În lumea de astăzi, Berteștii de Sus - Gura Ialomiței este un subiect care generează mult interes și dezbatere. De la origini și până în prezent, Berteștii de Sus - Gura Ialomiței a fost obiect de studiu și reflecție de către experți din diferite domenii. Impactul său asupra societății, economiei, culturii și chiar politicii a fost semnificativ de-a lungul timpului. În acest articol, vom explora diferite aspecte legate de Berteștii de Sus - Gura Ialomiței, analizând relevanța acestuia în contextul actual și posibila sa influență în viitor. În plus, vom examina diferitele perspective și opinii care există în jurul Berteștii de Sus - Gura Ialomiței, cu scopul de a oferi o viziune amplă și completă asupra acestui subiect.
Berteștii de Sus - Gura Ialomiței
| ||
![]() Situl la Bereștii de Jos | ||
Localizarea sitului pe harta țării | ||
Poziția | ![]() ![]() ![]() | |
---|---|---|
Cel mai apropiat oraș | Însurăței | |
Coordonate | 44°45′53″N 27°46′08″E / 44.76472°N 27.76889°E[1] | |
Suprafață | 6.864,6 ha | |
Bioregiune | Stepică[2] | |
Înființare | 2011 | |
Cod Natura 2000 | ROSPA0111 | |
Modifică date / text ![]() |
Berteștii de Sus - Gura Ialomiței este o zonă protejată (arie de protecție specială avifaunistică - SPA) situată în nord-estul României, pe teritoriile județelor Brăila (43%) și Ialomița (57%)[3][4].
Aria naturală se întinde în extremitatea sud-estică a județului Brăila, pe teritoriile administrative ale comunelor: Berteștii de Jos, Victoria și pe cel al orașului Însurăței și în cea nord-estică a județului Ialomița, pe teritoriile comunelor: Giurgeni, Gura Ialomiței și Mihail Kogălniceanu[5]. Situl este străbătut de drumul județean DJ211B care leagă satul Mihai Bravu de Berteștii de Jos.
Situl Berteștii de Sus - Gura Ialomiței a fost declarat arie de protecție specială avifaunistică prin Hotărârea de Guvern nr. 971 din 5 octombrie 2011 (pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 1.284/2007 privind declararea ariilor de protecție specială avifaunistică ca parte integrantă a rețelei ecologice europene Natura 2000 în România)[6]. Acesta se întinde pe o suprafață de 6.864,6 ha.
Încadrat în bioregiunea geografică a Câmpiei Române, situl dispune de cinci tipuri de habitate naturale: Culturi cerealiere extensive (inclusiv culturile de rotație cu dezmiriștire), Păduri caducifoliate, Plantații de arbori și arbusti (inclusiv livezi, crânguri, vii), Mlaștini, smârcuri și turbării și Alte terenuri arabile; ce asigură condiții prielnice de odihnă, hrănire și cuibărire pentru păsări acvatice în perioada migrației.
La baza desemnării sitului se află mai multe specii avifaunistice aflate pe lista roșie a IUCN și protejate la nivel european prin Directiva 79/409/CEE din 2 aprilie 1979[7] (privind conservarea păsărilor sălbatice); astfel: fâsă de câmp (Anthus campestris), șorecar mare (Buteo rufinus), pasărea ogorului (Burhinus oedicnemus), barză albă (Ciconia ciconia), erete de stuf (Circus aeruginosus), erete vânăt (Circus cyaneus), erete alb (Circus macrourus), erete cenușiu (Circus pygargus), dumbrăveancă (Coracias garrulus), ciocârlie cu degete scurte (Calandrella brachydactyla), presură de grădină (Emberiza hortulana), egretă mică (Egretta garzetta), vânturel de seară (Falco vespertinus), ciovlică roșcată (Glareola pratincola), piciorong (Himantopus himantopus), bătăuș (Philomachus pugnax), ciocîntors (Recurvirostra avosetta) și fluierarul de mlaștină (Tringa glareola).[8]
Reportaj