendrocronologiei, termoluminescenței, cronologiei istorice etc.
- calif - titlu purtat de suveranii musulmani, succesori ai lui Mahomed.
- califat - formă de stat feudal-teocratică în unele țări arabe.
- caligraf - persoană care, înainte de inventarea tiparului, se ocupa cu copierea artistică de cărți (vezi și copist).
- calpac - căciulă purtată de boierii și domnitorii din Țările Române (vezi și caftan, ișlic, cucă).
- calul troian - cal uriaș în care, conform legendei s-au ascuns aheenii și astfel au câștigat războiul împotriva Troiei.
- camarilă - persoane din anturajul unui rege sau șef de stat, care influențează politica statului în interesul lor personal.
- "camera ardentă" - numele unor tribunale medievale care judecau procese de erezie în perioada Contrareformei.
- Camera înstelată - tribunalul regal englez instituit în 1487, care se întrunea pentru a adopta decizii nesupuse magistraturii obișnuite și care a fost abolit în 1641.
- camerier - om de serviciu care îngrijea dormitorul și îmbrăcămintea stăpânului; vezi și valet.
- campion:
- (în
Evul Mediu) luptător într-o întrecere
cavalerească, într-un
turnir;
- (sens figurat) luptător, apărător înflăcărat al unei cauze nobile, al unei idei.
- (în
Evul Mediu) șeful cancelarie și al arhivei regale.
- șeful
guvernului în
Austria și
Germania.
- Cancelaria aulică - instituție imperială de supraveghere și control care asigura legătura cu organele locale din regiunile aflate sub dominația habsburgică.
- canop(ă) - vas funerar (etrusc sau din Egiptul antic) din alabastru, având modelat pe capac un cap de om sau de animal, folosit pentru păstrarea viscerelor morților; altă denumire: vas canopic.
- cantar:
- (în
Antichitatea greacă și
romană) vas de băut, cu picior și toarte, folosit la amestecatul
vinului cu apa;
-
fântână de forma unui vas, din care țâșnea apa.
- canton - (în heraldică) piesă de formă pătrată, reprezentând a noua parte dintr-un scut, în general într-un colț al acestuia
- cantonament - loc de instalare temporară a trupelor într-o localitate în afara cazărmii.
- capan:
- magazie care servea ca depozit (de
alimente) pentru
armata otomană;
-
persoană aflată într-o slujbă importantă, cu influență.
Templul lui
Jupiter pe
Capitoliu
- Capitoliu - cea mai mică dintre cele șapte coline pe care a fost construită Roma.
- capitulare - încetarea ostilităților armate și predarea în mâinile adversarului.
- capitulare condiționată - capitulare pe baza unui acord între combatanți.
- capitulare necondiționată - capitulare dictată de statele învingătoare, urmată de predarea și dezarmarea forțelor armate ale statelor care au suferit o înfrângere definitivă.
- capitularii - acte legislative emanate de la regi, divizate în capitole.
- capitulație
- convenție prin care un
stat acordă anumite privilegii cetățenilor altui stat.
- unul din
tratatele încheiate între
Țările Române și
Imperiul Otoman (
capitulațiile dintre Imperiul Otoman și țările române).
Carabină utilizată pe timpul
Războaielor Revoluției Franceze
- cântec
revoluționar din perioada
Revoluției franceze;
- (scris și carmaniolă) vestă scurtă purtată în această perioadă.
- (în
Evul Mediu)
act prin care se recunoșteau anumite privilegii;
-
manifest cuprinzând revendicări;
- document care stă la baza unei organizații.
- cartier - fiecare dintre diviziunile heraldice ale unui scut, care au de obicei o semnificație de sine stătătoare.
- cartism(d) - mișcare politică a muncitorilor englezi din secolul al XIX-lea, cu scopul de a obține anumite drepturi sociale și politice.
- cartologie - știință care se ocupă cu studiul analitic și istoric al hărților.
- Casa Albă - sediul guvernului american.
- casă regală (sau imperială) - vezi dinastie.
- case muncitorești - organizații muncitorești de ajutor reciproc, create în România în a doua jumătate a secolului al XIX-lea.
- castel - (în Evul Mediu) construcție grandioasă, fortificată, prevăzută cu turnuri și creneluri, înconjurată de ziduri și șanțuri, care servea ca locuință seniorilor și ca loc de apărare.
- castelan - persoană care stăpânește un castel, care locuiește într-un castel sau care îl administrează.
- castru - tabără militară romană fortificată, ridicată cu scopul apărării frontierelor sau a căilor comerciale sau militare.
- catafract - platoșă grea, pentru om și pentru cal; soldat de cavalerie înzăuat împreună cu calul într-o astfel de platoșă.
Catapultă romană
Cavaler din secolul al XV-lea
- (în
Roma antică) membru al ordinului ecvestru.
- (în
Evul Mediu) titlu nobiliar acordat de
rege unei persoane pentru merite deosebite.
- posesor al unei
decorații importante.
- membru al unei colectivități (etnice
rusești) formate din oameni liberi, mai ales din foști țărani fugiți de pe moșiile feudalilor
ruși și
poloni, care, în secolele al XV-lea și al XVI-lea, s-au stabilit în regiunile de margine ale statelor
rus și
polono-
lituanian, unde au format unități militare autonome;
- (în
Rusia, începând cu secolul al XVIII-lea)
soldat dintr-o unitate de
cavalerie ușoară formată de obicei din cazaci;
- (în trecut, sens figurat) agent de
poliție cu comportament brutal.
- totalitatea veniturilor provenite din vămi, ocne și
impozite indirecte (deosebite de veniturile vistieriei);
- denumire a monetăriei (condusă de un cămăraș).
- partizan al unei cauze;
- participant la
Revoluției Române din 1848.
- câblărit - vezi găleată.
- cântărit - taxă plătită în Țările Române pentru utilizarea cântarului domnesc.
- cârciumărit - impozit asupra cârciumilor din Moldova, instituit de Mihai Racoviță.
- ceacău - un fel de caschetă, înaltă și tare, pe care o purtau în trecut membrii unor unități militare.
- ceambur - detașament de tătari care umblă după pradă.
- ceată - (în Evul mediu, în spațiul românesc) grup de organizare specială, militară și fiscală, alcătuit din subalternii de la sate ai dregătorilor domnești.
- ceauș:
- funcționar inferior la
turci, care îndeplinea funcția de ușier, de curier în armata
otomană sau de aprod al curții;
-
grad militar inferior sau funcționar public în
Țările Române, cum ar fi: șef al unei cete de slujitori; căpetenie de surugii, căpetenia vânătorilor domnești, aprod.
Cenotaful lui
Valter Mărăcineanu
- (în
Imperiul Roman)
recensământ al
cetățenilor și al
averilor;
- (în
Evul Mediu)
rentă în bani sau în natură;
- (în capitalism) cuantum minim de
impozit, prevăzut de legile
electorale, pentru a fi alegător și eligibil.
-
monedă divizionară în
Statele Unite ale Americii și în
Canada, egală cu o sutime de
dolar;
- monedă în
Țările de Jos, valorând o sutime de
florin.
- împlinire a o sută de ani de la un
eveniment însemnat, celebrare a acestui eveniment; vezi
Centenarul Marii Uniri.
- care există de o sută (sau de mai multe sute) de ani.
- membru al unui colegiu de judecători;
-
magistrat dintr-un
municipiu sau
colonie.
- detașament militar din 100 de ostași;
- diviziune politică și administrativă formată din 100 de cetățeni.
- (în
Imperiul Roman)
magistrat responsabil cu
recensământul;
- persoană care verifică gestiunea unei instituții;
- persoană care asigură secretele de
stat.
Cetatea Neamț
-
edificiu sau
oraș fortificat; fortăreață.
- nume dat
cartierului mai vechi al unui
oraș în care a existat o cetate.
- (în secolul al XIX-lea) luptător
slav împotriva asupritorilor
turci;
- membru al unei organizații
fasciste din
Iugoslavia.
Ch - Co
- chalcolitic - (din) perioada preistoriei, caracterizată prin începutul civilizației cuprului.
- chehaia
- (în
Imperiul Otoman) persoană cu o anumită funcție.
- reprezentant al
domnitorilor români pe lângă
Poarta Otomană.
- magistrat
roman care administra finanțele.
- șeful unei chesturi de
poliție.
Diana din Versailles înveșmântată în chiton
- chiton - (în Grecia antică) un fel de tunică lungă și strâmtă, cu mâneci largi, purtată pe sub himation, care era prinsă în mod caracteristic pe umăr.
- chiup - vas de lut de mare capacitate.
- chívără - chipiu înalt folosit în trecut în unele unități militare.
- ciblă
- (în
Evul Mediu, în
Țara Românească) dare în
cereale percepută în secolele al XIV-lea și al XV-lea;
-
unitate de măsură de capacitate pentru
cereale și poame, egală cu cea 100 de
grame.
- (în
Țările Române) persoană responsabilă cu colectarea taxelor.
- nume dat de
țărani arendașilor, vătafilor.
- slujbaș în
Țările Române responsabil cu
încălțămintea domnitorului;
-
lacheu la palatul domnului; slujitor domnesc;
- servitor care însoțea pe înalții
demnitari turci.
- ciohodărit - (în trecut, în Țările Române) impozit în numerar, impus în special cizmarilor pe prăvălie.
- ciompi - nume dat muncitorilor de la manufacturile textile din Florența și care în 1378 au declanșat o revoltă populară.
- circ - (în Imperiul Roman) construcție destinată curselor de care sau luptelor de gladiatori.
- ciorbagiu - (în trecut) ofițer de ieniceri; comandant al unui regiment de ieniceri.
- circumvalat - care este înconjurat de fortificații (în formă de val de pământ).
- circumvalațe (sau circumvalațiune) - întăritură făcută împrejurul unei cetăți, al unui oraș, al unei tabere etc.
- Circus Maximus - (în română: „circul cel mai mare”, iar în italiană „Circo Massimo”) era un stadion roman destinat curselor cu cai, pentru amuzamentul maselor din Roma antică.
- cislă - (în trecut) impozit impus unor comunități fiscale.
- cistă:
- vas cilindric de
metal caracteristic pentru prima
Epocă a Fierului din
Italia;
-
mormânt preistoric din
piatră în care era așezat cadavrul.
- cișmegiu - slujbaș însărcinat cu supravegherea rețelei de cișmele din București în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea.
- citadelă - fortăreață situată în incinta unei cetăți sau în afara zidurilor unui oraș, cu rol defensiv (exemple: citadela din Namur, cea din Arbil, cea din Dinant).
- ciubote - taxă de deplasare percepută în Evul Mediu, în Moldova, de slugile domnești.
- Ciuma Neagră - epidemie de ciumă care a bântuit Europa în secolul al XIV-lea și care a secerat circa 50 de milioane de oameni.
- civilizația ateniană - civilizația din epoca lui Pericle (secolul al V-lea î.Hr.).
- civitas - oraș fortificat și cu drepturi speciale.
- clacă - (în feudalism) formă de rentă prin care țăranul efectua muncă gratuită în favoarea proprietarului de pământ.
- clactonian - cultură aparținând Paleoliticului inferior european, denumită astfel după stațiunea eponimă descoperită la Clacton-on-Sea și care se caracterizează prin unelte din așchii obținute dintr-un nucleu de piatră nepreparat anterior.
- clan - denumire a ginții (mai târziu a tribului) la popoarele celtice.
- clan totemic - trib primitiv întemeiat pe apartenența tuturor membrilor la același totem.
- clăcaș - țăran liber juridic, dar lipsit de pământ, care este obligat să facă clacă pe moșia feudalului.
- clepsidră - instrument antic pentru măsurarea timpului bazat pe măsurarea perioadei în care se varsă apa sau nisipul dintr-un recipient în altul.
- clericalism - doctrină politică ce urmărește creșterea influenței clerului asupra viații politice și culturale a statului.
- client - (în Imperiul Roman) omul liber care se punea la dispoziția unui patrician, primind în schimb protecție.
- clucer - dregător care se ocupa cu aprovizionarea curții domnești.
- cneaz - conducătorul unui cnezat și care avea atribuții militare, judecătorești și administrative.
- cnezat
- formă de organizare politică de tip
statal în
Evul Mediu (la
români și la
slavi) bazată pe autoritatea
cneazului.
-Teritoriu, stat condus de un cneaz (exemple:
Cnezatul Moscovei,
Cnezatul Serbiei).
Codex Gigas
- cea mai veche formă de
carte, în
Roma și
Grecia antică, formată din tăblițe de
lemn legate;
- culegere de
manuscrise medievale;
- culegere de
legi și documente din
Evul Mediu.
- codice - culegere de legi, de documente medievale sau de alte texte vechi (vezi și corpus).
- codicologie - disciplină a paleografiei care studiază istoria manuscriselor, istorie a colecțiilor de manuscrise.
- cognomen - al treilea nume al unei persoane, care indică familia, potrivit vechiului drept roman.
Coiful dacic de la Coțofenești
- cohortă - subdiviziune a armatei romane, formată din 500 de oameni (vezi legiune).
- coif - acoperământ de metal pentru protecția capului, purtat în vechime de ostași în timpul luptei.
- colaboraționism - atitudine sau politică de trădare a intereselor propriei țări, specifică celor care au colaborat cu ocupanții străini, în special cu ocupanții hitleriști în timpul celui de-al Doilea Război Mondial; vezi și rezistență.
- colac - răsplată dată de un proprietar celui care îi găsea vite sau obiecte pierdute.
- colaci domnești - daruri trimise domniei de către orașele Țărilor Române.
- colaci vlădicești - daruri trimise de egumenii moldoveni către mitropolit în secolele al XVII-lea și al XVIII-lea.
- colbertism - doctrină politică creată de Jean-Baptiste Colbert, care promova necesitatea protecționismului temporar și al producției naționale, limitându-se importul.
- colectivism - organizare socială (în special în fascism și în comunism) în care interesele și drepturile individului sunt subordonate celor ale colectivității sociale.
- colectivizare - obligarea țăranilor să constituie gospodării agricole colective, bazate pe proprietatea comună a pământului și mijloacelor de muncă (vezi: Colectivizarea în România, Colectivizarea în URSS).
- colhoz - gospodărie agricolă colectivă în URSS.
- colibași - categorie de țărani dependenți, menționați în documentele din Țara Românească a secolului al XVII-lea.
- collegia - asociere de persoane în Imperiul Roman, care aveau aceeași profesie, origine, etnie sau aceeași religie, în scop de ajutor reciproc.
- Coloana a cincea
- (în timpul
Războiul Civil Spaniol) denumire agenturii condusă de
Emilio Mola;
- (în cel de-
al Doilea Război Mondial) denumire dată colaboraționiștilor
naziști.
- în
Antichitate,
oraș întemeiat în scopuri
comerciale sau strategice pe teritorii străine;
-
oraș întemeiat de
romani în teritoriile cucerite, având rol economic, administrativ și militar;
-
teritoriu ocupat și administrat de o națiune străină și care este dependent de aceasta;
- grup de persoane strămutate dintr-o regiune în alta (din cauza
războiului sau benevol);
-
așezare de
indivizi condamnați la muncă forțată.
- crearea de așezări
orășenești de către statele sclavagiste
Grecia și
Roma antică pe teritorii străine;
- mutarea organizată a unei populații dintr-o zonă sau țară în altă, în scopul deznaționalizării populației indigene, al întăririi granițelor sau al populării regiunilor cu populație rară.
Columna lui Traian
- persoană oficială cu prerogative speciale, de exemplu: comisarii
Convenției Naționale din perioada
Revoluției franceze;
- titlu oficial folosit în
URSS; exemple:
comisar al poporului (membru al
guvernului) și
comisar politic (
ofițer politic în
armată).
- unitate administrativ-teritorială în
Europa Occidentală.
- unitate administrativ-teritorială a unei țări, condusă de un comite sau
conte (de exemplu:
Comitatele medievale din Transilvania,
Comitatele istorice ale Angliei,
Comitatele Ungariei).
