Biserica reformată din Sângeorgiu de Pădure
Biserica reformată din Sângeorgiu de Pădure, județul Mureș, a fost construită între secolele XIII-XIV și renovată în anul 1760. În această biserică a avut loc în anul 1618 sinodul bisericii unitariene. În anul 1640 biserica din Sângeorgiu de Pădure a devenit reformată. Aici a fost botezată și ulterior înmormântată conform dorinței personale contesa Claudine Rhédey, soția prințului Alexandru de Württemberg, stră-străbunica reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii. În acest sens există o plachetă de marmură neagră trimisă în 1904 de strănepoata ei, Mary Victoria, soția viitorului rege George al V-lea al Marii Britanii.
Istoric
Inițial biserica, construită se pare la începutul secolului al XIV-lea, a fost romano-catolică, cu pereții decorați de fresce, atât în interior, cât și la exterior. Apoi la începutul anilor 1600 a devenit reformată, unitariană pentru scurtă vreme, iar din 1640 a redevenit reformată. Ample transformări au avut loc între anii 1730-1760, când nava bisericii a fost casetată, iar amvonul a fost sculptat de meșterul David Sipos; lucrările au fost realizate cu sprijinul financiar al baronesei Kata Wesselényi (soția contelui Zsigmond Rhédey), pe plafonul sanctuarului fiind pictat blazonul familiei Wsselényi. Între anii 1935-1936, sub coordonarea arhitectului László Debreceni, au fost schimbate formele ferestrelor, casetele din nava bisericii și a fost amenajată actuala intrare laterală.
Referințe
- ^ Sangeorgiu de Padure :: Biserica Reformata
- ^ Istoricul bisericii reformate din Sângeorgiu de Pădure, pastor reformat Gáspár György
Vezi și
Imagini din exterior
Imagini din interior
-
Biserica reformată din Sângeorgiu de Pădure, foto: noiembrie 2016.
-
Masa Domnului
-
Coroana amvonului
-
Blazonul familiei nobiliare Rhédey deasupra intrării laterale
-
Orga
-
Blazonul familiei nobiliare Wesselényi
-
Tavanul casetat
-
Cele două plăci de marmură neagră trimise de casa regală britanică
-
Semnătura lui Charles, Prinț de Wales în cartea de oaspeţi a bisericii
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-