Biserica reformată din Recea

Turn clopotniță de lemn
Poziționare
Localitatesat Recea, comuna Vârșolț
Țara România
Adresa217
Edificare
Data finalizării1754
Clasificare
Cod LMISJ-II-m-A-05105
Biserica reformată din Recea (aprilie 2017)

Biserica reformată din Recea este un lăcaș de cult aflat pe teritoriul satului Recea, comuna Vârșolț, județul Sălaj. Clopotnița de lemn a bisericii este monument istoric cod LMI SJ-II-m-A-05105.

Localitatea

Recea (în maghiară Krasznarécse) este un sat în comuna Vârșolț din județul Sălaj, Transilvania, România. A fost menționat pentru prima oară în 1270-1272, cu denumirea Rechie.

Biserica

A fost la începuturi biserică catolică, în ciuda numeroaselor transformări, la sanctuar se mai pot observa elemente ale stilului gotic. Biserica nu avea turn doar o clopotniță, construită în apropiere. Pe una din grinzile ei e trecut anul 1754 și numele celor care au construit-o: Pap Tamás și Nagy Miháj.

În clopotniță a rămas clopotul mare de 250 kg, turnat în anul 1701 la comanda moșierului Guti Farkas. Clopotul mic, turnat în 1524, se află în biserică, lângă amvon. A fost rechiziționat în primul război mondial, dar nu a fost topit și a fost ulterior recuperat.

În loc de orgă se folosește un armoniu Zimmermann construit la începutul secolului XX la Bratislava. Singura fereastră gotică care s-a mai păstrat se află pe peretele sud-estic al bisericii.

Note

  1. ^ „copie arhivă” (PDF). Arhivat din original (PDF) la 15 martie 2023. Accesat în 15 martie 2023. 
  2. ^ Recea | ERDÉLY, BÁNSÁG ÉS PARTIUM TÖRTÉNETI ÉS KÖZIGAZGATÁSI HELYSÉGNÉVTÁRA | Kézikönyvtár (în maghiară), www.arcanum.com 
  3. ^ WR, Biserica reformata, Recea (DN1h Rastoci-Alesd), www.welcometoromania.ro 

Vezi și

Legături externe