- denumirea statului
englez în perioada republicii (1649 - 1660);
- Commonwealth of Nations, asociație de state, creată în 1926, care are drept obiectiv conlucrarea pe plan economic, politic, social și cultural între
Anglia și fostele sale colonii.
- Companie comercială
engleză, fondată în 1600, pentru
comerțul cu
India,
Asia de Sud-Est și
China;
- companie comercială
olandeză, întemeiată în 1602 și care și-a încetat activitatea în 1798;
- companie comercială
franceză, care a funcționat în perioada 1664 - 1794.
- (în
Evul Mediu)
oraș cu o oarecare autonomie administrativă;
- conducere municipală în timpul
Revoluției burgheze din Franța.
- denumire a
orașelor libere din
Castilia care, în 1520, s-au răsculat împotriva
absolutismului regal;
- locuitorii unui oraș liber din
Spania medievală;
- denumirea primilor luptători pentru independența națională în
America Latină.
- casa și curtea la fostele moșii
boierești din spațiul
românesc;
- reședința unui
ispravnic.
- local al
vămilor turcești.
- denumirea funcției celor doi magistrați în
Republica Romană, care exercitau puterea supremă;
- denumirea funcției fiecăruia dintre cei trei magistrați supremi care au condus
Republica Franceză.
- persoană care, mai ales înainte de apariția
tiparului, copia texte;
- funcționar la curtea unui
domnitor, însărcinat cu redactarea și copierea
documentelor.
- cordelieri - denumirea membrilor Societății prietenilor drepturilor omului și ale cetățeanului, înființată în timpul Revoluției franceze.
- Cornul abundenței - (sau Semiluna fertilă) regiune de forma unei semilune, situată în vestul Asiei, în care s-au succedat numeroase civilizații antice (sumerieni, babilonieni).
- Coroana austro-ungară - monedă oficială în Imperiul Austro-Ungar, din 1892, când a înlocuit Guldenul austro-ungar / Florinul austro-ungar / Forintul austro-ungar, până în 1918, la dizolvarea imperiului.
- Corpul Muncitoresc Legionar - organizație muncitorescă legionarǎ creatǎ în 1936 de către Corneliu Zelea Codreanu.
- corsar - (în trecut) participant la un război pe mare cu mijloace proprii și care nu primea soldă, ci doar o parte din prada de război.
- Cortes - organe reprezentative pe stări în regatele feudale din Spania și Portugalia.
- Cortina de fier - barieră politică, militară și ideologică impusă de URSS după cel de-al Doilea Război Mondial în vederea izolării statelor comuniste și împiedicarea contactului lor cu alte țări.
- costandă - monedă de argint care a circulat în Țările Române prin secolele al XVII-lea și al XVIII-lea.
Cr - Cz
- crah - criză acută a vieții economice, caracterizată în special prin scăderea cursului acțiunilor la bursă (exemplu: Crahul din 1929).
- crainic - (în feudalism) cel care anunța mulțimii poruncile suveranului sau ale autorităților.
- crater - (în Antichitate) vas mare, frumos pictat cu scene mitologice și cu două toarte laterale, în care se amesteca apa cu vinul la petreceri.
- creițar - monedă care a circulat în Germania, Austro-Ungaria și Bucovina până la sfârșitul secolului al XIX-lea.
- crestomație- culegere de texte din diferiți autori, reprezentative pentru valoarea lor filologică, istorică, documentară etc (vezi și: codice, corpus).
- Crinolină - fustă largă, în formă de clopot, la modă pe la mijlocul secolului al XIX-lea.
- Criza dinastică - problema succesiunii la tronul României, creată în 1925 prin renunțarea la drepturile dinastice de către prințul moștenitor Carol al II-lea și care s-a încheiat la 8 iunie 1930 prin revenirea acestuia la tron.
- Criza din iulie - criză diplomatică între marile puteri europene în vara anului 1914, declanșată prin atentatul de la Sarajevo și care a culminat cu izbucnirea Primului Război Mondial.
- Criza rachetelor cubaneze - confruntare în cadrul Războiului Rece între URSS și SUA, provocată de instalarea de către sovietici a unor rachete în Cuba, în 1962.
- Criza Sputnik - moment important în cadrul Războiului Rece, marcat de lansarea de către URSS a lui Sputnik 1 (la 4 octombrie 1957), când SUA se considera conducătoare în cursa pentru cucerirea spațiului cosmic.
- cromlech - monument megalitic din Epoca Bronzului, alcătuit din pietre verticale dispuse circular în jurul unei pietre mari (vezi și dolmen).
Cronica anglo-saxonă (secolul al IX-lea)
.
- (în
Evul Mediu) lucrare cu caracter istoric, letopiseț, hronic.
- articol dintr-o publicație care comentează evenimente de actualitate.
- cronograf - scriere populară, reprezentând o sinteză a istoriei universale.
- cronologie - disciplină auxiliară a istoriei care se ocupă cu datarea evenimentelor istorice în vederea stabilirii succesiunii acestora.
- cruciadă - fiecare din cele opt expediții cu caracter militar, întreprinse la îndemnul Bisericii Catolice, sub pretextul eliberării mormântului lui Cristos de la Ierusalim.
- cucă - căciulă înaltă, împodobită cu pene de struț, purtată la ceremonii de marii demnitari români sau otomani (vezi și calpac, ișlic).
- cuirasă - îmbrăcăminte defensivă metalică sau de piele groasă, care acoperea pieptul și spatele, întrebuințată de războinici în Antichitate și în Evul Mediu și de unitățile de cuirasieri până spre sfârșitul secolului al XIX-lea.
- cuirasieri - cavalerie grea în oștile europene de la sfârșitul secolului al XVI-lea până la începutul secolului al XX-lea.
- culac (scris și Kulac) - Denumire peiorativă pentru țărani înstăriți ruși (vezi și chiabur).
- culă - locuință fortificată, răspândită în secolele al XVIII-lea - al XIX-lea, îndeosebi în Serbia, Albania și Oltenia, având două-trei caturi legate printr-o scară interioară.
- cult imperial - (în Roma antică) cult dedicat împăratului, considerat zeu în viață.
- cultură arheologică - concept utilizat în arheologie pentru a descrie un grup distinct de oameni care împărtășesc caracteristici culturale similare și care au trăit într-o anumită regiune și perioadă de timp.
- cultură de prund - termen ce desemnează primul ansamblu de vestigii materiale din paleolitic, alcătuite cu precădere din pietre de râu cioplite.
- cultură materială - totalitatea bunurilor materiale și a mijloacelor producerii lor.
- culturnic - activist comunist responsabil cu cultura.
- cuneiformă - scriere asiriană cu litere în formă de cuie.
- cuniță - dar pe vitele mari, supliment al văcăritului în Moldova din prima jumătate a secolului al XVIII-lea.
- cupár - slujbaș mai mic de curte din Moldova medievală.
- curbă de sacrificiu - denumire dată în 1931 – 1933 reducerii salariilor și pensiilor muncitorilor și funcționarilor publici din România.
- curie
- unitate religioasă, militară și politică la
romani;
- administrația pontificală a
Bisericii Catolice.
- cursus honorum - ierarhia funcțiilor publice (magistraturi) pe care le puteau deține cetățenii romani.
- cursus publicus (sau vehiculatio) - serviciul de poștă al Imperiului Roman.
- curtean
- persoană care deținea o funcție la
curtea domnească;
- gardă la curtea domnească.
- nume dat țăranilor
români și
unguri participanți la
Războiul țărănesc condus de Gheorghe Doja;
- nume dat în
Ungaria și în
Transilvania participanților la lupta anti
habsburgică.
- cutumă - normă de drept nescrisă, adoptată prin tradiție.
- cuțovlahi - nume dat populației aromâne din Macedonia de către populația greacă localnică.
- cuzism - curent ideologic și politic extremă dreaptă, al cărui promotor a fost A.C. Cuza.
- cvadrigă - car pe două roți, tras de patru cai, folosit de romani la cursele de circ și la spectacole triumfale.
- cvadrivium - grup de discipline cuprinzând aritmetica, muzica, geometria și astronomia, care, împreună cu trivium, formau cele șapte arte liberale, materia de învățământ din Evul Mediu.
↑ 0–9 A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z ↓
D
Da - De
- daca - paloș curb, armă caracteristică a dacilor.
- daci - popor de origină tracă, așezat mai ales în Oltenia, Transilvania și Banat, în urma Războaielor daco-romane, prin contopirea dacilor cu romanii, are loc etnogeneza românească.
- Dacia - în Antichitate, un teritoriu din regiunea carpato-danubiano-pontică, corespunzătoare, aproximativ, celui al teritoriului României actuale și a cărui denumire provine de la numele latin al locuitorilor principali ai săi, dacii, care erau foarte înrudiți cu tracii.
- daco-românism - curent ideologic sau politic care milita pentru unirea într-un singur stat a românilor din teritoriile care alcătuiseră Dacia.
- daimyo - denumire a marilor seniori feudali din Japonia.
- danie - acordarea de către domnitor a unei moșii în cadrul sistemului relațiilor de vasalitate.
- daraban (sau dărăban) - vezi dorobanț.
- dardă - armă albă medievală compusă dintr-o vergea cu vârful metalic.
- dare - nume generic pentru obligațiile către domnie ale locuitorilor din Țările Române.
- darea calului - obligație feudală care constă în răscumpărarea pământului de la domnitori, considerați stăpâni supremi ai acestuia.
- davă - centru fortificat geto-dac, reședința unui șef de trib.
- decembriști - nume dat revoluționarilor ruși de origine nobiliară care au organizat, la Sankt Petersburg, răscoala armată din 1825 împotriva absolutismului țarist.
- decemvir - fiecare dintre cei zece magistrați romani aleși în anul 451 î.Hr. pentru a întocmi Legea celor 12 table.
- decemvirii - denumirea unui grup de zece legionari care l-au asasinat pe deputatul Mihai Stelescu în iulie 1936.
- decimare - (în Imperiul Roman) formă de pedepsire a unei unități militare, executând fiecare al zecelea soldat.
- decimă - dijmă plătită Bisericii Catolice de către enoriașii care nu erau nobili.
- Declarația de Independență - document adoptat la 4 iulie 1776 prin care cele 13 colonii engleze din America de Nord și-au proclamat independența.
- Declarația Drepturilor Omului și ale Cetățeanului - document programatic al Revoluției franceze, adoptat la 26 august 1789, de către Adunarea Constituantă.
- Declarația Universală a Drepturilor Omului - document internațional adoptat de ONU la 10 decembrie 1948, care prevede respectarea drepturilor și libertăților omului.
- Decret asupra păcii - document scris de Lenin și adoptat în 1917, marcând victoria Revoluției din Octombrie.
- decumanus - în urbanismul roman, decumanus este o axă rutieră orientată de la est la vest.
- decumanus maximus - cel mai important decumanus al unui oraș roman.
- decurie
- subunitate de
cavalerie în armate
romană, formată din zece
soldați;
- colegiu de mici funcționari la
Roma și în municipiile romane.
- comandant al unei decurii;
- membru al consiliului municipiilor și coloniilor din
Imperiul Roman;
- șef al unui serviciu al administrației palatului imperial la sfârșitul
Imperiului Roman.
-
soldat din corpul de călăreți înființat de
Mihai Viteazul;
- soldat din garda domnească în
epoca fanariotă;
- soldat din
cavaleria ușoară
turcă.
- delniță - parte din hotarul moșiei unui sat din Țara Românească, în Evul Mediu, care se afla în stăpânirea ereditară a unei familii de țărani ce locuiau în satul respectiv.
- demagog - denumire a șefului partidului popular în statele din Grecia antică.
- demă:
- diviziune administrativă în
Grecia antică și în
Imperiul Bizantin;
-
miliție orășenească și facțiune politică în
Bizanț.
-
impozit în
Moldova (vezi și
zeciuală,
dijmă).
-
unitate de măsură pentru
suprafețe egală cu 1,09
hectare.
- desovietizare - Ieșire din raza de influență a URSS.
- despot
- conducător cu puteri discreționare (vezi și
dictator,
tiran).
- guvernator al unei provincii din
Imperiul Bizantin.
Di - Dz
- totalitatea comunităților
evreiești dispersate în afara
Palestinei;
- grup
etnic aflat în afara granițelor de origine.
- (în
Roma antică) conducător al armatei, cu puteri politice nelimitate.
- conducător de stat cu puteri discreționare (vezi și
absolutism,
despotism).
-
regim politic în care puterea se află concentrată în mâinile unei persoane, numite
dictator (vezi și
absolutism,
despotism);
- (în
Roma antică) demnitatea, puterea unui dictator.
- diviziune teritorială a
Imperiului Roman, creată printr-o reformă inițiată de
Dioclețian;
- circumscripție ecleziastică (în
Evul Mediu); dieceză, eparhie.
Divanul ad-hoc din
București, 1857
- Divan ad-hoc - vezi Adunare ad-hoc.
- document - text, inscripție, fotografie etc. care poate servi la cunoașterea mai temeinică a unui eveniment, a unui fapt istoric sau actual.
- dodecar - monedă turcească de aur care a circulat și în Țările Române în prima jumătate a secolului lal XIX-lea.
- doge - titlu purtat de conducătorul vechilor republici italiene Veneția și Genova.
- dolmen - monument preistoric, megalitic, alcătuit dintr-o lespede de piatră așezată orizontal pe două sau mai multe blocuri de piatră dispuse vertical (vezi și cromlech).
- domeniu (feudal) - proprietate funciară feudală întinsă, care a stat la baza societății medievale în Europa Apuseană; altă denumire: seniorie.
- dominat - sistem de guvernare caracteristic Imperiului Roman, bazat pe puterea absolută a împăratului.
- dominion - stat din Imperiul Britanic, cu independență formală, care depindea de metropolă.
- dominium eminens - termen care exprimă dreptul de stăpânire asupra pământului unui stat de către rege sau împărat.
- dominium utile - termen medieval care exprimă dreptul de proprietate al boierului asupra pământului aflat în posesia țăranilor dependenți.
- domn - titlu purtat în Evul Mediu de suveranii români, derivat din titlul împăraților romani din epoca Dominatului.
- domnie - instituție politică în Țara Românească și Moldova care exercita puterea, reprezentantul ei fiind domnul, care avea atribuții executive, judecătorești, legislative și militare.
- domnitor - titlu purtat de suveranii României Al. I. Cuza și Carol I.
- domn regulamentar - domn al Principatelor Române din perioada Regulamentului organic.
- donjon - turnul principal al unui castel medieval, bine întărit pentru a rezista unui asediu îndelungat.
- dorobanț - membru al trupelor de infanterie, care au jucat un rol important în Războiul de Independență (1877-1878).
- dragoman - interpret oficial folosit în trecut în țările din Orient, mai ales în Imperiul Otoman.
- dragon - soldat de cavalerie care descăleca în timpul luptei.
- drahmă - monedă de argint din Grecia antică.
- drapel - bucată dintr-un material textil, de obicei în formă dreptunghiulară, fixată la una din laturi de un băț sau lance și reprezentând culorile (uneori și stema sau emblema) unei organizații, ale unei instituții etc.
- drapel național - drapel care simbolizează un stat.
- dregător - demnitar la curtea domnească în Țările Române. Principalii dregători erau: vornicul, logofătul, vistieru, banul, spătarul.
- Dreptate și frăție - Deviza Revoluției Române din 1848.
- drept de cetate - privilegiu acordat de un monarh, prin care se stabileau drepturile de exemplu de a fortifica orașul, sau de avea un târg (sinonim: privilegiu de oraș).
- dreptul de prima noapte - (în Evul Mediu) obligația fetelor supuse unui nobil de a întreține relații sexuale cu acesta înainte de a se căsători.
