Ghimbav

Ghimbav
Weidenbach
Vidombák
—  oraș  —

Stemă
Stemă
Ghimbav se află în RomâniaGhimbavGhimbavGhimbav (România)Localizarea orașului pe harta României
Ghimbav se află în Județul BrașovGhimbavGhimbavGhimbav (Județul Brașov)Localizarea orașului pe harta județului Brașov
Coordonate: 45°39′46″N 25°30′22″E ({{PAGENAME}}) / 45.66278°N 25.50611°E
Țară România
Județ Brașov
SIRUTA40214
Atestare documentară1342
ReședințăGhimbav
ComponențăGhimbav
Guvernare
 - PrimarIonel Fliundra (PNL, octombrie 2020)
Suprafață
 - Total28,3 km²
Populație (2021)
 - Total7.208 locuitori
 - Densitate181,62 loc./km²
Fus orarUTC+2
Cod poștal507075
Prezență online
site web oficial Modificați la Wikidata
Localizarea în cadrul județuluiLocalizarea în cadrul județuluiLocalizarea în cadrul județului

Ghimbav (în dialectul săsesc Wedjebich, în germană Weidenbach, în maghiară Vidombák) este un oraș în județul Brașov, Transilvania, România. Are o populație de 4.698 (2011) locuitori.

Este situat în Depresiunea Brașovului, la 4,5 km distanță de municipiul Brașov, pe drumul european E68, pe malul râului Ghimbășel.

Una din întreprinderile aeronautice ale României, situată în acest oraș, este uzina IAR Ghimbav care produce elicopterul IAR 330, elicopter de tip Puma, fabricat sub licență.

În Ghimbav este deschis Aeroportul Internațional Brașov, care deservește județul Brașov și județele limitrofe.

Istorie

Istoricul Ghimbavului

Ghimbavul a fost menționat pentru prima dată în anul 1342, an în care probabil a fost fondat de coloniști germani. Din anul 1422, la fel ca toată Țara Bârsei, așezarea aparținea pământului crăiesc. Multe secole la rând, locuitorii au fost în mare parte sași.

De-a lungul anilor, Ghimbavul a fost de multe ori grav avariat. După devastarea și depopularea din anul 1422, regele Sigismund de Luxemburg a renunțat timp de zece ani la impozite pentru a încuraja popularea așezării. În anul 1658 a fost o invazie a trupelor turcești, în 1469 și 1586 au fost dezastre incendiare, în anul 1599 invazia trupelor lui Mihai Viteazul, în 1602 ale trupelor habsburgice conduse de Gheorghe Basta, iar în anul 1611 trupele domnitorului Transilvaniei Gabriel Báthory.

În 1773, Iosif al II-lea, Împăratul Austriei și-a Sfântul Imperiu Roman, a vizitat Ghimbav, în perioada în care călătorea prin Transilvania și Brașov, a dormit o noapte într-o casă din centru in apropierea Bisericii Fortificate, el a fost atent la cererile locuitorilor, și pentru asta a primit porecla de „Bunul Împărat”. Cu această vizită a fost pornită construcția bisericii ortodoxe din Ghimbav (Biserica Sfânta Treime) încurajând emanciparea celorlalte culte religioase care sa găseau în zonă

Demografie

Conform recensământului efectuat în 2021, populația orașului Ghimbav se ridică la 7.208 locuitori, în creștere față de recensământul anterior din 2011, când fuseseră înregistrați 4.698 de locuitori. Majoritatea locuitorilor sunt români (84,56%), cu o minoritate de maghiari (1,96%), iar pentru 12,5% nu se cunoaște apartenența etnică. Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (77,18%), cu o minoritate de romano-catolici (2,73%), iar pentru 14,18% nu se cunoaște apartenența confesională.

Politică și administrație

Orașul Ghimbav este administrat de un primar și un consiliu local compus din 15 consilieri. Primarul, Ionel Fliundra, de la Partidul Național Liberal, este în funcție din octombrie 2020. Începând cu alegerile locale din 2020, consiliul local are următoarea componență pe partide politice:

   PartidConsilieriComponența Consiliului
Partidul Național Liberal7       
Uniunea Salvați România3       
Partidul Social Democrat3       
Partidul Verde2       

Obiective turistice

Biserica evanghelică fortificată „Sf. Petru” Biserica „Sfânta Treime” (monument istoric)

Obiectiv memorial

Monumentul Eroilor Români din Primul și Al Doilea Război Mondial. Monumentul, de tip obelisc, este amplasat în cimitirul Bisericii Ortodoxe și a fost dezvelit, în anul 1920, pentru cinstirea memoriei eroilor români căzuți în Primul Război Mondial. Ulterior s-a adăugat o placă de marmură în memoria eroilor români din Al Doilea Război Mondial. Obeliscul este realizat din beton mozaicat, iar împrejmuirea este asigurată de un gard acoperit cu tablă. Pe două plăci de marmură sunt înscrise numele eroilor.

Primarii orașului

Galerie de imagini

Vezi și

Note

  1. ^ a b en Weidenbach - www.genealogy.net
  2. ^ Rezultatele alegerilor locale din 2020, Autoritatea Electorală Permanentă 
  3. ^ https://coduripostaleok.ro/cod-postal-507075  Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  4. ^ de Geschichte 1552-1755 - www.honigberg.net Arhivat în 8 februarie 2009, la Wayback Machine.
  5. ^ de Lage und geschichtlicher Überblick - www.siebenbuerger.de „Locație și prezentare generală istorică ”
  6. ^ „Ghimbav: O viață în orașul meu”. amfostacolo.ro. Accesat în 21 august 2023. 
  7. ^ „Rezultatele recensământului din 2011: Tab8. Populația stabilă după etnie – județe, municipii, orașe, comune”. Institutul Național de Statistică din România. iulie 2013. Accesat în 5 august 2013. 
  8. ^ „Rezultatele recensământului din 2021: Populația rezidentă după etnie (Etnii, Macroregiuni, Regiuni de dezvoltare, Județe, Municipii, orașe și comune)”. Institutul Național de Statistică din România. iunie 2023. Accesat în 23 august 2023. 
  9. ^ „Rezultatele recensământului din 2021: Populația rezidentă după religie (Religii, Macroregiuni, Regiuni de dezvoltare, Județe, Municipii, orașe și comune*)”. Institutul Național de Statistică din România. iunie 2023. Accesat în 23 august 2023. 
  10. ^ „Rezultatele finale ale alegerilor locale din 2020” (Json). Autoritatea Electorală Permanentă. Accesat în 2 noiembrie 2020. 
  11. ^ Lista primarilor din județul Brașov la alegerile din anul 1996
  12. ^ Lista primarilor din județul Brașov la alegerile din anul 2000
  13. ^ Lista primarilor din județul Brașov la alegerile din anul 2004
  14. ^ Lista primarilor din județul Brașov la alegerile din anul 2008
  15. ^ Lista primarilor din județul Brașov la alegerile din anul 2012
  16. ^ Lista primarilor din județul Brașov la alegerile din anul 2016
  17. ^ Date finale la alegerile locale 2020

Legături externe