- drept de stivuire - în Evul Mediu, dreptul unui oraș de a cere negustorilor să descarce și să stivuiască mărfurile pentru o anumită perioadă de timp într-un loc de depozitare public.
- drum roman - drumurile romane sunt căi de comunicație ale rețelei rutiere create de romani.
- Drumul mătăsii - cale comercială care lega China de țările din Asia centrală și apuseană, creată prin secolul al II î.Hr.
- Drumul Sării - nume dat, în Evul Mediu, drumurilor pe care se transporta sare în Evul Mediu românesc.
- Dualism austro-ungar - formă de conducere adoptată de monarhia austro-ungară în perioada 1867 - 1918, constând în alianța păturilor conducătoare ale celor două națiuni privilegiate (austriacă și ungară).
- dualismul politic românesc - concept istoriografic care se referă la existența a două state medievale românești, excluzând Transilvania.
- ducat - provincie aflată sub conducerea unui duce.
- ducat - monedă de argint sau de aur emisă din Evul Mediu până la începutul Primului Război Mondial, în diferite țări ale Europei.
- duce - titlu nobiliar; provine din latină dux, ducis, iar în acuzativ ducem („conducător”).
- "Il Duce" - în
Italia, titlul luat de
Benito Mussolini.
- Ducipal - Bucefal (vezi mai sus).
- duel judiciar - luptă între două persoane (în mod obișnuit, în Evul Mediu și în Renaștere) care susțineau revendicări opuse cu privire la o anumită chestiune, iar rezultatul luptei ar fi fost considerat un verdict divin asupra vinovăției.
- dulamă:
- (în trecut)
mantie de ceremonie a
domnilor, a
boierilor și care mai târziu a fost purtată și de cei înstăriți;
-
haină țărănească îmblănită lungă.
- dukaton, vezi basilikon.
- duma - adunare legislativă în Rusia țaristă.
- dușegubină - răscumpărare percepută în Evul Mediu românesc pentru adulter sau răpire de fete.
- duumvir - magistrat roman care exercita o funcție importantă împreună cu un alt magistrat.
↑ 0–9 A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z ↓
E
Ea - Er
- ecclesia - (în Grecia antică) Adunarea poporului la Atena.
- economie naturală - Tip de economie în care produsul activității umane este destinat în totalitate consumului producătorului.
- economie de piață - Formă modernă a economiei, bazată de proprietatea privată asupra mijloacelor de producție, în care producția este guvernată de legea cererii și ofertei.
- economie dirijată - Economie în care piața și mecanismele ei au fost înlocuite de planificarea tuturor activităților de către stat.
- edict - Decret important cu caracter normativ, emis de un monarh sau de un papă (exemple: Edictul de la Milano, Edictul de la Turda).
- Edictele iozefine de toleranță religioasă (1781 și 1782) - reglementări prin care împăratul Iosif al II-lea a recunoscut cultelor protestante, creștin-ortodoxe și mozaice dreptul de a funcționa liber în țările ereditare ale Habsburgilor. În Marele Principat al Transilvaniei, edictele iozefine au completat prevederile Edictului de la Turda.
- Edictul de la Milano (sau Edictul lui Constantin), promulgat de împărații Constantin I și Licinius, în aprilie 313, este un edict de toleranță religioasă, prin care s-a acordat libertate de cult tuturor religiilor din Imperiul Roman, permițându-li-se creștinilor să nu mai fie obligați să-l venereze pe împărat ca pe un zeu. Edictul a fost consecința Bătăliei de la Podul Milvius.
- Edictul din Nantes - act promulgat de Henric al IV-lea al Franței în anul 1598, ce permitea toleranță religioasă între catolici și protestanți. Edictul a fost revocat în 1685, de Ludovic al XIV-lea, reluându-se persecutarea hughenoților, inclusiv alungarea acestora din Franța.
- Edictul de la Tesalonic - emis la 28 februarie 380 de împărații Teodosiu I, Grațian și Valentinian al II-lea, promulga creștinismul drept unica religie licită în Imperiul Roman.
- Edictul de la Turda - decret emis în 1568 de Dieta Transilvaniei, întrunită la Turda și promulgat de Ioan Sigismund Zápolya, principele Transilvaniei, prin care a fost proclamată libertatea conștiinței și a toleranței religioase pentru toți locuitorii Transilvaniei. A fost primul edict de acest fel din istoria Europei moderne.
- Edikule / Edicule - Fortăreață și închisoare celebră din Istanbul. Aici au fost întemnițați Constantin Brâncoveanu și fiii săi.
- edil - Magistrat roman care supraveghea edificiile și instalațiile publice și care se ocupa de aprovizionare.
- efeb - Tânăr din Grecia antică, cu vârsta între 18 și 20 de ani, care își făcea educația într-o efebie.
- efebie - Școală din Grecia antică în care se făcea educația militară și cetățenească a tineretului.
- efendi - Titlu onorific dat în Turcia funcționarilor, învățaților etc.
- efigie - reprezentarea în relief, pe o monedă sau medalie, a unui personaj.
- efor - Nume dat în Sparta fiecăruia din cei cinci magistrați cu largi atribuții în politica internă și externă a statului.
- eforat - colegiu de cinci persoane ales anual în Sparta antică.
- eforie - (în trecut) insituție de utilitate publică; exemple: Eforia spitalelor civile, Eforia școlilor.
- elector
- Persoană care are dreptul de a participa la o alegere;
- Principe sau prelat din
Imperiul romano-german, care avea dreptul de a-l alege pe
împărat.
- elite - Categorii care se diferențiază de restul societății prin avere, educație, poziție socială.
- emancipare națională - Procesul de eliberare de sub stăpânirea străină.
- embargou - Sistem de interdicții economice la adresa unui stat, cu scopul de a bloca schimburile comerciale cu acesta.
- emigrare - Părăsirea unui stat din motive economice, politice, religioase.
- eminență cenușie - Persoană influentă care, din umbră, manevrează un personaj oficial, un partid.
- emir
- Titlul dat descendenților lui
Mohamed;
- Titlu al guvernatorilor unor țări musulmane.
- emirat - Stat condus de un emir.
- enclavă - Teritoriu de mici dimensiuni, aflat în apropierea unei granițe dintre două state sau în interiorul unui stat.
- eneolitic - Ultima fază a neoliticului, în care cuprul devine materie primă pentru confecționarea armelor și uneltelor.
- eparh
- Guvernator al unei provincii sau al unui oraș în
Bizanț;
- Conducător, șef al unei eparhii;
episcop.
- epigraf - Inscripție de dimensiuni reduse pe o construcție, pe un monument.
- epigoni - nume dat diadohilor, care au purtat între ei numeroase războaie pentru reîmpărțirea teritoriului fostul Imperiu Macedonean.
- epigrafie - Disciplină auxiliară a istoriei care se ocupă cu descifrarea și cu interpretarea inscripțiilor.
- epipaleolitic - Denumire dată de unii cercetători Mezoliticului.
- epistat - cel mai mic grad de ofițer de poliție din România secolului al XIX-lea, care ulterior a fost înlocuit cu cel de subcomisar.
- epitaf:
- inscripție funerară, în versuri sau în proză, cuprinzând elogiul defunctului sau o sentință morală;
- placă cu o astfel de inscripție.
- epoca bronzului - Perioada cuprinsă între mileniile al III-lea și al II-lea î.Hr., caracterizată prin apariția și generalizarea metalurgiei bronzului, practicarea intensivă a agriculturii, adâncirea diferențierii sociale și formarea aristocrației tribale.
- epoca clasică - vezi Antichitatea clasică.
- epoca cuprului - perioadă cuprinsă între neolitic și epoca bronzului, când au început să fie folosite pentru prima oară unelte de metal; sinonim: calcolitic.
- Epoca de aur - anumită perioadă de înflorire și strălucire a vieții materiale și spirituale; exemple: Epoca de Aur din mitologia greacă, Epoca de aur a islamului.
- epoca elenistică - Perioadă din istoria Greciei antice și a Orientului, curpinsă între 232 î.Hr. (moartea lui Alexandru cel Mare) și 30 î.Hr. (cucerirea Egiptului de către Imperiul Roman).
- epoca fierului - Perioadă caracterizată prin introducerea și generalizarea utilizării fierului, cu efecte revoluționare în domeniul confecționării uneltelor și armelor și în comerț și dezvoltarea structurilor social-politice.
- epoca metalelor - Perioadă care marchează sfârșitul preistoriei și trecerea la istoria antică și este împărțită în: chalcolitic (Epoca Pietrei), Epoca Bronzului și Epoca Fierului.
- epoca modernă timpurie - intervalul de după Evul Mediu târziu al epocii post-clasice (c. 1400–1500) până la începutul Epocii Revoluțiilor (c. 1800).
- Epoca Pietrei - Cea mai veche perioadă din istorie, care a durat circa un milion de ani și în care principala materie primă pentru confecționarea uneltelor și armelor a fost piatra.
- epoca postclasică - perioada anilor 500 - 1500, care corespunde cu Evul Mediu european de la declinul și căderea Imperiului Roman de Apus până la Renaștere.
- epocă - Perioadă, interval de timp din istorie, caracterizat prin trăsături proprii (vezi și eră).
- eponim - (în Antichitate) Magistrat care dădea numele său anului sau unei localități.
- epopee - Povestire în versuri, de mari proporții, despre fapte eroice, legendare sau istorice.
- epurare - Îndepărtare dintr-o funcție din motive social-politice.
- eques - termen care denumea în Imperiul Roman un membru al ordo equester (cavalerie).
- Eră - Perioadă istorică ce începe cu data unui anumit eveniment, real sau legendar și de la care se pornește numărătoarea anilor.
- Erou - Persoană care se distinge prin vitejie și prin curaj excepțional în războaie, prin abnegație deosebită în circumstanțe deosebite sau în muncă.
Es - Ez
- Escadrilă - Subunitate aeriană a forțelor militare.
- Escadron - Subunitate a unui regiment de cavalerie, corespunzând unei companii de infanterie sau unei baterii de artilerie.
- espingolă - pușcă primitivă din bronz, montată pe un pivot, care se folosea în artileria de marină în secolul al XVI-lea.
- Eșafod - Platformă construită în Evul Mediu în piețe publice, pe care erau executați condamnații la moarte.
- ETA - Organizație separatistă înființată în 1959 și care luptă pentru independența Țării Bascilor față de Spania.
- etapă - interval de timp marcat de evenimente importante și caracterizat prin schimbări social-politice cantitative și calitative.
- Etatism - Teorie conform căreia rolul statului este primordial în organizarea și administrarea vieții economice și sociale.
- Etatizare: vezi naționalizare.
Drapelul Eteriei
- (în secolul al IV-lea) Comandant al unei unități de
cavaleri în armata
romană;
- (în secolele al VI-lea și al VII-lea) Guvernator
bizantin din
Italia și din
Africa de Nord;
- (în
Biserica Ortodoxă) Mitropolit sau arhiereu având anumite atribuții.
- exil - pedeapsă aplicată în unele țări pentru delicte politice, constând în alungarea unui cetățean din țara sau localitatea unde locuiește; surghiun.
- exod
- Părăsire în masă a unei țări sau a unui teritoriu de către populația respectivă; emigrare în masă;
- Migrația
evreilor din
Egipt spre
Palestina.
- Exonumie - disciplină care se ocupă cu studiul monedelor, medaliilor și jetoanelor (vezi și faleristică, numismatică).
- expansiune - extindere a influenței și dominației economice și politice a unui stat asupra altuia; acaparare de teritorii străine.
- Expediția celor O Mie - campania militară condusă de Giuseppe Garibaldi în 1860 în cadrl mișcării Risorgimento.
- Expediție - campanie militară pentru cucerirea unui teritoriu îndepărtat de propria țară.
- Experimentul Pitești - numele pentru așa-zisele încercări de „reeducare”, efectuate sub autorizația autorităților comuniste în perioada anilor 1949-1952 asupra deținuților politici din Închisoarea Pitești.
- Expoziție Universală - expunere a produselor industriale și comerciale în vederea cunoașterii și vânzării lor pe piața mondială.
- Expropriere - Deposedarea unuia sau mai multor proprietari, fără despăgubire, bunurile trecând în proprietatea statului.
- Extrema dreaptă - Orinetare politică a unui partid, având la bază idei de conducere a statului precum: impunerea dictaturii, încălcarea unor drepturi cetățenești, discriminarea minorităților.
- Extrema stângă - Orientare politică a partidelor comuniste care promovează dictatura politică prin impunerea la conducere a partidului unic al proletariatului.
- Extremism - atitudine, doctrină a unor curente politice care, pe baza unor opinii, idei, păreri exagerate, unilaterale, extreme, urmăresc prin măsuri violente sau radicale să impună programul lor.
↑ 0–9 A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z ↓
F
- facies - aspect al unei culturi arheologice în formele caracteristice ale acesteia.
Comerciant
fanariot
- factorie - punct pentru schimb de mărfuri de pe coastele teritoriilor nou descoperite din Asia, Africa și America.
- facțiune - grup de persoane unite pe baza unor interese politice comune și care se manifestă violent.
- falangă:
- (în
Grecia antică) formațiune de
infanteriști înarmați cu
lănci, dispuși în rânduri compacte;
- (în
feudalism) instrument de
tortură constând dintr-un
cilindru de
lemn cu care se imobilizau
picioarele unui condamnat pentru a fi bătut la
tălpi.
- membru al unei familii
aristocratice grecești ce locuia într-un cartier din
Constantinopol, numit
Fanar.
- denumirea epocii cuprinse între 1711/1716 și 1821, în care mulți dintre
domnitorii Țărilor Române au fost fanarioți.
- (în
Antichitatea romană) lista cu zilele din an considerate favorabile actului justițiar;
- listă a înalților funcționari și
demnitari ai
Imperiului Roman.
- FBI - siglă pentru Federal Bureau of Investigation, poliția federală din SUA, înființată în 1908 și care anchetează cazurile de violare a legilor federale și delictele deosebite.
- federalism - doctrină politică, în opoziție cu modelul de stat unitar și centralizat, care propune organizarea statului pe baza unor legături federative între mai multe state membre, fiecare dintre acestea având o largă autonomie legislativă și administrativă (vezi: federalism european).
- federați
- populații așezate la granițele
Imperiului Roman, care, în schimbul unor subsidii, se angajau să-i apere hotarele;
- nume purtat de soldații nordiști în timpul
Războiului Civil American, adepți ai uniunii federale;
- participanți la detașamentele de voluntari constituite în
Franța în 1815 pentru respingerea armatelor invadatoare ale coaliției a șaptea antifranceze;
- membrii gărzii naționale în timpul
Comunei din Paris (
1871);
- membrii organizației patriotice Federația italiană, care a participat în 1821 la răscoalele din
Piemont și din
Lombardia ocupată de
austrieci.
- federație - formă de organizare statală constând în unirea mai multor state autonome într-un stat unitar, condus de un guvern central.
- feldmareșal - cel mai înalt grad militar în armatele de uscat ale unor state (Germania, Rusia ș.a.).
- felonie - act de neloialitate, de trădare comis de vasal față de seniorul său.
- feniani - revoluționari irlandezi din SUA care, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, luptau împotriva dominației engleze.
- feregea
- manta ori pelerină din
stofă sau din
mătase, purtate în trecut de
boieri;
- văl cu care femeile
musulmane își acoperă fața.
- feud(ă)- Domeniu feudal pe care vasalul îl primea în stăpânire de la seniorul său în schimbul anumitor obligații (vezi și fief).
- feudalism
- ansamblul raporturilor, întemeiate pe fidelitatea personală, dintre suzeran și vasal;
- organizare social-economică ce urmează după
sclavagism și precede
capitalismul și care constă în stăpânirea feudală asupra pământului și dependența personală a
țăranilor față de stăpânii feudali.
- denumire disprețuitoare prin care studenții
germani îi desemnau pe
comercianți în jurul anului 1700;
- mic-burghez mulțumit de sine și superficial.
- bici cu care
romanii își băteau
sclavii;
- calamitate, dezastru.
- flintă - pușcă cu țeavă lungă, cu cremene și fitil.
- floretă - armă albă, cu lamă în patru muchii, utilizată la antrenamente.
- florin - monedă a Sfântului Imperiu Roman, a Imperiului Austriac, iar apoi a Imperiului Austro-Ungar din 1754, până la înlocuirea sa, în 1892 cu Coroana austro-ungară.
- flotă - grup mare de nave având conducere unică.
- foc grecesc - Amestec inflamabil folosit în războaiele medievale și inventat de grecii bizantini în secolul al VII-lea d.Hr.
- follis - monedă romană din bilon și apoi bizantină, a cărei greutate este de circa 2,5 g și are un diametru de 18-20 mm. A fost introdusă în circulație prin reforma monetară făcută de Dioclețian în 294 d. Hr.
- fondaco - antrepozit general în Evul Mediu în orașele italiene, aparținând unor comercianți străini și care erau și vamă, hală de vânzare și han.
- for - piață publică din orașele romane, înconjurată de clădiri publice și care servea ca loc de adunare.
- formă de guvernare - mod de organizare și de exercitare a puterii de stat. Formele de guvenare principale sunt monarhia și republica.
- fort - lucrare de fortificație, construită din zidărie, cu contur poligonal, care făcea parte dintr-o linie fortificată (vezi și bastion, redută).
- fortăreață - loc important din punct de vedere militar, puternic întărit, pregătit pentru apărare de lungă durată în caz de asediu.
- fortăreață zburătoare - denumire dată în timpul celui de-al Doilea Război Mondial unor avioane de bombardament foarte mari.
- fortificație - lucrare militară permanentă de apărare (vezi și: bastion, fort, fortăreață, redută).
- forum - piață publică a orașelor romane, centru al vieții economice și politice al acestora. Forumul roman / forul roman era situat la intersecția dintre cardo maximus și decumanus maximus, aceste două axe de circulație fiind strict perpendiculare.
- fracționism - acțiune condusă de o grupare care se desprinde dintr-un partid, adoptând o politică opusă acestuia.
- franchism - regim dictatorial instaurat în Spania la sfârșitul Războiului Civil Spaniol (1939) de Francisco Franco și care a durat până la decesul acestuia (1975).
- franciscă - toporișcă de război care era folosită de franci și de alte popoare.
- francmasonerie - asociație secretă ai cărei membri sunt adepții principiului fraternității și se recunosc între ei prin semne și embleme; masonerie.
- franctiror - denumire dată în Franța soldaților voluntari care luptau împotriva inamicului și care au acționat în Războiul franco-prusac (1870 - 1871) și în timpul ocupației de către Germania nazistă (1940 - 1944).
- fratrie - denumire dată în Grecia antică uniunii gentilice mai mici decât tribul.
- frații cehi - continuatori ai taboriților, aripa revoluționară a mișcării husite.
- Frații pădurii - mișcare a partizanilor estoni, letoni și lituanieni, care s-au angajat în lupte de guerilă cu autoritățile sovietice în timpul ocupației sovietice în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.
- frondă - nume dat revoltelor din Franța între 1648 și 1653, în timpul minoratului lui Ludovic al XIV-lea.
- front - loc unde se desfășoară lupte în timp de război.
- frontieră - limită între două țări; graniță; hotar.
- Frontul Național Democrat (FND) - Coaliție a forțelor politice de stânga, creată în octombrie 1944.
- Frontul Plugarilor - organizație politică a țărănimii din România, creată în ianuarie 1933, sub conducerea lui Petru Groza și care s-a autodizolvat în februarie 1953.
- Frontul Renașterii Naționale (FRN) - partid unic în stat, înființat la 28 iunie 1938 în scopul sprijinirii monarhiei lui Carol al II-lea al României și a fost desființat la 9 septembrie 1940.
- Frontul Salvării Naționale (FSN) - organism al puterii de stat, constituit la 22 decembrie 1989, ca urmare a Revoluției din 1989 și care ulterior, în februarie 1990, a devenit partid politic.
- Fructidor - a douăsprezecea lună din Calendarul republican francez (18 august - 16 septembrie).
- Führer - titlu asumat de Hitler ca șef al nazismului și al statului german.
- fumărit - dare în secolul al XVII-lea, în Țara Românească, pe clădirea fiecărei prăvălii și pe așezările pescarilor din bălțile Dunării.
- fundamentalism - mișcare politică și religioasă cu scopul de a promova și extinde islamul pe cale extremistă, prin atentate criminale și prin așa-numitul război sfânt (jihad).
- Furcile caudine - jug, constituit dintr-o lance dispusă orizontal peste alte două înfipte în pământ, sub care a fost silită să treacă, în semn de umilință, armata romană învinsă de samniți (321 î.Hr.).
- fușt - suliță de lemn utilizată în Evul Mediu în Țările Române.
↑ 0–9 A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z ↓
G
- agricultori mici din
Attica;
- marea
aristocrație funciară din
Samos și din
Siracuza.
- geopolitică - teorie care susține că politica unui stat ar fi determinată de situația sa geografică.
- germinal - a șaptea lună din Calendarul republican francez (21 martie - 18 aprilie).
- gerusia - sfat al bătrânilor în Sparta antică.
- Gesta Hungarorum - cronică scrisă în jurul lui 1200 și care oferă informații despre primele formațiuni statale române.
- Gestapo - poliția politică secretă în Germania nazistă.
- Gesta - poem care evoca, în Evul Mediu, actele de vitejie ale unor eroi.
- ghetou - cartier al unui oraș în care erau constrânși să trăiască evreii din unele țări, ca urmare a unei politici de discriminare.
- ghiaur - denumire peiorativă, folosită de turci pentru cei de altă religie decât cea islamică.
- Ghibelini - membru al unei grupări politice din Italia secolelor al XII - XIV, care sprijinea împărații germani în lupta acestora împotriva puterii papale și a guelfilor.
- ghildă - asociație de meșteșugari sau negustori formată în scopul promovării intereselor de breaslă.
- ghilotină - Instrument de execuție a condamnaților la moarte introdus în Franța în 1792 de către Joseph Ignace Guillotin.
- ghioagă - armă folosită în trecut, alcătuită dintr-o bâtă, având la unul dintre capete o măciulie ferecată.
- gimnaziu - școală în Grecia antică în care tinerii absolvenți ai palestrei își desăvârșeau educația fizică și intelectuală.
- gineceu - apartament rezervat femeilor în casele antice grecești.
- gintă - comunitate bazată pe rudenia de sânge, principala formă de organizare în epoca primitivă.
- girondin - membru al unei grupări politice din Franța în timpul Revoluției franceze, care, preluând puterea, s-a situat pe poziții moderate, împotriva exceselor Revoluției.
- giubea - haină lungă și largă de postav, purtată de boieri deasupra anteriului (vezi și anteriu, caftan).
- gladiator - luptător, de obicei sclav, care lupta în arenele Romei Antice cu alți luptători sau cu animale sălbatice.
- gladium - sabie romană dreaptă cu două tăișuri.
- glagolitic - unul dintre cele două alfabete slave, întocmit după modelul celui grecesc și folosit în scrierile bisericești ortodoxe.
- Glasnost - politică de transparență și de liberalizare, inițiată în 1985 în URSS de Mihail Gorbaciov.
- gloabă - termen pentru amendă sau pentru anumite taxe în Țările Române.
- gloată - termen militar care, în Evul Mediu, denumea pedestrimea formată de țărani.
- globus cruciger - simbol creștin format dintr-un glob pe care este așezată o cruce, utilizat ca însemn regal, pentru încoronare, în mai multe monarhii din Europa. Simbolizează dominația temporală a lui Isus Hristos asupra lumii.
- goliarzi - poeți medievali, de regulă clerici insubordonați dogmelor, creatori ai unor poezii satirice la adresa bisericii și preamărind iubirea, vinul și bucuria de trăi.
- gonfalon - steag de război în Evul Mediu, cu partea liberă despicată în trei sau patru cozi.
- gonfalonier - purtătorul steagului (gonfalon) sau insignelor unui stat, oraș, unei instituții în vechile republici italiene.
- gorgan - movilă înălțată deasupra unui mormânt vechi.
- goștină - taxă în natură, referitoare la animale în Evul Mediu românesc
- GPU - poliția politică sovietică din perioada 1922 - 1934 care a fost folosită pentru a impune colectivizarea forțată a pământurilor și în lupta împotriva adversarilor lui Stalin.
- graf - titlu nobiliar, sinonim al titlului de conte.
- Grădinile suspendate ale Semiramidei - (una dintre șapte minuni ale lumii) Ansamblu de terase suprapuse, pe care erau amenajate grădini, situate lângă palatul lui Nabucodonosor.
- grădiște - loc al unei așezări istorice.
- grămătic - scriitor (secretar) într-o cancelarie domnească sau boierească.
- gregorian - Calendar realizat în 1582 din ordinul papei Grigore al XIII-lea și adoptat în prezent în toate țările Europei.
- grenzer - membru al trupelor ale Imperiului Austriac, originare din zona de Graniță Militară cu Imperiul Otoman.
- grevă regală - refuzul regelui Mihai de a colabora cu guvernul comunist al lui Petru Groza și de a-i ratifica decretele (21 august 1945 - 7 ianuarie 1946).
- grof - titlu nobiliar (conte) dat, în trecut, unor mari latifundiari din Ungaria.
- groș - monedă de argint, folosită de diferite țări din Sfântul Imperiu Roman, care a circulat și în Moldova.
- gubernie - unitate teritorial-administrativă introdusă în 1708 în Rusia de Petru I și care s-a menținut până în 1929.
- Guelfi - membri ai unei grupări politice din Italia feudală, formate mai ales din păturile comerciale și meșteșugărești, care au sprijinit pe papă în lupta împotriva împăraților germani și a ghibelinilor.
- Gulag - sistem de lagăre de muncă și închisori sovietice în care au fost ținuți prizonieri milioane de oameni.
↑ 0–9 A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z ↓
H
Gardian
elvețian purtător de
halebardă
Heralzi anunțând victoria împăratului Maximilian
- titlu purtat de comandanții militari
polonezi și
cazaci;
-
boier din
divanul moldovean.
- havaet - vezi avaet.
- havalele:
- ordine ale
Porții Otomane către domnii
Țărilor Române pentru executarea anumitor prestații;
- munci prestate de
țărani la curțile
boierești sau pentru
domnitor.
- jertfă
religioasă care se făcea la popoarele vechi;
- măcel, masacru, mulțime de cadavre.
- hegemonie - Supremația unui stat, a unei națiuni sau a unei comunități politice asupra altora.
- Hegira - Fuga lui Mahomed la Mecca în 622 d.Hr.; începutul erei musulmane.
- Heimatvertriebene - oameni cu cetățenie germană și de limbă germană, care, după Al Doilea Război Mondial, au trebuit să părăsească fostele teritorii orientale ale Germaniei naziste și să se stabilească în Zonele aliate de ocupație.
- heliast - membru al unui tribunal din Atena care își ținea ședințele în aer liber la răsăritul Soarelui.
- Helis - oraș dac în Câmpia Dunării, neidentificat, reședința lui Dromihete, unde acesta l-ar fi dus pe Lisimah, regele Traciei, după ce l-a învins și luat prizonier.
- herald - (în Evul Mediu) Ofițer responsabil cu organizarea festivităților, a transmiterii declarațiilor de război.
- heraldică - Disciplină auxiliară a istoriei care se ocupă cu studiul stemelor, blazoanelor.
- herțeg
- titlu purtat în
Evul Mediu de un
principe,
duce;
- titlu adăugat la titulatura unor
domnitori ai
Munteniei.
- Mantie purtată de vechii
greci și
romani;
- Pelerină purtată de împărații
bizantini.
- Grupare în care erau organizate vechile popoare
mongole;
- Ceată, bandă de oameni care jefuiesc.
- dar omagial;
- dare apăsătoare în general;
- denumirea veniturilor țării, aflate la dispoziția
boierilor și
domnitorului;
- slujbă, seviciu.
↑ 0–9 A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z ↓
I
Ia - In
- iacobini - membri ai celei mai radicale grupări revoluționare în perioada Revoluției franceze.
- iatagan - sabie turcească cu două tăișuri și lamă curbată (vezi și paloș).
- icosar - monedă otomană ce a circulat și în Țările Române (vezi și: aspru, beșlic, irmilic).
- ide - (în calendarul roman) a cincisprezecea zi a lunilor: martie, mai, iulie și a treisprezecea zi a celorlalte luni.
- identitate europeană - sentiment de apartenență la Europa și la valorile acesteia.
- identitate națională - sentimentul apartenenței la o națiune.
- ideolog - persoane care formulează, teoretizează și reprezintă ideologia unui grup social, unui regim, unei epoci.
- ideologie - ansamblul concepțiilor filozofie și politice care aparțin unei anumite categorii sociale într-o anumită epocă.
- ienicer - soldat din corpul de elită al infanteriei otomane.
- ierbărit - taxă impusă în Țările Române asupra vânzării vitelor și a tăierii acestora.
- Ik Iflak (în turcă ik, „blond”, iar Iflak, „Vlahia”) - denumire a Moldovei în vechile izvoare turcești. Vezi și: Bogdan Iflak precum și Kara Iflak.
- iliș - denumire dată găletăritului în Moldova.
- ilot - (în Sparta) persoană care nu avea drepturi cetățenești, cu situația între om liber și sclav.
- iluminism - mișcare ideologică și cultural -literară din secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, care preconiza înlăturarea nedreptăților sociale și răspândirea științei și culturii la nivelul maselor largi.
- imperator - (în Imperiul Roman) Titlu onorific acordat generalilor după o mare victorie militară.
- imperiu
-
stat monarhic condus de un
împărat;
- teritoriu cuprinzând un stat dominant și posesiunile sale
coloniale.
- imperium - putere acordată regelui în Roma antică, apoi magistraților superiori și, în epoca imperială, împăratului.
- imunitate - (în Evul Mediu) privilegiu acordat unui proprietar de pămând de a colecta impozite, de a ridica la oaste persoane de pe domeniile acestora.
- inchizitor - judecător în cadrul Inchiziției.
- Inchiziție - instituție a Bisericii Catolice care judeca pe cei acuzație de erezie sau pe cei care își manifestă ostilitatea față de biserică.
- Incidentul de la Berna - moment de criză politică (din februarie 1955) ce a constat în ocuparea legației române din Berna de către un grup de emigranți români care se opuneau regimului comunist din țară.
- incunabul - carte apărută în primii ani ai introducerii tiparului (înainte de 1500).
- independență - situație a unui stat care beneficiază de libertate politică, economică, națională.
- indoeuropenizare - procesul de suprapunere a indoeuropenilor peste populațiile epocii neolitice, care a avut loc între Atlantic și Valea Indusului.
- industrializare forțată - supradimensionarea industriei naționale, fără a lua în considerare costurile, necesitățile și posibilitățile reale, doar pentru a imita modelul sovietic (vezi sovietizare).
- infante - titlu acordat copiilor regelui Spaniei sau Portugaliei, cu excepția primului născut.
- Inscripția de la Behistun - inscripție monumentală, gravată pe o faleză a muntelui Behistun, din actualul Iran, care descrie cuceririle lui Darius I, în trei limbi: vechea persană, elamită, și akkadiană.
- inscripție - text scurt, gravat pe piatră, pe metal, pe lemn etc., pentru a consacra memoria unei persoane, a unui eveniment etc.
- insurecție - formă de luptă deschisă împotriva unui regim, cu participarea maselor populare.
- insurgent - participant la o insurecție; rebel.
- integrare europeană - proces de omogenizare treptată (sub raport instituțional și economic) a popoarelor europene.
- integritate teritorială - menținerea granițelor unui stat, fără modificări impuse de alte state.
- interbelic - dintre cele două războaie mondiale.
- Interdicție imperială - ostracizare din partea monarhului Sfântului Imperiu Roman asupra unei persoane acuzate de delicte grave.
- Internaționala
-
cântec revoluționar
socialist;
-
imnul de stat al
URSS în perioada 1917 - 1944, precum și imnul partidelor
socialiste și
comuniste.
- Internaționala I - (Asociația Internațională a Muncitorilor) prima organizație internațională a proletariatului, creată și condusă de Karl Marx și Friedrich Engels și care a activat în perioada 1864 - 1876.
- Internaționala a II-a - uniune internațională a partidelor socialiste și social-democrat europene, fondată cu participarea lui Friedrich Engels la Paris în 1889 și care și-a încetat activitatea la începutul Primului Război Mondial.
- Internaționala a III-a, Comunistă - (sau Comintern) organizație internațională care grupa partidele comuniste, cu sediul la Moscova.
- interpretatio romana - (în Imperiul Roman) adorarea divinităților locale, din teritoriile cucerite, sub un nume roman.
- interregn - intervalul de timp în care tronul unui stat monarhic rămâne neocupat.
- Intervenția Tripartită - vezi Tripla Intervenție.
- Intifada - revolta palestinienilor în teritoriile ocupate de evrei, izbucnită în 1987.
- Invazia Cehoslovaciei - ocuparea Republicii Socialiste Cehoslovace de către forțe armate din cinci state membre în Pactul de la Varșovia - Uniunea Sovietică, R.P. Bulgaria, R.P. Ungară, RDG și R.P. Polonă – în noaptea de 20–21 august 1968; altă denumire: Operațiunea Dunărea.
- Invazia din Golful Porcilor - tentativă eșuată, în aprilie 1961, a guvernului american de a răsturna regimul comunist cubanez.
- Invincibila Armada - nume dat uriașei flote trimise în 1588 de regele Filip al II-lea al Spaniei împotriva Angliei, învinsă și apoi distrusă de furtuni.
Io - Iz
- mișcare de eliberare a teritoriilor aflate sub ocupație străină.
- mișcare politică
șovină care urmărește anexarea unor teritorii străine în care conaționalii sunt
minoritari.
- istorie contrafactuală - gen de istorie alternativă care își propune să analizeze posibilele rezultate sau consecințe dacă anumite evenimente s-ar fi desfășurat în alt mod decât cum s-au întâmplat în realitate.
- istorie orală - disciplină care studiază informațiile istorice prin înregistrarea interviurilor cu oameni care au trăit sau au observat evenimente trecute, oferind perspective diferite de cele din sursele scrise.
- știință auxiliară a
istoriei care se ocupă cu studiul evoluției conceptelor și operelor istorice;
- totalitatea scrierilor istorice dintr-un anumit spațiu
geografic sau o anumită perioadă de timp.
- istorism - principiu al dialecticii conform căruia fenomenele realității trebuie privite în procesul apariției și dezvoltării acestora, în legatură cu condițiile istorice concrete.
- ișlic - căciulă de blană sau de postav, purtată de domnitori sau de boieri (vezi și calpac, cucă).
- iuncher
- (în
Germania,
Rusia) elev al unei școli militare.
- mare proprietar de pământ, provenit din
nobilimea militară germană.
- iuncherime - clasa marilor proprietari de pământuri din Prusia de est, iar, în sens mai larg, clasa moșierilor germani în ansamblu.
- iurtă - locuință demontabilă, specifică popoarelor nomade din Asia Centrală.
- ius valachicum - (sau legea strămoșească) termen care se referă la drepturile, îndatorările, privilegiile, scutirile și specificitățile juridice ale comunităților vlahe din spațiul românesc; vezi și legea pământului.
- iuvenalii - (în Imperiul Roman) sărbători introduse de Nero, la care aveau loc și reprezentații teatrale.
- iuzbașă - căpitan având în subordine o sută de ostași și care supravegheau accesul la curtea domnească (vezi hotnog).
- iuzluc - monedă otomană care a circulat și în Țările Române (vezi și beșlic, icosar, irmilic).
- izvor istoric - document cu ajutorul căruia putem reconstitui societatea umană într-un anumit moment și necesar reconstituirii istorice.
↑ 0–9 A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z ↓
Î
- acordarea oficială a unei puteri de către un senior pentru un
vasal;
- actul de numire și confirmare în funcție a unui
prelat.
↑ 0–9 A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z ↓
J
- numele tradițional dat
sabiei personale a lui
Carol cel Mare.
- numele unei săbii utilizate la încoronarea regilor Franței începând cu
secolul al XII-lea sau
al XIII-lea, denumită „sabia lui Carol cel Mare”.
- conducătorul unei obști sătești, având atribuții administrative, judecătorești etc.
-
țăran devenit liber după răscumpărare.
- conducătorul unui
oraș, judecător;
- unitate administrativ-teritorială a
României contemporane.
- grup insurgent care cucerește puterea locală.
- guvernare instaurată în urma unei
lovituri de stat.
↑ 0–9 A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z ↓
K
Avion
japonez într-un picaj
kamikaze asupra unui
portavion american
↑ 0–9 A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z ↓
L
Steagul purtat de
Liga Sfântă în
Bătălia de la Lepanto
- adunarea reprezentanților pe stări în principatele
germane din timpul
Evului Mediu;
- organul reprezentativ al puterii în statele germane;
- organul legislativ al
landurilor germane.
- lanist - (în Imperiul Roman) antrenor sau proprietar al unei școli de gladiatori.
- lapidariu - colecție de piese cioplite în piatră, descoperite prin săpături arheologice sau luate din locurile lor de origine pentru a fi protejate și adăpostite într-un spațiu special amenajat.
- Latène - a doua perioadă a Epocii Fierului, cuprinsă, în majoritatea statelor europene, între secolul al V-lea î.Hr. și secolul I d.Hr.
- latifundiar - persoană care posedă vaste domenii agricole, mare moșier.
- latifundiu - mare proprietate de pământ; latifundiile au apărut în Roma antică în secolul al III-lea î.Hr.
- Latinus / Latinos - regele aborigenilor, popor mitic din Latium, în mitologia greacă și romană.
- latomíe - carieră de piatră folosită în Antichitate ca închisoare.
- latrones - denumire dată de romani hoților, sclavilor fugari, soldaților care dezertau și răsculaților împotriva stăpânirii.
- lauri - aranjament în formă de coroană, realizat din frunze de dafin, care se punea în antichitate pe capul poeților și învingătorilor.
- lăncier - soldat din vechea cavalerie înarmat cu lance.
- Lebensborn - organizație germană nazistă, care avea case de maternitate și acorda asistență financiară soțiilor membrilor SS.
- lecít - vas mic de ceramică, folosit în Grecia antică pentru păstrarea parfumurilor și uleiurilor.
- lectică - vehicul în formă de pat sau de scaun, purtat de cai sau de oameni, folosit mai întâi în Orientul Antic și apoi în Roma antică (sinonim: litieră).
- lefegiu - mercenar turc din Țările Române.
- legat(us) - împuternicit al Imperiului Roman într-un alt stat.
- legatus augusti (pro praetore) - împuternicit al împăratului roman, într-o provincie din afara Italiei.
- Legătura lui Mihai - sintagmă ce desemnează actul juridic emis de Mihai Viteazul între anii 1595 - 1597, prin care s-a consfințit legarea de glie a țăranilor.
- Legbiter - sabia regelui Norvegiei, Magnus al III-lea.
- lege agrară - lege care reglementează împărțirea pământurilor unei țări.
- lege marțială - lege care prevede folosirea forței armate în anumite împrejurări (vezi și curte marțială).
- Legea celor 12 table - primul cod de legi al romanilor, întocmit de decemviri în secolul al V-lea î.Hr. și care a fost gravat pe 12 plăci de cupru.
- Legea de împrumut și închiriere - lege promulgată de Roosevelt în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, care dispunea vânzarea, închirierea sau împrumutarea oricărei categorii de mijloace militare tuturor țărilor a căror apărare era socotită vitală pentru apărarea Statelor Unite.
- legea pământului - totalitatea normelor de viață necodificate, stabile de-a lungul vremii între membrii unei comunități și transmise, prin tradiție, din generație în generație; obiceiul pământului; vezi și ius valachicum.
- Legea Salică - corp de legi, elaborat de francii din Galia, care, printre altele, excludea femeile de la succesiunea la tron.
- legea strămoșească - vezi ius valachicum.
- Legea talionului - formă primitivă de pedeapsă, aplicată în Antichitate și în Evul Mediu, bazată pe ideea de răzbunare.
- Legile cerealelor - sistem de taxe vamale și restricții comerciale aplicate importurilor de alimente și cereale care a funcționat în Regatul Unit între anii 1815 și 1846.
- legionar
- militar care făcea parte dintr-o legiune, în
Roma antică;
- membru al mișcării "
Garda de Fier", de
extremă dreaptă în
România din perioada interbelică;
-
soldat în
Legiunea Străină.
- subdiviziune a armatei
romane formată din zece
cohorte, adică 4.200 - 6.000 de oameni;
- formație militară sau paramilitară.
- soldați din marina
Imperiului Otoman, originari din
Levant;
-
mercenari moldoveni din oastea
Țării Românești.
- lezmaiestate - ofensă adusă unui suveran sau autorității sale, considerată o faptă gravă și pedepsită ca atare.
- libert - (în Imperiul Roman) sclav eliberat care primea cetățenia și care, deși îi era interzis să intre în viața politică, putea să desfășoare activități comerciale, administrative și profesionale.
- libertate, fraternitate, egalitate - deviza Republicii Franceze, adoptată în iunie 1793.
- libra aurea - livră de aur (monedă, în Roma Antică); cântărea circa 327 g.
- Liceu - școală aflată la marginea Atenei, unde Aristotel preda filozofia.
- lictor - purtător de fascii în Roma antică, ce însoțea marii demnitari și care aveau rolul de a facilita deplasarea acestora prin mulțime și simbolizau puterea acestuia.
- liftă
- termen ofensator atribuit de
ortodocși celor de altă
religie;
- denumire atribuită cotropitorilor.
- uniune de
state, de
orașe sau de persoane, constituită în vederea realizării unui scop comun;
- alianță politico-militară a
statelor grecești, sub conducerea unuia dintre ele, care urmărea să-și impună supremația (exemplu
Liga de la Delos).
-
preoți săraci care propagau idei reformatoare și participanți la mișcarea țărănească din secolul al XIV-lea împotriva bisericii
catolice;
- (în
Anglia) adepți ai doctrinei lui
John Wycliff.
- titlu
nobiliar sau ereditar conferit de
monarh în
Anglia;
- membru al camerei superioare a
Parlamentului Regatului Unit (
Camera Lorzilor).
- lucru domnesc - obligație a țărănimii din Țările Române de a presta muncă în folosul domnitorului.
- luddism - mișcare spontană de protest a muncitorilor englezi din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea, care consta în distrugerea mașinilor, a căror existență era considerată o cauză a șomajului.
- lugál - titlu purtat de unii demnitari ai orașelor-state din Sumer.
- lumpenproletariat - categorie de oameni declasați, proveniți din diverse pături sociale, ca urmare a șomajului și pauperizării și care nu au conștiință socială.
- lupta pentru învestitură - lupta dintre puterea laică și cea papală pentru numirea și confirmarea în funcție a prelaților.
- lustrație
- rit
roman de purificare.
- perioadă în care unui fost demnitar
comunist cu funcții importante în
stat sau în aparatul represiv i se interzice accesul la unele funcții în stat.
↑ 0–9 A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z ↓
M
- (în
Roma antică) cetățean cu atribuții de conducere (
consul,
pretor,
censor,
edil etc.)
- membru al corpului judiciar (
judecător,
procuror)
- titlu acordat marilor proprietari de pământ
maghiari sau
polonezi;
-
capitalist bogat și cu mare influență.
- cea mai mare parte a unei colectivități;
- număr reprezentând mai mult de jumătate din voturile exprimate în alegeri.
Mameluc (1779)
- formă de producție premergătoare marii
industrii, caracterizată prin munca manuală și diviziunea muncii.
-
întreprindere industrială în care se produc bunuri de larg consum și la care predomină munca manuală.
- nume dat (în statul
franc și în
Germania medievală) comitatelor de
frontieră, aflate sub guvernare militară;
- obște sătească din
Europa apuseană medievală, în care pământul arabil rămâne proprietate privată.
- conducător al unei
mărci;
- titlu nobiliar inferior celui de
duce și superior celui de
conte.
- marea burghezie - stratul superior al burgheziei, compus din marii proprietari.
- Marea Istorie - disciplină academică care examinează istoria de la formarea Universului (Big Bang) la timpurile noastre curente.
- Marea schismă
- separarea definitivă dintre
Biserica ortodoxă și
Biserica Catolică, provocată de bula de excomunicare de la
16 iulie 1054 depusă de
papa Leon al IX-lea;
- perioada luptelor dintre
papii de la
Roma și cei de la
Avignon (1378 - 1417).
- denumire pentru
demnitarii scoși din funcție.
- persoane responsabile cu colectarea birurilor (vezi bir).
- mazilire - îndepărtarea de la conducere a unui boier, domnitor (mai ales în epoca fanariotă)
- măjărit - dare plătită domnitorului, prin secolele al XVII-lea și al XVIII-lea, de către pescari (sinonim: majă).
- medelnicer - (în Evul Mediu românesc) dregător care turna apă domnitorului să se spele.
- Medalia jubiliară Ardealul Nostru - medalie de aur, emisă în 1945, pentru comemorarea eliberării teritoriului Ardealului de Nord.
- megalit - monument preistoric de cult și funerar, alcătuit dintr-o lespede mare sau prin suprapunerea mai multor blocuri sau dale de piatră.
- megieși (megiași) - termeni prin care erau desemnați țărani stăpâni de pământuri
- menhir - monument megalitic, de cult sau funerar, constituit dintr-un bloc înalt de piatră înfipt în pământ.
- menzil - serviciul de poștă din Țările Române în secolele al XVII-lea și al XVIII-lea.
- meteci - categorie socială din Grecia antică, lipsită de anumite drepturi, dar care nu erau sclavi.
- metoda comparației istorice - mod abordare în cercetarea și scrierea istoriei, care presupune analiza și compararea evenimentelor, proceselor, instituțiilor sau culturilor din diferite perioade istorice sau din diferite locuri pentru a identifica similarități, diferențe și modele în evoluția umanității și care conține aspectele: compararea temporală, compararea spațială și identificarea modelelor istorice.
- metropolă - (în Antichitate) oraș-stat, considerat în raport cu coloniile întemeiate de acesta în alte teritorii.
- Mezentius - tiran etrusc renegat de către supușii săi.
- mezolitic - perioadă istorică cuprinsă între paleolitic și neolitic (8.000 - 5.600 î.Hr.).
- Mica Antantă (în franceză Petite Entente), numită și Mica Înțelegere - alianță diplomatică și militară, formată în 1920 și 1921, de Cehoslovacia, România și Regatul Sârbo-Croato-Sloven.
- mica burghezie - categorie socială situată între burghezie și proletariat, formată din comercianți, proprietarii de afaceri mici și mijlocii, profesioniști și angajați cu salarii mai mari din sectoarele de servicii și producție.
- microlite - unelte și arme mici din piatră, care, în mezolitic, au cunoscut o largă răspândire în întreaga lume.
- migrație - deplasare în masă a unor triburi sau a unor popoare (cum ar fi invaziile barbare) de pe un teritoriu pe altul, determinată de factori economici, sociali, politici sau naturali, mai frecventă în timpul Comunei primitive, în Antichitate și în Evul Mediu.
- mikado - numele pe care europenii l-au dat împăratului Japoniei.
- Miliarium Aureum - mic monument simbolic, situat în Forul Roman, care marca punctul zero al Imperiului Roman.
- Miliarul de la Aiton - piatră miliară romană, descoperită în 1758 în satul Aiton, județul Cluj.
- Mișcarea Legionară - organizație paramilitară teroristă de orientare naționalist-fascistă, cu un caracter mistic-religios, anticomunist, antisemitic, care a activat în România în perioada interbelică; alte denumiri: Legiunea Arhanghelul Mihail, Garda de Fier.
- mișcare de eliberare național-colonială - lupta popoarelor din țările coloniale pentru eliberarea de sub dominația imperialistă și care a avut loc în special în Asia și în Africa în perioada postbelică.
- móchica - cultură materială a amerindienilor din America de Sud, din perioada preincașă, dezvoltată în nordul statului actual Peru, începând pe la mijlocul primului mileniu.
- monarhie - formă de guvernare în care o singură persoană (monarhul), fără a răspunde pentru actele sale, conduce statul, iar puterea se transmite pe cale ereditare.
- monedă - (la plural, monede), un lingou de metal de formă discoidală, folosit ca o formă de bani.
Muschetar suedez
↑ 0–9 A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z ↓
N
- nabab - titlu purtat de guvernatorii regiunilor desprinse din Imperiul Mogul.
- narodnicism - mișcare social-politică din Rusia din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, care acorda rol primordial intelectualității și țărănimii.
- nart (în Evul Mediu românesc):
- preț maximal fixat de autorități pentru vânzarea anumitor
mărfuri;
- normă zilnică de
muncă pe care
țărani clăcași erau obligați să o îndeplinească.
- înalt funcționar în guvernul
otoman;
- comandant al unor cetăți turcești de pe malul
Dunării;
- (în
Evul Mediu românesc) căpetenie peste vătafii plaiurilor;
- vătaf de
țigani domnești.
- năiámă (năiem, naima) - dare excepțională percepută în Țările Române în secolele al XVII-lea și al XVIII-lea, pentru cheltuielile oficiale la evenimente neprevăzute.
- năpastă (în Evul Mediu românesc):
- dușegubina plătită de cel de pe pământul căruia se găsea trupul unui om ucis;
- birul plătit de locuitorii unui
sat în locul celor fugiți.
- denumire dată membrilor unei
categorii sociale de stăpâni de pământuri fără titluri
nobiliare;
- denumire dată
nobililor mici și mijlocii, în
Transilvania și în
Ungaria, spre deosebire de nobilii mari, care se numeau magnați.
- statutul unei bresle în care se specificau drepturile și îndatoririle membrilor acesteia;
- normă de lucru fixată printr-un regulament.
Nomisma, monedă din aur, de 4,44 g, emisă sub
Mihail al V-lea.
↑ 0–9 A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z ↓
O
- oaie seacă - (în Evul Mediu românesc) impozit pe oile sterpe, spre desoebire de oierit, datorat pentru oile producătoare.
- oaste - denumire a armatei Țărilor Române în Evul Mediu.
- oastea cea mare - (în Țările Române) armată cu caracter nepermanent care, în caz de nevoie, făcea apel la toți locuitorii combatanți.
- oastea cea mică - (în Țările Române) armată permanentă formată din boieri și membrii curții domnești.
- oastea domnului - armată care depindea direct de domnitor și care era formată din curteni, țărani liberi (moșneni, răzeși), nemeși și târgoveți.
- Oastea Domnului - mișcare din cadrul Bisericii Ortodoxe Române, interzisă în timpul regimului comunist din România, care a luat ființă în anul 1923, la inițiativa preotului ardelean Iosif Trifa.
- obezi - instrument de tortură din Evul Mediu, prin care celui pedepsit i se imobilizau membrele între niște bucăți de lemn.
- obiceiul pământului - tradiția legislativă din Țările Române, în vigoare până la codicele lui Caragea și Codul Calimach.
- obște gentilică - formă de organizare specifică Comunei primitve, caracterizat prin proprietatea comună asupra mijloacelor de producție, efectuarea în comun a muncii și repartiția egală a bunurilor obținute.
- obște sătească (obște țărănească) - formă de organizare specifică sclavagismului sau feudalismului, caracterizată prin îmbinarea proprietății private cu cea colectivă, înlocuirea legăturilor de rudenie cu relații bazate pe interese economice.
- ocină - (în Evul Mediu românesc) pământul stăpânit cu drept ereditar.
- ocol - denumire pe care o purta subîmpărțirea administrativă a ținutului în Moldova (vezi și plasă).
- ocolul târgului - sat din vecinătatea unui târg care depindeau adminstrativ de acesta.
- odaliscă - vezi cadână.
- odobaș - grad militar, inferior căpitanului, în oștile Țărilor Române spre sfârșitul Evului Mediu.
- oenochoe(d) - tip de vas grecesc de ceramică, cu un singur mâner și deschiderea trilobată.
- ogeac (sau ogeag) - (în Moldova medievală) denumirea hornului pe carre se percepea taxa numită fumărit.
- ohabă - (în Evul Mediu românesc) denumire a imunității moșiilor boierești și mânăstirești.
- ohrana - poliție politică în Imperiul Rus.
- oierit - (în Țările Române, în Evul Mediu) impozit pe turmele de oi (vezi și oaie seacă).
- olac - curier călare din Țările Române.
- olimpiadă - (în Grecia antică) interval de patru ani între două celebrări succesive ale jocurilor olimpice.
- omagiu - ceremonie care cuprindea jurământul de credință și de supunere al unui vasal față de suzeranul său.
- Operațiunea Dunărea - vezi Invazia Cehoslovaciei.
- Operațiunea Inimaginabil - numele codificat de două planuri, proiectate în 1945, referitoare de un conflict între aliații occidentali și Uniunea Sovietică.
- Operațiunea Paperclip - plan elaborat de Harry Truman pentru a recruta oameni de știință din Germania nazistă, pentru a lucra în Statele Unite în urma celui de al Doilea Război Mondial.
- Operațiunea Trandafirul - acțiune de reprimare a revoluției din decembrie 1989 care consta în ștergerea urmelor masacrului de la Timișoara, prin incinerarea cadavrelor victimelor; altă denumire: Acțiunea Vama.
- oppidum - așezare fortificată romană.
- oraș-stat - oraș independent, de mari dimensiuni și care guvernează asupra teritoriului înconjurător.
- ordalie - probă judiciară din Evul Mediu, prin care părțile în litigiu erau supuse la tortură.
Stema Ordinului Jartierei
↑ 0–9 A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z ↓
P
Proletariatul aflat la baza societății
-
nobil aflat în slujba
regelui (vezi și paj);
-
cavaler în căutare de aventuri eroice.
- vezi
palisadă;
- (în
Evul Mediu românesc)
cetate din
lemn și din pământ.
- spațiu rezervat practicării
gimnasticii,
luptelor;
- școală de educație fizică.
Panduri croați
-
soldat dintr-un corp de oaste neregulată sau dintr-un corp de oaste
habsburgică;
- soldat din oastea lui
Tudor Vladimirescu.
- persoană care adoptă și susține o
idee, o
teorie etc.; persoană care este de partea cuiva, care luptă alături de cineva pentru o cauză; adept.
- membru al unui detașament organizat de
luptă, care acționează în timp de
război împotriva inamicului, în spatele frontului.
-
impozit pe exercitarea profesiunilor libere, introdus prin
Regulamentul organic;
- act care confirmă plata acestui
impozit.
-
dregător aflat la conducerea unui
județ sau a unui ținut (vezi și
staroste);
- administrator al unui sat
boieresc sau
mânăstiresc.
- pârgar - (în Evul Mediu românesc) membru al sfatului de conducere al unui oraș sau al unui târg, care îl ajuta pe județ (sau șoltuz).
- pecete - vezi sigiliu.
- pedestrime - (în Evul Mediu românesc) denumire a corpurilor de oaste care luptau pe jos; infanterie.
- peplu - mantie scurtă, fără mâneci, pe care o purtau femeile din lumea antică greco-romană.
- perieci - denumire a locuitorilor regiunilor din jurul Spartei din Grecia antică, care spre deosebire de iloți, nu aveau situația juridică de sclavi.
- perper muntenegrean - unitatea monetară a statului Muntenegru, între 1906 și 1918.
- perper sârb - monedă care a circulat în Țaratul Sârb, sub Țarul Dușan.
- perperít - (în Evul Mediu românesc) taxă indirectă pe produsele comerciale sau pregătite în vederea comercializării.
- personalitate istorică - conducător al unui stat, al unui popor etc. care prin activitatea sa exercită o influență apreciabilă asupra destinelor acestora, asupra desfășurării evenimentelor.
- pertuizană - armă din fier asemănatoare cu halebarda, dar prevăzută cu două urechi, terminate în vârfuri ascuțite.
- peșcheș - (vezi și haraci, tribut, mucarer)
-dar pe care
Țările Române îl ofereau
Imperiului Otoman împreună cu haraciul.
-dar pe care un viitor
domnitor în oferea
sultanului pentru a veni la putere.
- Piatra de la Rosetta - fragment al unei stele gravate în Egiptul Antic, purtând trei versiuni ale aceluiași text, care a permis descifrarea hieroglifelor în secolul al XIX-lea.
- piatră miliară - în Roma antică, pietrele miliare (în latină, la plural, milliaria, iar la singular: milliarium), sau miliare, erau niște borne rutiere din piatră, în general în formă de coloană și care purtau inscripții, destinate la marcarea distanțelor pe traseul principalelor drumuri romane din Italia și din provinciile romane.
- pileati - nume dat de romani nobililor daci (tarabostes), deosebiți prin portul căciulii de populația de rând (comati).
- pilum - suliță scurtă folosită de legionarii romani (vezi lance).
- piramide egiptene - monumente funerare gigantice de piatră în formă de piramidă, ridicate pentru faraonii Egiptului antic; exemplu: Piramida lui Keops.
- pitac:
-
monedă austriacă, de argint, care a circulat în
Țările Române în secolul al XVIII-lea;
- monedă
rusească de argint sau de
aramă, de mică valoare.
- act oficial, decret domnesc, diplomă de ridicare la rang de boierie.
- pitar - (în Evul Mediu românesc) dregător însărcinat cu pregătirea și distribuirea pâinii la curtea domnească.
- pivă - denumire dată mortierelor din Evul mediu spre deosebire de tunurile de asediu care se numeau balimezuri.
- pivnicerit - (în Evul Mediu românesc) taxă percepută pentru pivnițe, apoi pentru butoaiele de vin și pe podgorii.
- plai - denumire dată, în secolul al XVIII-lea, subîmpărțirilor administrative a județelor și ținuturilor (sinonim: plasă).
- Planul foametei - tendință a Germaniei naziste de a prioritiza aprovizionarea cetățenilor proprii în detrimentul celor din teritoriile ocupate.
- Planul Molotov - sistem politic creat de Uniunea Sovietică în 1947, pentru a oferi ajutor reconstrucției țărilor aliate din Europa de Est.
- Planul Morgenthau - plan de împărțire a Germaniei după cel de-Al Doilea Război Mondial care împiedica posibilitatea acesteia de a mai declanșa vreun război.
- plasă - termen utilizat pentru subîmpărțirea administrativă a teritoriului în Țările Române (vezi și plai, ocol).
- plăieși - locuitorii de la marginile Țării Românești însărcinați cu paza frontierelor; în Moldova se numeau străjeri.
- plean - denumire în Moldova pentru pradă de război.
- plebe - pătura cea mai săracă a populației orășenești din vestul Europei medievale.
- plebéi - (în Roma antică) categorie socială din care făceau parte oameni liberi, care, în opoziție cu patricienii, erau lipsiți de drepturi politice și civile.
- plocón - (în Evul Mediu românesc) denumire generală a unor dări și unor daruri, devenite cu trecerea timpului, obligații ale datornicilor.
- pódini:
- obligație a negustorilor
brașoveni din
Țara Românească de a întreține podurile care pavau
străzile din
București;
-
taxă percepută la
Iași pe carele cu produse care intrau în
oraș, în scopul întreținerii străzilor.
- portar de Suceava - mare dregător însărcinat cu apărarea capitalei și curții domnești moldovene.
- loc întărit;
- obligație a
țăranilor dependenți de a face de strajă la
trecătorile montane;
- denumire generală a unor dări de vamă.
- poslúșnic - (în Evul Mediu românesc) slujitor boieresc sau mânăstiresc, scutit de dări.
- postelnic - (în Evul Mediu românesc) dregător de curte însărcinat cu camera de dormit a domnitorului.
- poștă - unitate de măsură folosită în trecut, egală cu 22,3 km în Moldova și cu 19,7 km în Muntenia.
- poteră - detașament de oameni înarmați însărcinați cu prinderea infractorilor, mai ales a haiducilor.
- praetor - demnitar roman însărcinat cu paza ordinii într-un oraș.
- prápor (prapur) - streag militar în Evul Mediu în Țările Române.
- prădálică - moșie care, în momentul stingerii descendenței pe linie masculină, trecea în stăpânirea domniei.
- precária - drept de posesiune asupra unui lot de pământ, care se acorda unei persoane de către proprietarul funciar cu condiția prestării unei obligații.
- prefectul pretoriului - (în Roma antică) comandant al gărzii pretorienilor, constituită pentru apărarea împăratului și pentru păstrarea ordinii la Roma și în restul Italiei.
- preistorie - epoca din istoria omenirii situată înainte de apariția scrisului.
- pretendent la tron - persoană care revendică un tron, fără a fi recunoscută oficial ca monarh.
- prétor:
- (în trecut) reprezentant al puterii centrale într-o plasă, fiind șeful
poliției locale;
- (în vechea
armată) persoană numită pe lângă marile unități militare, cu atribuții în poliția administrativă și judiciară în timp de
război.
- crainic care anunța știrile oficiale;
- știre, ordin, poruncă anunțată de pristav;
- vătaf pe o
moșie boierească.
- privilegiu - avantaj, scutire de obligații către stat și distincții sociale, acordate unei persoane, unui grup de persoane sau unei clase sociale, orașelor și mânăstirilor din vremea feudalismului.
- privilegiu de oraș - vezi drept de cetate.
- problema agrară - (în ideologia marxistă) chestiuna raportului dintre clasele sociale mai ales în ceea ce privește proprietatea funciară; ca soluționare, în România, s-au introdus diverse reforme agrare.
- problemă națională - problemă deschisă în momentul desființări statelor multinaționale din Europa (Austro-Ungaria, Imperiul Țarist, zona balcanică a Imperiului Otoman) și apariția a noi state libere.
- Procesul de la Craiova - proces anticomunist realizat de statul român în 1936 împotriva mai multor comuniști ca: Ana Pauker, Șmil Marcovici, Alexandru Moghioroș, Alexandru Drăghici, Donca Simo.
- Proclamația de la Timișoara - document programator adoptat la Timișoara în data de 12 martie 1990, redactat în urma manifestației populare din Piața Operei începută cu o zi înainte.
- proclamație - text oficial, manifest prin care se aduce la cunoștința publicului un fapt foarte important (exemple: Proclamația de la Islaz, Proclamația de la Potsdam).
- procuratór - (în Roma antică) demnitar roman însărcinat cu colectarea impozitelor și cu conducerea provinciilor mici.
- proletariat - totalitatea proletarilor, a muncitorilor care au un nivel de trai scăzut și își mențin existența doar prin munca proprie; vezi și lumpenproletariat.
- proletarizare - proces de ruinare a micilor producători (țărani, meseriași) și de transformare a acestora în proletari.
- pronunciamiento - formă militară de rebeliune sau lovitură de stat asociată cu Spania, Portugalia și America Latină, în special în secolul al XIX-lea.
- protoistorie - nume dat de unii istorici epocii cuprinse între apariția primelor documente și Antichitate și care corespunde Epocii Fierului.
- proudhonism - doctrină inițiată de Pierre-Joseph Proudhon, care preconiza menținerea și întărirea micii proprietăți.
- proveditor - funcționar public al vechii Republici Venețiene însărcinat cu conducerea sau cu inspectarea unei flote, a unei provincii.
- Puciul de la berărie - tentativă eșuată de lovitură de stat ce a avut loc între seara zilei de joi, 8 noiembrie, și după amiaza zilei de 9 noiembrie 1923, când Adolf Hitler și alți lideri politici și militari au încercat să preia puterea politică în München, Bavaria și Germania.
- putere dublă - termen folosit prima dată de Lenin referindu-se la situația în care rivalizau pentru legitimitate sovietele și guvernul provizoriu adus de Revoluția din Februarie.
↑ 0–9 A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z ↓
Q
↑ 0–9 A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z ↓
R
- aplicarea unor metode categorice în rezolvarea unor probleme;
- sistem politic care preconizează reforma completă a instituțiilor.
- raia - teritoriu ocupat și administrat de turci în Țările Române.
- raid - incursiune militară rapidă pe teritoriul inamic.
- raion - subunitate administrativă a unei regiuni în timpul diviziunii administrative a României din perioada 1950 - 1968.
- rajah - titlu purtat de un suveran indian.
- rascolnici - adepți ai unei mișcări religios-sociale din Rusia, care s-au separat de Biserica Ortodoxă Rusă și au creat așa-numitul stil vechi.
- rasism - teorie care susține inegalitatea raselor.
- ratificare - semnarea de către un stat a unui document internațional.
- rațiune de stat - principiu conform căruia statul poate lua anumite măsuri în interes general, trecând peste interesul particular, individual.
- raznocínți - intelectualitatea formată în Rusia prin secolul al XVIII-lea și care a jucat un rol important în mișcarea revoluționară din secolul următor.
- răscoală (țărănească) - răzvrătire spontană și neorganizată a țărănimii oprimate; exemple: Răscoala de la Bobâlna, Răscoala lui Horea, Cloșca și Crișan, Răscoala din 1907.
- răsúră - impozit adițional din Țările Române în secolul al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea și care a fost desființată de Regulamentul organic.
- războaie de succesiune - războaiele purtate între diferitele case domnitoare pentru succesiunea la tronurile rămase vacante; exemple: Războiul Succesiunii Spaniole, Războiul de Succesiune Austriacă.
- război - conflict armat între două sau mai multe grupuri sociale sau țări, pentru realizarea unor interese economice sau politice.
- război civil - conflict armat în interiorul unui stat între diverse grupări sociale pentru obținerea puterii, schimbarea ordinii sociale sau pentru menținerea celei existente.
- războiul ciudat - perioadă de la începutul celui de-al Doilea Război Mondial, în care nu au avut loc conflicte majore.
- război de eliberare națională - luptele armate duse de forțele patriotice pentru eliberarea unei țări de sub dominația străină.
- război de mișcare - formă de război caracterizată prin ofensiva împotriva inamicului, pătrunderea în adâncimea pozițiilor acestuia și schimbarea continuă a liniilor frontului.
- război de partizani
-
luptă dusă de detașamente armate în spatele frontului
armatei inamice;
- formă a războiului popular împotriva unui
regim politic și a armatelor sale oficiale.
- război de tranșee - război în care părțile opuse se poziționează în tranșee.
- război sfânt (război religios) - război purtat în scopuri predominant religioase sau sub pretextul religiei (exemple: cruciadele, Jihadul, Războiul de Treizeci de Ani).
- război total - război în care statul agresor utilizează toate mijloacele de distrugere (chiar și arme de distrugere în masă), nu numai împotriva forțelor armate, ci și împotriva populației civile.
- război țărănesc - formă a luptei țărănimii împotriva exploatării feudale, care prin amploare și desfășurare depășește răscoala țărănească (exemple: Războiul țărănesc condus de Gheorghe Doja, Războiul Țărănesc German).
- Războiul de Secesiune - război civil dintre statele SUA, încheiat cu victoria celor din nord și abolirea sclaviei.
- Războiul Rece - perioadă de tensiune și de confruntări politico-ideologice după cel de-al Doilea Război Mondial, ca urmare a conflictului dintre sistemul capitalist și cel comunist.
- răzeș - țăran liber din Moldova medievală, care deținea o bucată de pământ și participa la oaste fără a fi susținut de bani publici.
- rânduiala găleții - vezi găleată.
- rânduială - (în Evul Mediu românesc) denumirea mai multor tipuri de dări în bani către domnie.
- reacțiune - atitudine social-politică de împotrivire la progres și la mișcările progresiste.
- rebeliune - răzvrătirea față de autoritatea statului.
- Rebeliunea de Paști - insurecție care a avut loc în Irlanda în timpul Săptămânii Paștelui din 1916; altă denumire: Paștile sângeroase.
- Rebeliunea legionară - manifestare represivă a Mișcării Legionare, ca urmare a retragerii de la susținerea acesteia din partea guvernului Antonescu.
- recesiune - scădere a producției, caracteristică perioadelor de criză economică.
- rechiziție - măsură excepțională în timp de război prin care statul obligă cetățenii să cedeze anumite bunuri necesare războiului.
- redută - fortificație mică de formă poligonală, înconjurată de șanțuri (vezi și bastion, fort, fortăreață).
- referendum - (sau plebiscit) consultare populară asupra unui proiect de lege de o importanță deosebită.
- reformă - transformare politică, socială, culturală în cadrul unei societăți, dar care nu modifică structura generală a acesteia. Vezi și revoluție.
- reformă agrară - program complex de măsuri prin care marile latifundii sunt expropriate și are loc redistribuirea proprietății funciare și care schimbă relațiile de producție în agricultură (exemple: Reforma agrară din 1864, Reforma agrară din 1921, Reforma agrară din 1945).
- reformă electorală - schimbarea sistemului electoral și a celui de vot, de la cel cenzitar la votul universal.
- reformă monetară - reorganizarea sistemului monetar al unei țări determinată, de regulă, de deprecierea monedei naționale.
- refugiat - persoană care a fost nevoită să-și părăsească țara din diverse motive.
- regalist - susținător al regelui, monarhist.
- regalitate - Formă de guvernământ în care statul este condus de un rege; monarhie.
- regat - stat guvernat de un rege, monarhie.
- regat clientelar - regat ce recunoaște autoritatea Imperiului Roman în schimbul protecției de care se bucură din partea acestuia.
- regățean - nume dat, după Primul Război Mondial, locuitorilor din Vechiul Regat.
- rege - titlu dat monarhului care este șeful statului.
- rege apostolic - titlu conferit de papalitate regilor maghiari, care au avut rolul de a răspândi catolicismul în estul Europei.
- regent - persoană care guvernează o monarhie în timpul minoratului, al bolii sau absenței suveranului.
- regență - guvernare provizorie în timpul minoratului, absenței sau bolii unui monarh.
- regicid
-
crima de ucidere a
monarhului;
- persoană care a asasinat un
rege.
- regim - sistem de organizare și de conducere a vieții politice, economice, sociale a unui stat.
- regionalism - atitudine care tinde să creeze în diferite provincii ale unei țări o activitate descentralizatoare, independentă de capitală; supraapreciere a unei provincii, patriotism local.
- regulamente organice - Legi privitoare la organizarea și conducerea Țărilor Române sub ocupație rusă (1828 - 1834).
- Reich - termen utilizat de la sfârșitul secolului al XIX-lea pentru a desemna Germania și anume:
-
Sfântul Imperiu Roman (962 - 1806)
- Germania unificată sub autoritatea
Prusiei (1871 - 1918)
-
Al Treilea Reich (Germania nazistă) (1933 - 1945).
- restaurație - perioadă din istoria unor state, caracterizată prin revenirea dinastiilor care au fost detronate în urma unor lovituri de stat, revoluții etc.; exemplu: restaurația franceză.
- revoluție - transformare, într-o perioadă scurtă de timp și în profunzime, a caracterului politic, social sau cultural al unei societăți. Vezi și reformă.
- revoluție culturală - concept introdus în România comunistă de Nicolae Ceaușescu, după modelul chinez care promova: cultul personalității dictatorului, concentrarea puterii în mâna acestuia, controlul total al PCR asupra vieții culturale.
- revoluție industrială - procesul complex de trecere de la producția manuală la producția cu ajutorul mașinilor-unelte, de la stadiul manufacturier, la stadiul marii producții mecanizate.
- revoluție socială - acțiune socială de transformare radicală calitativă a societății, prin care se realizează trecerea de la o formațiune inferioară la alta superioară; ideologia marxistă o considera o formă a luptei de clasă.
- rezistență - mișcare de patrioți care, în țările ocupate de fasciști între anii 1940 și 1944, s-au opus cotropitorilor și politicii de colaborare cu aceștia; exemple: Rezistența franceză, Rezistența germană (vezi și colaboraționism).
- rhyton - vas de băut de forma unui corn, cap de animal sau cap de om, folosit în Antichitate de greci, sciți, etrusci etc.
- roată - unitate militară în armata Țărilor Române.
- rob (în Evul Mediu românesc):
- persoană aflată în dependență totală față de stăpânul
feudal;
- captiv
român la
turci sau la
tătari.
- numele
Imperiului Roman sub
Justinian;
- mai târziu, o parte a acestui imperiu,
Tracia, numită apoi de
turci Rumelia;
- (sau
Romagna), veche provincie a Italiei cu capitala
Ravena;
- în
Evul Mediu,
Tesalia și o parte în
Grecia de Nord.
- romanizare - adaptarea la cultura și stilul de viață al Imperiului Roman.
- roșii - (în Evul Mediu românesc) breaslă militară și fiscală ai cărei membri purtau o îmbrăcăminte roșie.
- rublă - unitate monetară folosită în Imperiul Rus, Uniunea Sovietică, iar azi moneda națională a Federației Ruse și în unele dintre statele independente postsovietice, sau aflate în sfera de influență a Rusiei (de exemplu în autoproclamatele republici Osetia de Sud, Abhazia sau Transnistria).
- rublă rusă - unitate monetară a Rusiei.
- rublă sovietică - denumirea valutei naționale în Uniunea Sovietică.
- rublă transferabilă - unitate monetară scripturală bazată pe rubla sovietică și utilizată până în 1991, pentru calculul valorii schimburilor comerciale și sumelor datoriilor dintre țările membre ale CAER.
- rumâni - (în Evul Mediu, în Muntenia) țărani dependenți de stăpânii feudali; în Moldova se numeau vecini, iar în Transilvania iobagi.
- rumânie - (în Evul Mediu, în Muntenia) condiția țăranilor dependenți de stăpânul feudal al moșiei (domnitor, boier, mânăstire).
- ruptă - (în Evul Mediu românesc) înțelegere între o categorie fiscală (comunitate sau contribuabil) și vistierie, prin care, în locul tuturor dărilor existente, se stabilea o sumă globală, fixă, plătită anual.
- rușală - (în Evul Mediu românesc) denumire dată birului plătit de roșii.
- rușfét - (în Evul Mediu românesc) sumă de bani dată pentru a obține o slujbă.
- rutuli - popor din Latium, la sud de Roma.
↑ 0–9 A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z ↓
S
Sa - Se
-
recensământ efectuat în vederea fixării birului;
- dare în bani care îngloba toate obligațiile financiare și se percepea de patru ori pe an.
- steagul
turcesc de culoare verde (vezi și buciuc);
-
diviziune administrativă a
Imperiului Otoman.
- satarále - (în Evul Mediu românesc) denumire generală a dărilor excepționale.
- satârgíi - oșteni lefegii din armata Țărilor Române din secolele al XVI-lea și al XVII-lea.
- satrap - guvernatorul unei provincii din Imperiul Persan.
- săcălașe (săcălușe, țăcălașe) - tunuri mici cu tragere directă din Evul Mediu românesc.
- săgeată - vergea de lemn, la un capăt cu un vârf ascuțit, iar la celălalt cu două aripioare înguste, care se folosea ca armă, lansată dintr-un arc încordat.
- săliște (vezi: siliște).
- săpunărit - (în Evul Mediu românesc) impozit perceput de la fabricanții de săpun.
- sâneață - pușcă primitivă cu cremene ; altă variantă: sineață, vezi și: archebuză, flintă, muschetă.
- scaun domnesc - (în Evul Mediu românesc) denumire a tronului domnesc și, prin extensiune, a domniei.
- sceptru - baston incrustat cu metale și pietre prețioase, însemn al puterii monarhului.
- schiléri - (în Evul Mediu românesc) dregători domnești însărcinați cu controlul vamal și care aveau la dispoziție corpul martalogilor.
- scimitar - sabie cu lamă curbă, răspândită în Imperiul Otoman și în Orient.
- sclav - persoană lipsită complet de mijloace de producție și de orice drepturi, aflată în proprietatea deplină a unui stăpân.
- sclavagism:
- orânduire socială care a precedat
feudalismul și în care baza raporturilor de producție o forma proprietatea clasei dominante asupra mijloacelor de producție și asupra producătorului-
sclav;
- sistem social bazat pe munca forțată a unor grupuri de oameni, numiți
sclavi, proveniți din
prizonierii de război și din
etnii și de
religii diferite.
- (în
Grecia antică) perioada de maximă înflorire a civilizației elene (secolul al V-lea î.Hr.);
- epoca clasică sau de apogeu a culturii
spaniole, în principal perioada
Renașterii din
secolul XVI și a
Barocului din
secolul XVII.
- secularizare - confiscare, trecere a proprietății bisericești și mânăstirești în proprietatea statului; exemplu: Secularizarea averilor mănăstirești, adoptată de Adunarea legiuitoare a României în 1863.
- seiméni - (în Țările Române în secolele al XVII-lea și al XVIII-lea) corp de ostași mercenari (majoritatea sârbi) pedeștri și înarmați cu sânețe și care păzeau curtea domnească.
- Semiluna fertilă - vezi Cornul abundenței.
- senat - (în Republica Romană) instituția supremă în stat, formată din vârfurile aristocrației romane.
- senior - (în Evul Mediu din Europa de Vest) stăpân al unui domeniu feudal, asupra căruia își exercita unele atribute ale puterii de stat; în cadrul raporturilor de vasalitate, era protectorul vasalilor săi.
- seniorie - vezi domeniu.
- serai - palat al sultanului sau al marilor demnitari turci, prevăzut cu numoerase apartamente (bogat decorate) și cu harem.
- seraschier (serascher) - (în Imperiul Otoman) comandant al armatei și ministru de război.
- serdár - (în Țările Române din secolele al XVII-lea și al XVIII-lea) dregător cu atribuții militare.
- serhat - denumire a cetăților turcești, situate la marginea Imperiului Otoman.
- servitute - (în Evul Mediu în Europa de Vest) condiția de dependență față de stăpânul feudal care greva asupra persoanei.
- sesterț - monedă romană inițial de argint, mai târziu de bronz, respectiv oricalc, subdiviziune a denarului.
Sf - So
- Sfat domnesc - organism consultativ al domnitorului, cu atribuții administrative, judecătorești și fiscale, format din marii boieri.
- Sfânta Alianță - coaliție a Imperiului Rus, Prusiei și Imperiului Austriac, creată la inițiativa țarului Alexandru I și semnată pe 26 septembrie 1815; vezi și Liga Sfântă.
- Sfera de coprosperitate a Marii Asii Orientale a fost o tentativă inițiată în timpul erei Shôwa, pentru crearea unui bloc autosuficient al țărilor asiatice conduse de Japonia și nedepinzând de țările occidentale, în beneficiul Imperiului Japonez.
- sfert - dare în bani, reprezentând a patra parte din bir, instituită de Constantin Mavrocordat și care se plătea de patru ori pe an.
- sfragistică - vezi sigilografie.
- shogun - titlu purtat de conducătorii Japoniei feudale între 1192 și 1867.
- sicofant - (în Grecia antică) denunțător de profesie.
- sigiliu - placă de metal pe a cărui față este gravată o monogramă sau un semn heraldic și care, aplicată pe un act, conferă acestuia autenticitate (sinonim: pecete).
Monedă de 1 1/2 solidus, emisă sub
Constantin cel Mare; 6,83 g de aur;
monetăria din
Salonic, anul
327
- formă de guvernare în unele
orașe italiene din
Evul Mediu târziu și din
Renaștere, în care puterea era concentrată în mâinile unei singure persoane;
- organ de conducere în unele orașe-republici
italiene în
Evul Mediu.
-
sat stăpânit de
boieri sau de
mânăstiri, întemeiat pe un loc pustiu și având anumite privilegii domnești;
- scutire de dări pe care
domnitorii o acordau satelor în scopul repopulării acestora.
- subalterni ai marilor
dregători, așezați la
sate ca oameni liberi și bucurându-se de anumite scutiri fiscale;
- denumire a corpurilor de oaste ale călărașilor și
dorobanților.
- nume dat
ostașilor de țară de la sfârșitul secolului al XVI-lea până în secolul al XVIII-lea;
- (în sens larg) slujbași ai statului
feudal.
Sp - Sz
- (în
Moldova)
dregător aflat la conducerea unui
județ sau a unui ținut (vezi și
pârcălab);
- conducător al unei
corporații, al unei
bresle;
- guvernator al unui ținut aflat la marginea țării.
- vezi și
drapel;
- (în
Evul Mediu românesc) mică
unitate militară în oastea țării.
Cavaler arab purtător de
suliță
- suliță - armă albă de atac, formată dintr-o prăjină și terminată cu un vârf metalic, utilizată în Antichitate și în Evul Mediu.
- sultan - titlu dat suveranului Imperiului Otoman și al unor țări musulmane.
- Sumanele Negre - organizație anticomunistă care a acționat în zonele Năsăud și Vatra Dornei în perioada 1944-1946.
- Summitul din Malta - întâlnirea dintre Bush și Gorbaciov, în decembrie 1989, la scurt timp după căderea Zidului Berlinului.
- Supplex Libellus Valachorum Transsilvaniae - numele a două petiții înaintate, în 1791 și 1792, de liderii românilor din Transilvania împăratului Leopold al II-lea al Sfântului Imperiu Roman, care exprimau doleanțele laicilor și clericilor români
- surét - (în Evul Mediu românesc) copia sau traducerea unui act sau unei scrisori.
- surgúci - panaș din pene, împodobit cu pietre prețioase, purtat la turban sau la ișlic.
- surugiu - vizitiu care conducea (călare pe unul dintre cai) diligențele, poștalioanele sau trăsurile boierești.
- sutaș
- căpetenie militară (romană) care comanda peste o sută de ostași;
sinonim: centurion.
- membru al unei
bresle fiscale din
Țara Românească din secolul al XVII-lea, care plătea o dare anuală de o sută de galbeni.
- dreptul unui
stat, numit suzeran asupra altui stat, numit vasal, care are
guvern propriu, dar nu are autonomie completă.
- dreptul
regelui sau al seniorului
feudal, numit suzeran, asupra altor feudali , numiți vasali.
↑ 0–9 A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z ↓
Ș
↑ 0–9 A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z ↓
T
-
unitate de măsură pentru
greutății;
-
monedă de diverse valori.
Talerul Maria Terezia
Löwenthaler olandez (
Taler-leu) emis în 1660.
-
Talerul Maria Terezia sau Talerul Terezian (prescurtat MTT) - o monedă austriacă de
argint, fără valoare nominală, utilizată în comerțul internațional de la prima batere, în 1741, la monetăria din
Günzburg, în
Bavaria.
- taler-leu (în neerlandeză Leeuwendaalder) - o monedă de argint a Provinciilor Unite ale Țărilor de Jos, având drept element caracteristic un leu rampant, simbolul Olandei, gravat pe revers. După ieșirea din uz a talerilor, numele de „leu” a fost păstrat ca termen generic pentru monede. În 1867 leul românesc a devenit unitatea monetară a Principatelor Unite ale Moldovei și Țării Românești, apoi a României.
- taliban - membru al unei grupări conservatoare și extremiste din Afghanistan, care promovează fundamentalismul islamic.
- talión - formă de reprimare a infractorilor folosită în sclavagism, prin care celui vinovat i se producea un rău similar cu acela pe care acesta l-a provocat victimei.
- tarabostes - nume dat de romani aristocraților geto-daci.
- tălpáși (tálpoși) - corp de ostași pedeștri (mercenari croați) din Muntenia secolelor al XVII-lea și al XVIII-lea și care erau însărcinați cu paza curții domnești.
- târg - (în Evul Mediu) centru meșteșugăresc și comercial.
- târgoveți - (în Evul Mediu românesc) locuitori ai târgurilor.
- tell - ridicătură de pământ artificială, pe care, în Antichitate, se construiau așezări și edificii.
- templieri - membrii unui ordin cavaleresc, creat în 1119 în Palestina și care a fost desființat de Filip al IV-lea cel Frumos în 1312.
- teocrație - formă de guvernare din Antichitate, în care puterea era considerată ca fiind divină și era exercitată prin intermediul clerului.
- teoria ciclului istoric - teorie care susține că procesul istoric se desfășoară în cerc închis printr-o „veșnică întoarcere", negând posibilitatea progresului istoric.
- teorie imigraționistă - concepție falsă care susține că poporul român s-ar fi format la sud de Dunăre și apoi ar fi emigrat pe teritoriul actual.
- teritoriile recuperate - termenul oficial folosit de Polonia pentru descrierea regiuniile care aparținuseră Germaniei mai înainte de al Doilea Război Mondial plus Orașul Liber Danzig.
- termidorieni - membrii grupării politice din timpul Revoluției franceze, conduse Barras, Tallien și Fouché și care reprezenta interesele burgheziei contrarevoluționare.
- Teroarea Iacobină - perioadă a Revoluției franceze în timpul căreia iacobinii au declanșat o reprimare sângeroasă a celor suspecți de activitate contrarevoluționară.
- terorism - utilizarea violenței și a intimidării pentru a se obține avantaje politice sau pentru a se crea un climat de insecuritate.
- terra deserta (inhabitata) - termen utilizat pentru a susține pretențiile teritoriale ale unei etnii și prin care aceasta pretinde că, la sosirea pe un anumit teritoriu, acesta era nepopulat.
- teslari - (în Evul Mediu românesc) subalterni ai căpitanului de poduri (pavaje din lemn care acopereau străzile), având obligația de a întreține drumurile.
- tetrarhie - sistem politic instituit de Dioclețian, prin care Imperiul Roman deținea patru conducător (vezi și triumvirat).
- themă - diviziune administrativă a Imperiului Bizantin.
- tiară - coroană purtată de un rege oriental sau de papă.
- timocrație - regim politic în care conducerea statului aparține doar celor bogați (vezi și plutocrație).
Tortura prin
tragere pe roată
Soldați în
tranșee
- stăpânitor absolut al unui
stat sau al unei
cetăți grecești din
Antichitate (care guverna cu cruzime);
-
șef de stat care conduce în mod
absolut (vezi și
dictator, despot)
- formă de conducere politică în
Grecia antică;
- guvernare bazată pe disprețul
legilor și pe teroare.
- ramură a
lingvisticii care se ocupă cu studiul numelor de locuri;
- totalitatea numelor proprii de
localități,
râuri,
munți etc dintr-o țară.
- topúz - (în Evul Mediu românesc) buzdugan decorat artistic, cu metale prețioase, care constituia unul din însemnele puterii domnești.
- torționar - persoană care în închisorile comuniste se purta abuziv față de deținuți, supunându-i la torturi.
- Tory - partid englez conservator, înființat în secolul al XVII-lea și aflat mereu în opoziție cu Whig; după 1867 s-a numit Partidul Conservator.
- totalitarism - regim politic în care puterea aparține unei persoane sau unui grup mic de persoane (vezi și dictatură).
- traci – popor indoeuropean, ale cărui triburi, semnalate în Peninsula Balcanică în același timp cu aheii, eolienii, și ionienii, împărtășeau aceleași credințe, mod de viață și aceeași limbă, cu diferite variante și dialecte; daco-geții/dacii formau ramura nordică a tracilor.
- trade-uniónuri - sindicate înființate în Anglia la începutul secolului al XIX-lea, în scopul apărării intereselor muncitorilor.
- tragere pe roată - pedeapsă capitală folosită în Evul Mediu și în Țările Române care constă în tortura cu o roată grea.
- transfug
-
militar care dezertează și trece de partea inamicului;
- persoană care își părăsește țara în mod ilegal.
- (în
Republica Romană)
magistrat însărcinat să apere drepturile
plebei și care se poate opune hotărârilor magistraților și
senatului. (tribun al plebei).
- (în
Imperiul Roman)
magistrat cu funcții militare sau civile.
- (în
Transilvania) comandant al unor unități de luptători în
revoluția românilor din Transilvania, din 1848.
- tribut - (vezi și haraci) obligațiile financiare ale unui stat învins față de statul învingător.
- Tripla Alianță - vezi Puterile Centrale.
- Tripla Intervenție - intervenție diplomatică a Rusiei, Germania și Franței din 1895 asupra termenilor Tratatului de la Shimonoseki, tratat care a pus capăt primului război chino-japonez; altă denumire: Intervenția Tripartită.
- Tripla Înțelegere - vezi Antanta.
- triumf - intrare fastuoasă și solemnă în Roma antică a unui conducător militar, în semn de prețuire a victoriei repurtate de acesta într-un război.
- triumvirat - formă de conducere politică instituită în Roma antică, la mijlocul secolului I î.Hr., în perioada luptei pentru putere.
- trivium - primul ciclu de învățământ latin medieval, constituit din gramatică, retorică și dialectică.
- trofeu - în vechime, denumire a monumentului comemorativ al unei victorii; exemplu: Tropaeum Traiani.
- tui - (în Imperiul Otoman) simbol al puterii unui dregător, reprezentat printr-o coadă de cal atârnată de o prăjină.
- tumul - movilă conică sau piramidală, din pământ sau din piatră, ridicată pe morminte la unele popoare din Antichitate.
- tunică - piesă de îmbrăcăminte, purtată la unele popoare din Antichitate, lungă până la genunchi sau până la glezne; la greci se numea chiton.
- turá (sau tugrá) - emblema sultanului otoman, cuprinzând monograma acestuia și care se punea pe monede și pe acte pentru a le da putere de lege
- turnir - (în Evul Mediu vest-european) competiție organizată în cadrul unor serbări în care cavalerii se întreceau în mânuirea armelor.
- Turnus - regele rutulilor din Ardea, care s-a opus stabilirii troianului Aeneas și a însoțitorilor săi în Latium.
- tutunărit - dare plătită domnului în Țările Române, în secolul al XVIII-lea, de către producătorii de tutun.
↑ 0–9 A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z ↓
Ț
↑ 0–9 A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z ↓
U
- (în secolele al XIII-lea și al XIV-lea) ostaș din corpurile de
cavalerie mongolo-
tătare.
- ostaș din regimentele de cavalerie ușoară din
Țările Române,
Germania,
Austro-Ungaria,
Rusia, până în
Primul Război Mondial.
- ultimatum - document public prin care un stat prezintă altui stat anumite condiții a căror nerespectare antrenează folosirea forței militare.
- úlus (în Evul Mediu):
- teritoriu dependent de
turco-
mongoli;
- formă de organizare social-politică la popoarele din
Asia Centrală și din
Asia Mijlocie.
Drapelul Uniunii Europene
- unionist - Persoană care susține ideea de unire a unor provincii într-un singur stat.
- Uniunea Europeană - Comunitate de 28 de state, reunite în jurul unor valori politice, economice, sociale și culturale comune.
- uniune personală - Asociație între state, legate între ele doar prin persoana șefului de stat.
- uniune vamală - Acord între state, prin care se anulează frontiera vamală dintre acestea.
- Untermensch - termen depreciativ utilizat de naziști la adresa membrilor unor popoare considerate inferioare.
- ureádnic (în Evul Mediu în Moldova):
- termen
slav prin care era desemnat
dregătorul în unele documente;
- reprezentantul
domnului în
orașe (vezi și vătăman).
- vas de pământ sau de
bronz folosit în vechime la scoaterea și păstrarea apei;
- vas în care se păstrează
cenușa morților (în care caz se mai folosește și expresia urnă cinerară).
↑ 0–9 A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z ↓
V
- valtrap - vezi caparason.
Charles d'Orléans primind omagiul unui
vasal
- vasalitate - (vezi și suzeranitate) termen ce definește obligațiile contractuale al unui nobil, numit vasal, subordonat unui alt nobil, numit suzeran; termenul a fost extins și la relațiile dintre state.
- vas canopic - vezi canopă.
- vavasor - (în Feudalism, în Europa Occidentală) vasal al unui suzeran, care, la rândul său, era vasal al unui senior.
- văcărit - (în Evul Mediu în Țara Românească) dare percepută pe fiecare cap de vită, introdusă în timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu.
- vădrărit - (mai ales în Moldova medievală) dijmă care se plătea pentru fiecare vadră de vin.
- vătaf (în Evul Mediu românesc):
- conducătorul slugilor de la curtea unui
boier sau al subalternilor unui
dregător;
- conducător al vătafilor de plăieși (vătaf de plai);
- subaltern al
hatmanului de
divan (vătaf de divan);
- conducător al unel
bresle, al unui corp de meșteșugari.
- căpetenia obștii sătești;
- reprezentant al stăpânului
feudal în
satele aservite (altă denumire: ureadnic).
- (în
dreptul roman) formulă pe care o întrebuințau anumiți
magistrați pentru a se opune intrării în vigoare a unei
legi;
- dreptul șefului statului de a nu da curs unui proiect de lege votat de
parlament;
- (în organizațiile internaționale) dreptul unui membru de a se opune adoptării unei hotărâri.
Villa rustica din
Mehring (Bavaria)
- denumire dată, în
Imperiul Roman, unor reședințe rurale de pe domeniul agricol și pastoral; termenul s-a extins pentru locuințele rustice spațioase, confortabile;
- (în
Evul Mediu) denumire pentru diverse forme de așezări: obștea țărănească,
satul liber, satul dependent, domeniul stăpânului feudal și uneori centrul urban.
- conducător militar
slav.
- titlu dat
domnitorilor din
Principatele Române.
↑ 0–9 A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z ↓
W
- Watergate - (vezi Afacerea Watergate)
- Wehrmacht - Forțele armate ale Germaniei naziste.
- Wergeld (literal „prețul omului”) - în dreptul germanic, o sumă de bani cerută drept reparație unei persoane vinovate de ucidere, sau de o altă crimă gravă.
- Whig - nume dat adversarilor aducerii pe tron al lui Iacob al II-lea; organizați într-un partid, aceștia susțineau burghezia comercială și bancară și noua aristocrație funciară.
↑ 0–9 A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z ↓
X
Afiș
xenofob din
SUA de la sfârșitul secolului al XIX-lea
- xenofobie - atitudine de ură și respingere față de ceea ce este străin.
↑ 0–9 A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z ↓
Y
- yankei - denumire dată, începând din secolul al XVII-lea, locuitorilor de origine engleză din Noua Anglie; termenul s-a extins apoi pentru toți locuitorii din nordul SUA.
↑ 0–9 A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z ↓
Z
Pieter Bruegel cel Tânăr, Plata
zeciuielii.
- membrii grupării politice din
Palestina antică care lupta împotriva dominației
romane;
- membrii grupării politice din
Salonic, care s-a situat în fruntea
răscoalelor din secolul al XIV-lea împotriva stăpânirii
bizantine.
↑ 0–9 A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z ↓
Note
- ^ Dicționar enciclopedic romîn, vol. II D - J, Editura Politică, București 1964.
- ^ Cuvântul „Honi” este scris cu un singur „n”, potrivit ortografiei franceze din secolul al XIV-lea, care era mult mai puțin rigidă decât cea actuală.
- ^ În română: „Să se facă de rușine cel ce se gândește la rele !”
Vezi și
Legături externe
Acest articol conține text din Dicționarul enciclopedic român (1962-1966), aflat acum în domeniul public.